CONSTANTINCUCAPA
Member-
Posts
542 -
Joined
-
Last visited
Content Type
Profiles
Forums
Calendar
Store
Downloads
Everything posted by CONSTANTINCUCAPA
-
Lansat în 2014, Guardians of the Galaxy a adus culoare universului cinematografic Marvel, cu persoanjele sale neobişuite şi mult umor. Următoarele lansări ale companiei - Avengers: Age of Ultron, Ant-Man, Captain America: Civil War sau Doctor Strange – au păstrat, pe alocuri, tonul relaxat, însă nu au mai revenit la genul „space opera”, pe care îl va relua, din aprilie, Guardians of the Galaxy Vol. 2. Pentru cei care aşteaptă ca MCU (Marvel Cinematic Universe) să fie populat cu mai mulţi extratereştri, nave spaţiale şi gravitaţie zero, Kevin Feige, preşedintele Marvel, are veşti bune. „Multe dintre producţiile noastre viitoare se vor desfăşura atât pe Terra, cât şi şi spaţiul cosmic – începând cu Thor: Ragnarok”, a spus acesta într-un interviu acordat ComicBook.com. „Există doar trei scene din Thor: Ragnarok ce se desfăşoară pe Pământ. Restul se petrec în Asgard, în lumi ce situate dincolo de Cele Nouă Regate din lumea lui Thor. Aici se află planetele pe care vom petrece destul de mult timp în Thor: Ragnarok, iar unii fani vor spune că aceste lumi seamănă cu cele din Guardians – sunt acele noi teritorii de explorat din universul cosmic Marvel”, a mai arătat Feige. După următorul film dedicat Zeului Tunet – ce-i readuce pe marele ecran pe Chris Hemsworth, Tom Hiddleston , Cate Blanchett , Idris Elba , Mark Ruffalo şi Anthony Hopkins – MCU rămane în spaţiu cu Avengers: Infinity War, cel va aduce în prim-plan pe villan-ul suprem interplanetar, Thanos. Sursa.
-
O descriere a filmului: „București Non-Stop” este un film de lungmetraj ce ilustrează povestea unui cartier din București. Mai exact, filmul este o noapte din viața unui magazin non-stop aflat într-un cartier de blocuri. Patru persoane conduc patru povești diferite legate între ele de un personaj-cheie, Achim, cunoscut ca „băiatul de la non-stop”, interpretat de Gheorghe Ifrim. Filmul își dorește să transmită povestea unor oameni normali în situații excepționale. Ieșite din comun, toate cele patru povești nu fac decât să radiografieze un microclimat din orașul în care trăim. Este un film despre dragoste, generozitate, ură, gelozie, util și inutil, viață, moarte, cu fapte bune și rele, fără finalitate dar și cu umor și cu tandrețe, escalând ridicolul unor întâmplări și situații penibile dintr-o singură noapte. Trailer: Poze: Mai sus. Părere personală: Un film la care m-am uitat cu plăcere. E altceva decât s-a făcut în ultimii ani în România, e ceva diferit. Deși la început îl pierzi puțin, spre final începe să te atragă, finalul făcând o foarte mare parte din film. Nu este capodoperă, nu are n premii Oscar, însă este altceva. Sursa: Cinemagia.
-
Următoarea generaţie de iPhone ar putea veni mai repede decât ne-am fi aşteptat dacă informaţiile care circulă pe internet în ultimele câteva zile se dovedesc a fi adevărate. 2017 este aniversarea a 10 ani de la apariţia primului iPhone, iar Apple pare să pregătească un model aniversar, care va schimba designul, iar lansarea ar putea avea loc chiar în luna iunie. Conform BlueFin, Apple începe aprovizionarea cu componente pentru asamblarea noii generaţii de iPhone mult mai devreme decât în anii precedenţi. De asemenea, compania pare să mărească proiecţiile pentru noul iPhone cu 10%, şi a scăzut producţia modelelor curente disponibile la vânzare (iPhone 7, 7S şi SE) pentru a face loc producţiei de dispozitive noi. Este posibil ca anul acesta să nu mai primim o simplă revizie hardware de tipul „S”, cum ne-am obişnuit de la lansarea lui iPhone 3GS şi până în prezent, Apple preferând mai degrabă să aducă un model complet nou (probabil numit iPhone 8), care să integreze noi tehnologii. Luna iunie pare să marcheze fereastra în care Apple pregăteşte lansarea, la 10 ani după debutul „revoluţionaruluI” iPhone. Zvonurile spun că noul dispozitiv va fi echipat cu un ecran fără ramă, spate din sticlă şi o ramă metalică. Se pare că elementele precum camera foto, senzorul de amprentă Touch ID, difuzorul şi senzorii de pe partea din faţă vor fi integraţi direct în displa, care va fi bazat pe tehnologia OLED. Spatele din sticlă sugerează integrarea încărcării wireless, în timp ce camera foto va adopta tehnologii noi, similare cu cele de pe smartphone-urile Project Tango. Toate informaţiile despre noul iPhone sunt momentan la nivel de zvon şi speculaţii, fiind imposibil de verificat în acest moment. Sursa.
