Jump to content

”Mai joci în acest an?”. Simona Halep a dat răspunsul


Agent007 ToV
 Share

Recommended Posts

sori13

 

 

Simona Halep (32 de ani) a jucat doar două meciuri în acest an, iar acum se recuperează după o accidentare. Într-un interviu exclusiv oferit pentru Digi Sport, Halep a dat detalii despre starea ei fizică.

 

Simona Halep: ”Am speranța că pe la începutul lui septembrie să joc tenis”

O accidentare la genunchi este cea care o ține pe Simona departe de circuitul mondial. Într-un interviu exclusiv acordat realizatorului emisiunii "Așii tenisului", Gabriel Morariu, Halep a dezvăluit care sunt planurile pentru revenire.

 

”Am încercat să mă recuperez cu genunchiul pentru că este o accidentare destul de mare, pe care nu prea știu să o gestionez. Încet-încet am început să intru pe un drum mai bun. Am speranța că pe la începutul lui septembrie să joc tenis și să mă pregătesc foarte bine pentru perioada următoare”, a spus Simona Halep, prezentă la ceremonia Fundației Țiriac pentru medaliații olimpici.

 

Fanii vor să o revadă cât mai rapid pe teren, însă Halep își va lua timpul necesar pentru recuperarea completă.

”(n.r. Sunt speranțe să mai joci în acest an?) Eu îmi doresc tare mult, însă nu știu cum o să progresez cu genunchiul. Simt dureri și e foarte greu să joci la un nivel înalt când te doare ceva. Fac tot ce pot ca să revin. Nu pot să spun o dată exactă. Zi cu zi și sper să fiu cât mai repede pe teren”, a mai spus Simona Halep. 

 

”(n.r. Putem spune că a agravat starea ta participarea la acel turneu dinaintea Roland Garros-ului?) Da, cred că da. Nu a fost o idee grozavă, nu eram vindecată și atunci am forțat. De aceea m-am și oprit în timpul meciului. Nu îmi place să abandonez, dar am simțit că nu este ok. După acel meci mi s-a umflat foarte tare genunchiul. De aceea am considerat că e mai bine să iau o pauză mai lungă, să pot să mă recuperez și să mă vindec”, a completat Simona Halep. 

 

Sursa: digisport.ro

Edited by Agent007 ToV
Link to comment
Share on other sites

  • Agent007 ToV changed the title to ”Mai joci în acest an?”. Simona Halep a dat răspunsul
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.