Credința unuia, amuzamentul altuia. O pledoarie pentru toleranță

[AIM Shadow]

Credința unuia, amuzamentul altuia. O pledoarie pentru toleranță

„WTF! Cum se roagă tinerii în România." Sub acest titlu, o scurtă filmare de la o întâlnire de închinare a unei grupe de tineri penticostali din Cluj a provocat zilele acestea o dezbatere virală care a încins tastaturile internauților. Într-o mare de reacții ironice, sau chiar ofensatoare, comentariile tolerante au fost mai degrabă excepția.

 

„Dumnezeu are simțul umorului. Sunt sigur. Cu toate astea, nu sunt sigur dacă, văzând asta, ar râde", scria Dragoș Stanca, pe pagina lui Facebook, într-o postare care încorpora clipul video amintit mai sus. Reacțiile celor care îi urmăresc pagina au lăsat să varieze emoții de la dezgust la amuzament. Unele remarci au avut chiar și iz politic: „Asta e înainte sau după BAC?" întreba unul dintre comentatori. „Seamănă mult cu felul în care au abordat guvernele noastre FMI-ul până acum", comenta un altul. Un comentariu de la un utilizator care se identifică drept „insider” face apel la toleranță: „Din punct de vedere al insiderului, zic așa: copiii din clip se roagă. E nevoie să mai zic altceva? Se roagă. E ceva ce cred că fiecare ar trebui să aibă dreptul să facă FIX aşa cum își dorește: rugăciunea. Și aș mai vrea să cred că Dumnezeu se uită la rugăciune și nu la ce cred restul oamenilor despre rugăciunea aceea.”

Alt profil, alte comentarii: „Incredibil, suntem în secolul XXI?" întreba un utilizator. „Exact hahaha «what year is it?»" („în ce an suntem?") a fost răspunsul pe care l-a primit, cu o replică înainte ca alt comentator să posteze o parodie a clipului, în care imaginile erau asociate cu negativul unei piese hip-hop.

http://www.youtube.com/watch?v=WrNwbNgCooY

Clipul video este o filmare de la o întâlnire în cadrul Şcolii misionare „Cristos pentru România", care este asociată Bisericii Penticostale, un cult neoprotestant pe care statul român îl recunoaște și căruia îi acordă sprijin. Privind la reacțiile din social media, românii nu par la fel de deschiși ca statul pentru a recunoaște legitimitatea unei astfel de manifestări, și cu atât mai puțin pentru a o sprijini.

Cu toate acestea, în sondaje, românii apar ca un popor tolerant și, surprinzător, tocmai neoprotestanții (victimele controversei de față) reies ca fiind mai intoleranți cu persoanele de alte religii. Potrivit cercetării „Religie și comportament religios" finanțată de Fundația Soros, musulmanii români au cel mai mare grad de toleranță față de cei de altă religie. Ortodocșii, romano-catolicii și protestanții manifestă atitudini de toleranță generală. În schimb, cei mai intoleranți religios sunt neoprotestanții, care acceptă cel mai puțin celelalte religii și îi consideră în cea mai mare măsură necredincioși pe cei care nu merg la biserică. Informațiile adunate de cercetători în anul 2011 arată că, per ansamblu, ortodocșii români sunt cei mai toleranți comparativ cu celelalte confesiuni.

Însă sondajul Soros are, din perspectivă creștină, o hibă: aceea că echivalează toleranța credincioșilor cu indiferența față de religie. Sondajul îi numește toleranți pe credincioșii care „acceptă alte religii, nu cred că numai cei care merg la biserică pot fi considerați credincioși și nici că necredincioșii trebuie pedepsiți” fiindcă „pentru ei este mult mai important să fii un om bun decât un om credincios”. În această ordine de idei, circa 75% dintre români consideră că pot fi credincioși și cei care nu merg la biserică; peste 70% consideră că fiecare religie are dreptate în felul său; iar 56% consideră că nu trebuie pedepsiți toți cei care nu respectă legile lăsate de Dumnezeu. Privind la aceste elemente, am putea spune că, da, între românii tot mai indiferenți la religie, ortodocșii ar putea fi considerați cei mai toleranți. Însă cum rămâne cu românii pentru care religia este o componentă activă a vieții? Pentru aceia care își practică religia?

Cu gândul la credincioșii practicanți (minoritari în cercetare), statistici precum cea de la Soros ar trebui mai degrabă interpretate ca o invitație la reconsiderarea conceptului de toleranță religioasă. Dacă suntem de acord cu definiția toleranței ca fiind „efectul pozitiv și cordial de a înțelege credințele, riturile și obiceiurile altora fără a le împărtăși sau accepta", așa cum o vedea autorul Joshua Liebman, atunci se impune ca toleranța noastră să ne invite să înțelegem perspectivele celorlalți, să ne gândim cum am raționa și ce am crede dacă am fi crescut într-un mediu asemănător celor pe care dorim să îi înțelegem, să nu fim aroganți și să manifestăm respect, chiar și atunci când nu suntem de acord cu ceilalți.

În contextul unei alte discuții care privește libertatea de exprimare și manifestare, pastorul Rick Warren spunea că „este o diferenţă între toleranţă şi acceptare”. Poate că aici greșesc chiar și credincioșii bine intenționați. „Poţi să fii tolerant, dar să nu fii de acord.”

Sursa: CLICK