Jump to content

Nouă materie obligatorie pentru elevii din România


South Zhao
 Share

Recommended Posts

Într-o ţară în care programul “Cornul şi laptele” naşte discuţii din cele mai diverse, de la contractele dubioase până la calitatea ingredientelor, s-ar putea ca Ministerul Educaţiei să le ofere copiilor şi mijloacele de a decide în cunoştinţă de cauză dacă această gustare este şi sănătoasă pentru ei.

 

elevi_sim_56912600.jpg

 

Pe masa de lucru a senatorilor şi deputaţilor se află un proiect de lege care ar adăuga o materie în plus pentru elevi, începând cu clasa a I-a şi terminând cu a XII-a, asta dacă şi colegii iniţiatorului proiectului, senatorul PSD Ovidiu Donţu, vor fi de acord cu ideile sale. Concret, Donţu vrea ca începând cu viitorul an şcolar elevii să aibă în programă şi materia Alimentaţie Sănătoasă, care să îi educe pe elevi în privinţa hranei zilnice.

Senatorul PSD care a avut iniţiativa legislativă consideră necesar ca puştii să conştientizeze încă de la vârste fragede importanţa unei alimentaţii sănătoase.

“În acest fel, se va diminua numărul cazurilor de îmbolnăviri determinate de alimentaţia incorectă a copiilor. Desigur că părinţii se străduiesc, fiecare după nivelul său de cultură, educaţie, mediu social, dar şi după obiceiurile culinare învăţate de la părinţii şi bunicii lor, să ofere o alimentaţie cât mai bună copiilor lor. Nu întotdeauna se reuşeşte acest lucru, iar tentaţiile către mâncarea de tip fast-food sau junk-food sunt mari”, susţine senatorul


Obiectul de studiu va putea fi predat potrivit lui Donţu de către învăţătoare la ciclul primar şi de diriginte la clasele mari. Acesta nu exclude însă ca “Alimentaţia Sănătoasă” să fie predată elevilor chiar de către specialiştii în nutriţie, în cazul în care vor dori acest lucru

 

Sursa: http://www.realitatea.net/noua-materie-obligatorie-pentru-elevii-din-romania-nutritia-sanatoasa-ar-putea-fi-invatata-la-scoala_1650314.html

Edited by rTn Wyse
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.