-
Odată cu seria de telefoane Galaxy S8 Samsung ar putea dezvălui în cadrul MWC 2017 şi o nouă tabletă high-end. Cu specificaţii de top şi compatibilă cu accesoriul S Pen, Galaxy Tab S3 este alternativa Samsung pentru modelul iPad Pro oferit de Apple. Potrivit zvonurilor, Samsung va oferi Galaxy Tab S3 în versiune cu ecran de 9.7” suportând rezoluţia 2048x1536 pixeli, existenţa unui model cu ecran de 8” nefiind confirmată deocamdată. Ecranul cu tehnologie „Retina” va fi animat cu ajutorul unui chipset puternic dar nu chiar de ultimă generaţie - Snapdragon 820, ajutat cu 4GB memorie RAM. Din păcate suportul pentru digitizorul S Pen nu pare să vizeze şi designul carcasei, lipsa unui slot dedicat pentru transport sugerând propunerea acestuia ca accesoriu opţional. Anunţată împreună cu vârful de gamă Galaxy S8, tableta Galaxy Tab S3 lasă loc pentru o eventuală relansare a brandului Galaxy Note, reprezentând o categorie cu totul nouă de dispozitive echipate cu ecran pliabil sau altă tehnologie inovatoare. Între timp, tableta echipată cu sistemul Android 7.0 este aşteptată în magazinele sud-coreene nu mai târziu de luna martie, anunţul oficial de lansare fiind pregătit pentru data de 27 februarie. Sursa.
-
Vineri am vorbit despre cele cinci premiere ale săptămânii, iar acum iată câteva filme de aşteptat în programul televiziunilor. Acţiunea este la putere săptămâna aceasta, dar comedia îi face o concurenţă de neignorat. Jack Ryan: Shadow Recruit/Jack Ryan: Agentul din umbră (2014) luni, 20.30, Pro TV Acţiune şi suspans pentru două ore de entertainment în acest film care a eşuat să dea naştere unei francize. Chris Pine este Jack Ryan, popularul personaj al lui Tom Clancy şi protagonist al unei serii de bestsellere ce au promovat genul "thriller tehnologic". Confruntarea eroului cu un magnat rus (Kenneth Branagh) îi va pune pericol iubita (Keira Knightley). Scenele de acţiune din Moscova şi o tot mai rară apariţie pe ecran a lui Kevin Costner ar putea fi alte argumente în favoarea acestui film. Safe/În siguranţă (2012) marţi, 20.30, Pro TV Jason Statham nu pare să se plictisească de filmele de acţiune în care interpretează eroi de acţiuni cu trecut sumbru, dar care mai primeşte o şansă la izbăvire. Aici actorul este Luke, un maestru al artelor marţiale a cărui viaţă a fost profund afectată de o răfuială cu mafia rusă. Când decide să o apere pe Mei, o fată urmărită de aceeaşi gangsteri care i-au ucis lui Luke familia, eroul se va trezi în mijlocul unei confruntări de proporţii. Aşteaptă-te la explozii, urmăriri, dar şi luptele corp la corp la care Jason Statham este atât de priceput. The Heat/Captură la dublu (2013) miercuri, 20.30, Pro TV Una dintre comediile de acţiune cele mai populare din ultimii ani, The Heat le are în centrul atenţiei pe Sandra Bullock şi Melissa McCarthy, prima în rolul unei agente FBI care procedează întotdeauna "ca la carte", iar a doua în rolul unei poliţiste slobode la gură pentru care regulile sunt făcute doar ca să fie încălcate. Împreună, au o chimie foarte bună în acest film de Paul Feig, care confirmă, după Domnişoare de onoare, că se pricepe foarte bine să ţină în mână scenarii cu protagoniste ataşante. As Good as It Gets/Mai bine nu se poate (1997) miercuri, 20.30, Pro Cinema Fanii acestei comedii de şapte ori nominalizate la Oscar vor calcula surprinşi că de la premieră s-au scurs