Jump to content

Plecarea lui Ianis Hagi de la Rangers la Alaves, catalogată drept ”o mare gafă”


South Horia
 Share

Recommended Posts

MDYwJmg9NjM2Jmhhc2g9ZjA3NmEzODUwM2U2YzQwYWM0ZTUyNGU4NmY1YWFmMTE=.thumb.jpg

 

Ianis Hagi (24 de ani) evoluează la Alaves, în La Liga, sub formă de împrumut, până la sfârșitul sezonului 2023/2024. Ulterior, internaționalul român ar urma să se întoarcă la echipa de care aparține, Rangers. 

 

”O mare gafă”. Britanicii, fermi despre plecarea lui Ianis Hagi de la Rangers la Alaves 

La aproape două luni de la plecarea lui Ianis Hagi la Alaves, britanicii susțin că mișcarea făcută de Rangers și Michael Beale, fostul antrenor al echipei, nu a fost cea mai inspirată.

 

”Beale a făcut o gafă uriașă împrumutându-l pe Ianis Hagi. Mutările făcute de Michael Beale n-au avut efectul scontat și una dintre mutări, în special, este o gafă.

Decizia de a-l lăsa pe Ianis Hagi să plece împrumut. Internaționalul român a revenit în acest an după o accidentare gravă, dar jucat puțin înainte să fie împrumutat.

 

Rangers ar fi făcut bine să-l păstreze pe Hagi în loc să-l semneze pe Kieran Dowell de la Norwich, gratis”, a scris presa din Marea Britanie, citată de Spotmedia.

 

Deportivo Alaves v Athletic Club de Bilbao - LaLiga EA Sports, Vitoria, Alava, Spain - 22 Sep 2023

 

Noul sezon fotbalistic a venit pentru Ianis Hagi și cu o schimbare de look, după cum se poate observa din galeria foto de mai sus.

Dacă în sezonul trecut avea părul mult mai scurt, în actuala stagiune, Ianis Hagi îl are mult mai lung.

Pentru a nu fi încurcat în timpul meciurilor, Ianis Hagi poartă o bentiță, de obicei de culoare albastră.

 

Ianis Hagi a adoptat noul look odată cu începutului noului sezon, mai exact de când a început pregătirea de vară cu cei de la Rangers.

Șase meciuri a jucat Ianis Hagi în acest sezon la Alaves, fără să marcheze vreun gol

Schimbare de look pentru Ianis Hagi. Cum se poartă fiul Regelui de la începutul sezonului

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.