Jump to content

Conceptul i Inside Future anticipează viitoarele interioare BMW: hologramă pe post de ecran de bord


Skopje
 Share

Recommended Posts

BMW a dezvăluit conceptul i Inside Future, o privire în viitor la cum vor arăta interioarele modelelor bavareze. Acestea vor beneficia de o hologramă în locul unui ecran clasic. Cu ocazia Târgului de Electronice CES Las Vegas, BMW a dezvăluit un concept futurist, capabil să anticipeze direcția în care se vor îndrepta interioarele mașinilor sale viitoare. Conceptul se numește i Inside Future și folosește o tehnologie complet nouă, denumită BMW HoloActive Touch.



107777l-610x390-b-afaa35f3.jpg



Așa cum o sugerează și numele este vorba despre o interfață de tip hologramă, care controlează navigația, sistemul multimedia și cel de comunicare. BMW susține că sistemul multimedia holografic va fi următorul pas după cel controlat cu ajutorul gesturilor, introdus deja pe Seria 7 și Seria 5. Pentru a crea interacțiunea dintre utilizator și sistem, BMW HoloActive Touch dispune de un ecran care plutește pe consola centrală. O cameră urmărește degetele șoferului și preia comenzile acestuia. Confirmarea vine de la un impuls ultrasonic pe care șoferul îl simte ca pe o vibrație la nivelul degetelor. Potrivit BMW, avantajul acestei funcții este faptul că șoferul sau pasagerul din dreapta nu mai trebuie să se aplece în față pentru a acționa funcțiile. În plus, ecranul poate dispărea atunci când nu este folosit. Pentru că se vrea a fi o mașină autonomă, șoferul nu va mai fi preocupat foarte tare de condus. Prin urmare, BMW a căutat să-i ofere conectivitate. Întreaga planșă de bord a devenit acum un display, capabil să dispară atunci când nu oferă informații.



114808l-545x347-n-0bf335d8.jpg



BMW a inclus și Sound Curtain, un sistem audio care folosește boxe în tetiere și le permite pasagerilor să audă sunetul mult mai fidel, eventual exclusiv pentru ei. Pasagerii de pe locurile din spate beneficiază de un ecran care coboară din plafon și pe care pot fi afișate informațiile dorite. Atunci când nu este folosit, el rămâne integrat în plafon ca o sursă de iluminare ambientală. Designul exterior este futurist și nu folosește formele unei mașini convenționale. Cu toate acestea, grila BMW a fost păstrată, iar în partea posterioară apar stopuri verticale cu lumini LED. Portierele lipsesc, tocmai pentru a oferi un acces mai ușor în interior.



Sursa


Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.