Jump to content

Maradona - Reactie nervoasa in urma rezultatului cu Croatia


 Share

Recommended Posts

Imagini pentru maradona

Dacă la începutul turneului din Rusia, Argentina era văzută drept o posibilă câştigătoarea a trofeului, acum este foarte aproape să părăseacă întrecerea încă din faza grupelor. În cele două etape disputate până acum, sud-americanii au reuşit un egal cu Islanda, 1-1, şi o înfrângere ruşioasă împotriva Croaţiei, 0-3. Aflat la Campiontul Mondial pentru a susţine naţionala, Maradona nu a mai rezistat şi a prezentat public nemulţumirile sale: „Furia pe care o am nu poate fi exprimată. Sunt dezamăgit de cei care au purtat tricoul naţionalei, e indmisibil să te bată Croaţia în felul ăsta. Nu am jucat nici cu Brazilia, nici cu Germania. Caballero e un dezastru mondial”, a spus Maradona

 

 

Atacurile nu s-au oprit la jucători, Maradona considerând că principala vină aparţine preşedintelui federaţiei, Claudio Tapia, şi antrenorului Jorge Sampaoli: „Federaţia este condusă de oameni care nu ştiu fotbal, ei sunt vinovaţii pentru situaţia echipei. Toţi credeau că Sampaoli va revoluţiona jocul prin computere şi drone, dar echipa nu ştie să joace. Nu are soluţii nici în defensivă, nici în ofensivă. Nu am fost în stare să facem posesie".

 

Messi, omul criticat de toată lumea pentru că a ratat un penalty cu Islanda, a scăpat de furia lui Maradona, care i-a găsit scuze: „ A jucat cum a putut, nu poţi să rezolvi problemele colegilor. Coechipierii nu au ştiut când să îi pasese”, a încheiat Maradona. 

 

Sursa

Edited by South Smith
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.