deja două decenii. Povestea mizantropului Melvin (Jack Nicholson), a cărui viziune sumbră asupra lunii îi boicotează orice încercare de a se apropia de cineva, reconfirmă vechea idee promovotă în comediile romentice: totul se termină cu bine atunci când întâlneşti persoana potrivită. As Good as It Gets este cel mai recent film ai cărui actori principali, Nicholson şi Helen Hunt, au primit amândoi Oscarul. Six Days Seven Nights/Şase zile, şapte nopţi (1998) joi, 20.30, Antena 1 Acest film de la a cărui lansare se împlinesc la anul două decenii a uimit la premieră cu alăturarea dintre Anne Heche, pe atunci într-o relaţie cu Ellen DeGeneres, şi Harrison Ford. Un succes de casă ce beneficiază de filmări în pitoreştile insule din Hawaii, filmul lui Ivan Reitman este unul din ultimele în care Ford reuşeşte să-şi poarte demn haina de sex-symbol. Pentru mulţi, Şase zile este mai relevant pentru misoginismul şi prejudecăţile Hollywood-ului. Maleficent (2014) sâmbătă, 20.00, Antena 1 După o pauză de patru ani de la filmul anterior, Angelina Jolie a avut parte de un consistent succes financiar cu Maleficent, aventura Disney care ne oferă o nouă perspectivă asupra evenimentelor din basmul Frumoasa din Pădurea adormită. Cu evenimente familiare spuse din punctul de vedere al vrăjitoarei care provoacă atâtea probleme în familia prinţesei Aurora (Elle Fanning), filmul îţi ia ochii cu efectele vizuale şi cu magnetismul actriţei. Portdrapel al unei serii de actualizări ale unor poveşti clasice Disney, filmul a primit undă verde pentru un sequel, dar deocamdată Jolie nu a confirmat că îşi doreşte să revină în rolul principal. Shawshank Redemption/Închisoarea îngerilor (1994) duminică, 22.30, Prima TV Probabil că cel mai comod lucru ce se poate spune despre filmul lui Frank Darabont este că ocupă de mulţi ani locul întâi în topul Imdb al celor mai bune filme realizate vreodată. Chiar dacă această poziţie poate fi contestată (este Închisoarea îngerilor cel mai bun film din istoria cinema-ului?), drama lui Frank Darabont se bucură în continuare de o imensă popularitate, devenind un titlu obligatoriu de văzut şi revăzut. Povestea bancherului Andy Dufresne (Tim Robbins), condamnat la închisoare pe nedrept pentru uciderea soţiei şi a amantului ei, oferă şi una dintre cele mai spectaculoase răsturnări de situaţie văzute vreodată într-o sală de cinema. Ce alt film vei vedea săptămâna aceasta la TV? Sursa.
-
O descriere a filmului: Povestea ne poartă în aprilie 1945, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar în centrul atenției este Wardaddy (Brad Pitt), un sergent american cu mare experiență în luptă. Împreună cu echipajul său de cinci oameni, Wardaddy conduce un tank Sherman supranumit Fury și pătrunde în spatele liniilor inamice pentru o misiune cvasi-sinucigașă care ar trebui să dea ultima lovitură forțelor armate ale Germaniei naziste. Trailer: Poze: Mai sus. Părere personală: Probabil cel mai reușit film a lui Brad Pitt, per total un film foarte reușit. Povestea te prinde din prima clipă, pe lângă faptul că vezi ce se întâmpla pe vremea celui de al Doilea Război Mondial nu poți să nu te gândești că aceste lucruri chiar s-au întâmplat. Filmul este regizat și filmat într-o manieră impecabilă ceea ce dă impresia de autenticitate. Fie că îți plac bătăile, drama sau dragostea, acest film le are pe toate. Sursa: Cinemagia.
