Jump to content

Ministerul Educației a pierdut procesul cu Ad Astra. CAB a decis anularea ordinului de ministru


fiendishfish
 Share

Recommended Posts

Curtea de Apel București a decis vineri, 9 octombrie, anularea ordinului ministrului Educației privind obținerea atestatului de abilitare, după ce asociația cercetătorilor Ad Astra a acuzat că acest ordin a relaxat condițiile pe care un profesor trebuie să le îndeplinească pentru a putea coordona studenți la doctorat.

 

 

 

sorin_cimpeanu_2_33343200.jpg

 

 

 

Este vorba despre actul normativ care stabilește cum se obține certificatul de conducător de doctorat și care elimină conflictul de interese, dar și obligația ca teza de abilitare să fie susținută în engleză, scrie Hotnews.

 

 

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că instituția va face recurs la decizia luată de CAB și că în prezent nu sunt afectate de hotărârea instanței cele 103 persoane care au devenit conducători de doctorate.

 

 

Asociația Cercetătorilor Ad Astra i-a cerut public, în primă fază, Ministerului Educației să revoce Ordinul prin care a relaxat condițiile pe care un profesor trebuie să le îndeplinească pentru a putea coordona studenți la doctorat, iar pe 30 martie a depus plângere prealabilă la Minister, în care a explicat ce prevederi legale încalcă ordinul.

 

 

Sorin Cîmpeanu este de părere că instanța “s-a pronunțat în acest fel din cauza neprezentării Ministerului Educației în proces”. “Șefa serviciului contencios din Direcția juridic a Ministerului Educației nu a considerat că este un caz suficient de important pentru a se prezenta în instanța și nici măcar pentru a informa superiorii despre existența acestui proces”, a continuat Cîmpeanu.

 

 

 

 

 

Sursa: http://www.realitatea.net/ministerul-educa-iei-a-pierdut-procesul-cu-ad-astra-cab-a-decis-anularea-ordinului-de-ministru_1806993.html

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.