Jump to content

Interviu #66 - .Daniel - RPG3 Supervisor


Rolland
 Share

Recommended Posts

Rolland:Salut. Îţi multumesc pentru că mi-ai acceptat invitaţia, Daniel! În primul rând, ne poţi spune câte ceva despre tine? (Nume, oraş, vârsta, etc.)?

Daniel:Salut! Mulțumesc și eu, cu mare plăcere. Mă numesc Daniel, am vârsta de 18 ani, trăiesc în București și pot spune că ocupația mea în momentul de față ar fi învățatul pentru examenul de Bacalaureat.1

Rolland:Cum arata o zi din viata ta?

Daniel:O zi din viața mea începe simplu, mă trezesc, îmi fac nevoile și alte lucruri ce mai am de făcut în viața reală și apoi mă pun la calculator, rezolv PM-urile, ticketele, reclamațiile pe website la adresa adminilor, mesajele pe slack și apoi mă conectez pe joc, stau ce stau, ies, rezolv ceea ce mai am de rezolvat și apoi pe seara reiau ciclul pe care l-am avut de dimineață.

Rolland:Cum au fost primele zile pentru tine alături de comunitatea B-Zone?

Daniel:Primele zile pe comunitatea B-Zone au fost destul de ciudate, nu știam pe nimeni, eram doar eu cu un prieten, încercam să lucram la joburi, țin minte că la jobul Trucker primeam 80$ sau 90$.

Rolland: Care a fost inceputul tău pe B-Zone şi cât ai muncit pentru funcţia de supervisor?

Daniel:Pot spune că a fost oarecum o muncă, timpul, banurile, ajutorul oferit jucătorilor/adminilor/helperilor/liderilor, reclamații peste reclamații, insulte primite de la jucători, evenimente organizate, doar că a devenit o obișnuință, tot ceea ce fac, o fac din plăcere.

Rolland:Cum te-ai descurcat la creşterea de avere pe RPG3?

Daniel:Nu pot spune că am muncit extrem de mult, majoritatea lucrurilor materiale primite pe server au fost obținute de la jucători drept răsplată pentru ajutorul oferit de-a lungul timpului.

Rolland:Care a fost prima ta facţiune şi cât de  greu a fost să intri in ea?

Daniel:Dacă mai țin eu bine minte National Guard, ca și toate facțiunile de altfel, a fost greu.6

Rolland:Ai mai jucat pe alt RPG, înainte să joci pe RPG3?

Daniel:Nu, nu am mai jucat.

Rolland:Ce emoţie ai avut când ai fost promovat la admin?

Daniel:Nu a fost neapărat o emoție, după ce am fost supravegheat de Kelton și de Kobo timp de o lună am fost promovat pe data de 26.05.2015, în jurul orei 16:30, a fost ceva pe moment, o bucurie, faptul că am ajuns în locul în care îmi doream să ajung.

Rolland:Aveai idee că o să primesti supervisor după ce kobo a renunţat?

Daniel:Da, eram foarte sigur că eu eram cel care trebuia să fie promovat ca și supervisor după ce a renunțat kobo, asta a fost dorința lui, să mă lase pe mine și nu pe altcineva, datorită timpului petrecut colaborând cu el și arâtând că merit locul în care sunt în prezent. 

Rolland:Ce proiecte ai ca supervisor în viitor?

Daniel:Proiecte, nimic încă, nu m-am gândit la viitor, trăiesc în prezent nu în viitor.12

Rolland:Ce parere ai despre conducerea comunitaţii B-Zone?

Daniel:Prefer să nu răspund, pentru că și eu fac partea din conducerea comunității. 

Rolland:Ce ai face dacă ai primi gradul de fondator pentru o zi?

Daniel:Nimic, aș face aceleași lucruri pe care le fac ca și supervisor, cu niște atribuții în plus.

Rolland:Ce sfaturi oferi jucatorilor care doresc să obţina o functţe pe RPG3?

Daniel:Sfaturi, nu știu, nu sunt în postura în care să ofer niște sfaturi, cel mai important ar fi faptul să fie ei și să aibă responsabilitate.

Rolland:Pentru final, vreau să îţi mulţumesc pentru acceptare invitaţiei şi timpului acordat.

Daniel:Cu mare plăcere și oricând.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.