- 1 reply
-
1
-
O descriere a filmului: Inspirat din relatarea unuia dintre membrii unei echipe Navy SEAL, Marcus Luttrell, despre o misiune care a eșuat în mod tragic, Lone Survivor îi are în centru pe Luttrell (Mark Wahlberg) și pe echipa sa (printre care Taylor Kitsch, Emile Hirsch și Ben Foster), surprinși de o ambuscadă a talibanilor în Afghanistan, în 2005. După un schimb prelungit de focuri și o urmărire pe jos, cei mai mulți membri ai echipei sunt omorâți, Navy SEAL înregistrând cea mai mare pierdere din istoria operațională. Trailer: Poze: Mai sus. Părere personală: Un film reușit, te ține în suspans până la final. Actorii sunt foarte buni, acțiunea te prinde din prima și te face să te întrebi ce se va întâmpla totuși până la final. Un Mark Wahlberg în rolul principal foarte bun, alături desigur și de ceilalți membri ai echipei fac din acest film o reușită. Sursa: Cinemagia.
-
Mozilla a anunţat dizolvarea echipei „connected devices”, care dezvolta Firefox OS. Acesta era un sistem de operare dezvoltat iniţial pentru smartphone-uri şi alte dispozitive mobile, care a fost apoi reorientat către Internet of Things şi alte gadget-uri conectate la internet. Spre diferenţă de Android, iOS şi Windows Mobile, Firefox OS era bazat în totalitate pe standarde web, lucru care asigura funcţionarea şi pe hardware mai slab. Compania renunţase încă de la finalul anului 2015 la dezvoltarea sistemului de operare pentru dispozitive mobile, întrucât acestea nu s-au bucurat de succesul aşteptat. Foarte puţine smartphone-uri echipate cu Firefox OS au ajuns pe piaţă, Mozilla preferând să le lanseze în ţări emergente, unde astfel de dispozitive ieftine ar putea avea succes. Firefox OS a fost apoi mutat către dispozitive conectate, singurul produs echipat cu Firefox OS lansat pe piaţă în 2016 fiind un televizor 4K cu funcţii „smart” de la Panasonic. Echipa „connected devices” este acum integrată în cea care se ocupă de cercetare şi dezvoltare din cadrul Mozilla, care se va ocupa de dezvoltarea de tehnologii emergente. Probabil că aceasta va încerca să inoveze în domeniul de dispozitive „de purtat”, inteligenţă artificială şi alte tehnologii care se bucură acum de atenţie din partea industriei de tehnologie. Sursa.
-
Potrivit zvonurilor, HTC va lansa anul acesta cel puţin 6-7 modele smartphone, printre care şi vârful de gamă HTC 11. Ilustrat deja cu imagini neoficiale, HTC 11 cedează primele dovezi concrete atestând existenţa sa, luând forma unei capturi de ecran surprinzând secţiunea About Phone redată pe ecranul unui prototip funcţional. Potrivit informaţiilor conţinute, noul smartphone are la bază o configuraţie motorizată de chipsetul Snapdragon 835 ajutată cu 6GB memorie RAM. Descris cu rezoluţia 1556x2550 pixeli, ecranul QHD redă interfaţa HTC Sense 9.0, aplicată sistemului Android 7.1.2. Configuraţia este completată cu 128 GB memorie internă, dintre care 112 GB disponibili pentru utilizator. Momentan informaţiile nu pot fi confirmate de către HTC, însă mai multe detalii am putea afla cu ocazia târgului Mobile World Congress 2017, care va avea loc la sfârşitul lunii februarie în Barcelona. Sursa.
