Jump to content

Florentino Perez e gata să revină la vechea strategie după plecarea lui Zidane. Campioana Europei a pregătit 150 de milioane pentru mutarea verii


cedrykk
 Share

Recommended Posts

 

fp.jpg.11de00237c67ae582a45947ba1d0f620.jpg

 

În era Zinedine Zidane, Real Madrid a promovat jucători din academie şi a jucat cartea continuităţii, iar rezultatele au fost cât se poate de vizibile. Cum Zidane s-a despărţit de Real Madrid, Florentino Perez e gata să revină la obiceiurile care l-au consacrat. Potrivit Il Messaggero, citat de AS, campioana Europei e gata să ofere 150 de milioane de euro pentru transferul lui Sergej Milinkovic-Savic, coleg cu Ştefan Radu la Lazio. 

 

În actualul sezon, fostul adversar al FCSB-ului din Liga Europa a adunat 48 de meciuri oficiale, reuşind să marcheze 14 goluri şi să paseze decisiv în nouă rânduri. Milinkovic-Savic, care va fi prezent în Rusia alături de naţionala Serbiei, s-ar acomoda perfect în echipa de start a Realului. Noul antrenor poate alege o formulă mai defensivă, de posesie, cu Casemiro în faţa apărării şi Kroos şi Modric la mijloc, sau o aşezare ofensivă cu Modric şi Kroos la mijloc, iar Milinkovic-Savic în faţa lor.

Într-un interviu acordat pentru site-ul oficial al FIFA, Savic a descris cum a reuşit să ajungă în punctul în care se află acum:”Cred că sunt într-o formă bună acum. Când am presiune dau tot ce e mai bun din mine. Presiunea mă motivează în plus.”

 

Aflat în lotul Serbiei pentru Campionatul Mondial din Rusia, Savic e convins că echipa sa va face o figură frumoasă, chiar dacă accederea în fazele finale ale turneului este foarte dificilă. “Sunt foarte pregătit pentru Rusia. Dacă antrenorul mă va folosi, voi da tot ce am mai bun”, a adăugat mijlocaşul.

Site-ul transfermarkt.de îl cotează pe Milinkovic-Savic la 90 de milioane de euro.

 

Sursa: click

Edited by cedryk yrn
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.