Jump to content

Modelele Mazda vor deveni mai confortabile, vor vira mai ușor și vor solicita mai puțin mușchii corpului uman.


South BiRi
 Share

Recommended Posts

Mazda a anunțat introducea unui sistem numit G-Vectoring Control pe viitoarele sale modele. Acesta reduce eforturile șoferului pe distanțe lungi și relaxează mai multe grupe de mușchi. Odată cu el, Mazda va introduce și scaune noi și va regândi amplasarea pedalierului.
ADN-ul modelelor Mazda este pe cale să se schimbe. Constructorul japonez pregătește o serie de schimbări importante pentru viitoarele modele, încercând să se adreseze unei mase mai mari de clienți. Mazda va încerca să-i satisfacă și pe cei care își doresc o mașină confortabilă, fără a uita complet de spiritul sportiv care a consacrat marca.

 

Potrivit unui inginer Mazda, intervievat de Autocar, compania nu va putea să își optimizeze mașinile doar pentru o categorie a publicului care vrea un comportament sportiv. O rulare mai relaxată eliberează mintea șoferului și va face traseul mult mai plăcut. Mazda se gândește așadar că insiste pe noi aspecte: confort maxim pentru șofer, mai puține eforturi la virare și reducerea oboselii pe distanțe lungi.

Noul trend se naște odată cu sistemul G-Vectoring Control, adică o asistare electronică a șasiului pentru o tranziție fină între forțele G rezultate la frânare, accelerare și virare. Mazda GVC se folosește de modificări discrete asupra cuplului motor pentru a optimiza încărcarea verticală de la nivelul suprafeței de contact a anvelopelor.

 

614582l-545x360-n-def1a2ea.jpg

 

30 de Nm este cantitatea de cuplu pe care o poate ajusta sistemul GVC la nivelul unei roți.

Folosindu-se de informații privind direcția și nivelul de accelerare, Mazda reduce cantitatea de cuplu trimisă roților cu maxim 30 de Nm. Este suficient pentru a așeza mai simplu mașina pe trasa ideală. Prin urmare nu este nevoie de o intervenție solicitantă asupra direcției (de cele mai multe ori una inconștientă). Beneficiile se vor vedea cel mai bine pe drumurile secundare, nu neapărat pe autostradă. În aceste situații, șoferul ajustează constant direcția, fără să își dea seama. Cu Mazda GVC nu va mai fi nevoie de o asemenea concentrare.

Sistemul reduce și acțiunea forțelor laterale care acționează asupra șoferului și pasagerului atunci când mașina rulează pe o suprafață cu denivelări. Prin urmare crește confortul pasagerilor și nu mai sunt solicitați mușchii care sunt încordați din cauza unei poziții proaste. Nici inerția corpului pe viraje nu va mai fi atât de mare ca în actualele modele. Insuficienta susținere laterală făcea ca mai multe grupe de mușchi să fie tensionate. În special cele de la nivelul gâtului, responsabile cu menșinerea poziției capului. Această solicitare provoca oboseală pe distanțe lungi.

 

Pe lângă noul sistem GVC, viitoarele modele Mazda vor primi și scaune noi, gândite pentru a oferi o susținere laterală mai fermă și pentru a reduce punctele de presiune asupra ocupanților. Va fi modificată și poziția pedalelor în căutarea unei amplasări ideale, indiferent de dimensiunile celui de la volan.

 

 

Sursă: aici

 

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.