-
Lansarea din 2014 a filmului John Wick, cu Keanu Reeves în rol central, a fost un succes internaţional. Încasările totale ale filmului au ajuns la 86 de milioane de dolari, la un buget de producţie de 20 de milioane. Continuarea peliculei este gata sa intre în cinematorafe luna aceasta, motiv pentru care realizatorii şi starul acestuia continuă campania de promovare. Într-un interviu acordat SlashFilm.com, regizorul Chad Stahelski a ţinut să menţioneze că se are în vedere o poveste de origine a personajului, ce s-ar putea concretiza la TV. „Am vrut şi până acum să facem asta, însă pur si simplu nu s-a încadrat în planurile noastre”, a spus Stahelski despre intenţia de a aduce în faţa publicului trecutul asasinului iubitor de patrupede. „Pracitic, am făcut deja scenariul pentru un prequel, însă ne-am hotărât să îl păstrăm pentru o altă fază a seriei”, a mai arătat el. „Lionsgate este foarte interesat de un serial despre John Wick. Iar nouă ni se pare foarte atrăgătoare ideea. Cred că la TV, putem extinde în mod corespunzător prezentarea eroului şi o putem face într-un mod mai atractiv decât în cele două ore ale unui film”, a explicat regizorul, subliniind faptul că una dintre condiţii ar fi ca firul narativ să rămană cât mai apropiat de cel al filmului original. Doar aşa, arată Stahelski, el şi echipa sa de realizatori ar putea aduce la un loc „ideile legate de povestea de origine şi misiunile imposibile, greu de redat altfel”. Cineastul a mai arătat şi că cei de la Lionsgate au aprobat un al treilea film John Wick, pentru care a solicitat deja o variantă de scenariu. John Wick: Chapter 2 se lansează la noi pe 17 februarie. Sursa.
-
Spre diferenţă de iOS, unde dezvoltatorii pot să lanseze aplicaţii care pot ocupa şi câţiva GB, tvOS, sistemul de operare pentru dispozitivele Apple TV este limitat în prezent la numai 200 MB. Acest lucru a dus la o lipsă destul de mare de aplicaţii complexe, majoritatea jocurilor disponibile fiind foarte limitate la capitolul conţinut, cât şi la din punct de vedere grafic. De acum însă limita este crescută de 20 de ori. Apple a anunţat că începând de astăzi, aplicaţiile care sunt trimise către publicare pe AppStore-ul de pe tvOS vor putea să ocupe până la 4 GB. Acest lucru înseamnă că vor putea integra mai mult conţinut, care poate fi reprezentat de către mai multe niveluri în jocuri video sau mai multe personaje, mai multe opţiuni de personalizare, sau chiar texturi şi modele mai detaliate. În trecut, pentru a folosi mai multe resurse de acest gen, dezvoltatorii trebuiau să apeleze la funcţia On-Demand Resources de pe iCloud, unde puteau fi stocate până la 20 GB de date, care pot fi accesate oricând prin internet. Cu aplicaţii de dimensiuni mai mari, utilizatorii nu vor mai depinde de internet pentru acces la anumite funcţii ale aplicaţiilor, putând stoca local mai multe date. Din păcate însă, cele două variante de Apple TV oferă în continuare spaţiu de stocare destul de limitat, fără posibilitatea de a-l extinde. Dispozitivul este disponibil la vânzare în variante de 32 GB şi 64 GB, ceea ce înseamnă că fiecare va putea stoca maximum 8, respectiv 16 aplicaţii de dimensiuni maxime. Sursa.
-
Samsung a anunţat în mod oficial că va susţine un eveniment de lansare cu ocazia Mobile World Congress 2017. Acesta va avea loc în Barcelona începând cu ora 20:00 a României, însă nu pare să fie dedicat lansării noului Galaxy S8, aşa cum se aştepta toată lumea. Subiectul acestei lansări pare să fie o tabletă, conform imaginii publicată astăzi, o mişcare curioasă, având în vedere că zvonurile sugerau că vom vedea noul smartphone de top în cadrul târgului de tehnologie. Compania coreană a oferit în ultimele câteva săptămâni declaraţii despre Galaxy S8 şi Note8, sugerând că noul flagship nu va fi prezent la MWC 2017. Desigur, S8 nu a fost anunţat în mod oficial, deci declaraţiile ar fi putut sugera doar că nu vor vorbi despre acest dispozitiv înainte de evenimentul de la sfârşitul lunii februarie, însă acum este destul de clar că lansarea acestuia va întârzia mai mult. Odată cu anunţarea noului eveniment, au apărut şi câteva zvonuri despre noua tabletă care urmează să fie prezentată în Barcelona. Se pare că este vorba despre Galaxy Tab S3, o nouă tabletă de top cu Android care va intra în concurenţă cu modelele iPad Pro de la Apple. Hardware-ul intern ar putea integra un chipset Snapdragon 820, 4 GB memorie RAM, display de 9,6” cu rezoluţie 2048 x 1536 şi cameră frontală de 5 megapixeli. Sistemul de operare pre-instalat va fi Android 7.0 Nougat, conform informaţiilor neoficiale. Samsung va transmite acest eveniment live, iar dezvăluirea lui Galaxy S8 ar putea avea loc abia spre sfârşitul lunii martie, cu o lansare pregătită pentru luna aprilie. Sursa.
