Jump to content

Dinamo, fara drept de joc in cupele europene


Kenssy
 Share

Recommended Posts

Speranţele lui Dinamo de a juca în cupele europene au luat sfârşit. TAS a respins apelul alb-roşiiilor. „Am făcut tot ce-a depins de noi! La anul vom fi în Europa”, a spus Ionel Dănciulescu la aflarea veştii.


Tribunalul de Arbitraj Sportiv a dat verdictul în cazul lui Dinamo: echipa din Ştefan cel Mare nu a primit licenţa pentru cupele europene.


Refuzaţi de Comisia de Licenţiere a FRF, alb-roşiii au sperat că verdictul va fi schimbat de TAS. Clubul n-a îndeplinit însă principalul criterui: acela de a fi ieşit de cel puţin un an din insolvenţă.


„Noi am făcut tot ce-a depins de noi pentru a juca în cupele europene, dar, din păcate, regulamentul este altul. Păcat, lucrul acesta nu trebuie decât să ne ambiționeze, să formăm o echipă bună pentru sezonul care urmează și să ne clasăm din nou pe o poziție care să ne permită să jucăm din nou într-o cupă europeană”, a spus Ionel Dănciulescu, director sportiv.


Dinamo a terminat sezonul pe locul 4 şi a jucat finala Cupei României.


Astfel, în cupele europene ne vor reprezenta Astra, Steaua, Viitorul, Pandurii și CSMS Iași.


Link to comment
Share on other sites

Multumim pentru postare!

Cu placere!

Link to comment
Share on other sites

Multumim pentru postare!

Daca mai postezi aiurea vei fi sanctionat. Pui comment doar in legatura cu subiectul topicului.

Cu placere!

Primesti un avertisment verbal - nu ai pus sursa, iar cand dai paste dai click dreapta si dai inserare ca text simplu si ai postat si in sectiunea gresita.

 

Topic closed.

Edited by Seranos
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.