Jump to content

Manchester City a renunţat la un jucător important după patru ani. Transfer la o rivală din Premier League


cedrykk
 Share

Recommended Posts

Everton a anunţat, luni seară, transferul lui Fabian Delph (29 de ani), de la Manchester City. Internaţionalul englez a semnat un contract pe următoarele trei sezoane, până în 2022.

Potrivit The Guardian, Everton va plăti 8,5 milioane de lire sterline pentru Delph, suma totală a tranzacţiei putând să ajungă la 10 milioane de lire sterline, în funcţie de clauzele stabilite în contract.

 

Mijlocaşul englez schimbă echipa după patru sezoane, dar rămâne în Premier League. În perioada petrecută la Manchester City, Delph a obţinut două titluri, o Cupă şi trei Cupe ale Ligii Angliei. Acesta e voluat în 89 de partide, reuşind cinci goluri şi trei pase decisive.

“Am foame de success, nu-mi place deloc să pierd. Sunt la o vârstă care mă face unul dinre cei mai experimentaţi jucători şi sper că îmi voi putea ajuta colegii. Obiectivul este să câştigăm ceva. Am venit cu ambiţia de a câştiga trofee”, a declarat Delph, după oficializarea mutării.

În cariera sa, Delph a mai evoluat pentru Leeds şi Aston Villa. Mijlocaşul are 20 de prezenţe în echipa naţională a Angliei.

Fabian Delph este al doilea transfer important reuşit de Everton, în această vară, după ce formaţia din Liverpool a mai adus un alt mijlocaş important, Andre Gomes (25 de ani), de la FC Barcelona. De partea cealaltă, Manchester City s-a întărit la mijlocul terenului cu Rodri (23 de ani), pentru care a plătit lui Atletico Madrid suma de 70 de milioane de euro.

sursa

Link to comment
Share on other sites

  • .Vlad locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.