-
Oare cine va urca săptămâna aceasta pe prima treaptă în topul încasărilor? Zombii, pinguinii sau Matthew McConaughey? Vom vedea abia luni rezultatele, până atunci iată recomandările noastre cu privire la cele cinci premiere ale săptămânii. Resident Evil: The Final Chapter/Resident Evil: Capitolul final O franciză de o popularitate care nouă ni s-a părut surprinzătoare cam de la a doua parte încoace, Resident Evil a fost o prezenţă constantă pe marile ecrane timp de 15 ani. Despre ce e vorba în acest "capitol final"? Evident, o nouă răfuială între Alice (Milla Jovovich) şi corporaţia Umbrella şi armatele ei de zombi. Şansa de a scăpa o dată pentru totdeauna de ameninţare, cu ajutorul unui virus aeropurtat, o motivează pe Alice să dea tot ce poate în acest punct culminant al francizei "de familie" (regizorul Paul W.S. Anderson este soţul lui Jovovich) care a încercat de fiecare dată să se reinventeze introducând noi creaturi de coşmar. Surf's Up 2: WaveMania/Cu toţii la surf 2: Mania valurilor La zece ani după filmul original şi când nimeni nu se mai aştepta, iată că avem parte de un sequel cu noi aventuri ale pinguinilor disperaţi după surf. Shia LaBeouf revine în rolul principal, cel al lui Cody, un pinguin care va avea parte de o mare provocare atunci când un grup de surferi profesionişti, Hang 5, îi provoacă prietenii la întrecere în cel mai periculos loc de surfing de pe glob. Oare cum se va termina lupta cu valurile pentru eroi? Gold/Goana după aur Uneori istoria are ca protagonişti nişte trăsniţi anonimi, care, prin acţiunile lor adesea involuntare, subliniază ciudăţeniile timpurilor în care trăim. Dacă anul trecut am văzut War Dogs: Tipii cu Arme, acum a venit vremea lui Gold. Aflăm povestea lui Kenny Wells (Matthew McConaughey), un afacerist lipsit de succes a cărui viaţă este dată peste cap când dă peste un zăcământ de aur în Indonesia. La început, Wells şi partenerul său geolog Michael Acosta (Édgar Ramírez) nu mai pot de bucurie, dar curând îşi vor da seama că vaca lor numai bună de muls stârneşte invidia diverselor entităţi economice şi nu numai, care vor şi ele o parte din pradă. O poveste inspirată din realitate care arată că goana după aur nu se sfârşeşte întotdeauna cu buzunarele pline. La drum cu tata Poate cel mai ambiţios debut din filmul românesc recent, La drum cu tata ne poartă în anul 1968, când o familie de Arad călătoreşte în Germania de Est. Filmul regizoarei Anca Miruna Lăzărescu ne arată atât o dramă de familie a unui fiu gata de orice pentru a-şi salva tatăl, dar şi cum omul simplu, aparent insignifiant în marile statistici ale istoriei, poate fi prins în cele mai relevante şi spectaculoase evenimente paneuropene. Fără să fie lipsit de defecte, La drum cu tata emoţionează, surprinde şi informează cu acest slalom între experienţa personală şi cea continentală. Mai mult, invită la o meditaţie asupra istoriei, dar şi asupra percepţiilor foarte diferite pe care le avem asupra ei. Ma vie de Courgette/Viaţa mea de Dovlecel După anunţarea nominalizărilor la Oscar, într-un articol despre surprizele ediţiei, pomeneam de faptul că Academia a ignorat animaţiile de studio, adesea cu bugete şi încasări gigantice, pentru a nominaliza producţii mult mai originale. Una dintre ele este Viaţa mea de Dovlecel, o coproducţie franco-elveţiană care a ajuns şi pe lista scurtă, de nouă filme, a candidaţilor pentru o nominalizare la Oscarul pentru Cel mai bun film străin. Povestea lui Dovlecel, un băieţel orfan, a emoţionat milioane de oameni de la lansarea sa în selecţia festivalului de la Cannes. Ce film vei vedea weekend-ul acesta la cinema? Sursa.
-
O descriere a filmului: Celebru odinioară pentru interpretarea unui popular supererou, actorul Riggan Thomson (Michael Keaton) vede cum dispare încet-încet din amintirile fanilor. Într-o încercare disperată de a reatrage atenția și de a simți, o dată în viață, că realizează ceva apreciat atât de colegii de breaslă, cât și de publicul larg, Riggan plănuiește o piesă pe Broadway. Pentru a reuși, bărbatul trebuie să-și ignore egoul supradimensionat, mai ales dacă vrea să-și readucă aproape și familia... Trailer: Poze: Mai sus. Părere personală: O comedie bună, un film care te atrage prin profunzimea lui. Are momente de comedie pură, altele în care vrea să sublinieze sau să atragă atenția asupra unui lucru. Un film care vrea să iasă din tipar, reușește de multe ori însă rămâne pentru unii o porcărie. Sursa: Cinemagia.
-
O descriere a filmului: Al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln, va conduce Nordul spre o mare victorie împotriva Sudului în timpul Războiului Civil American (1861-1865). Astfel Abraham Lincoln este primul președinte american care a abolit sclavia și a desăvârșit unitatea statelor americane. Bazat pe romanul biografic a lui Doris Kearns Goodwin "Rivalii: Geniul politic a lui Abraham Lincoln", filmul se concentrează în special pe ultimele luni de viață ale lui Lincoln, romanul fiind prea stufos pentru a fi cuprins în întregime în film. Spielberg dorește să-l surprindă pe Lincoln ca om al deciziilor ce au dus la scrierea istoriei, dar și să reliefeze abilitățile sale politice incontestabile, tactul desăvârșit și circumstanțele politice care l-au făcut să străbată cu succes o perioadă greu încercată. Trailer: Poze: Mai sus. Părere personală: O altă capodoperă a lui Spielberg care, concentrându-se pe ultimele luni din viața președintelui american a reușit să readucă istoria în zilele noastre. Pe tot parcursul filmului se văd calitățile liderului care a schimbat lumea, abolind sclavia. Un film reușit care te ține concentrat, nedându-ți seama când au trecut cele 2h jumătate. Sursa: Cinemagia.
- 1 reply
-
1
-
Google a anunţat că versiunea web a clientului de mesagerie Gmail nu va mai primi suport oficial pe versiuni de Chrome mai vechi. Varianta minimă pe care compania asigură compatibilitate deplină este Chrome 53, în condiţiile în care deja browser-ul a atins versiunea 56 foarte curând. O parte dintre utilizatorii care încă folosesc Chrome şi Gmail pe sisteme de operare mai vechi vor fi afectaţi, însă situaţia nu este atât de gravă pe cât pare. În primul rând, faptul că utilizatorii vor accesa Gmail de pe o versiune mai veche a browser-ului nu înseamnă că nu vor mai avea acces la e-mail-uri. Este foarte posibil ca totul să funcţioneze perfect în continuare, însă în cazul unor probleme semnalate de utilizatori pe aceste versiuni vechi de Chrome nu vor mai fi rezolvate ulterior. De asemenea, actualizările Gmail ar putea să ducă la incompatibilităţi în timp. Spre sfârşitul acestui an, Google va lansa o versiune HTML simplificată de Gmail, spre care vor fi rediecţionaţi toţi cei care accesează mail-ul de pe versiuni mai vechi de Chrome. Cei mai afectaţi de aceste probleme vor fi cu siguranţă utilizatorii care refuză să renunţe la sistemele de operare Windows XP şi Windows Vista, pentru care Microsoft a încetat de multă vreme suportul software. Google a renunţat de asemenea la suportul pentru Chrome pe aceste platforme, versiunea 49 fiind ultima disponibilă în acest moment. Sursa.
-
În actele depuse pentru oferta publică iniţială de dinainte de listarea pe bursă am aflat mai multe informaţii interesante despre Snapchat. Printre acestea se numără şi rezultatele financiare ale companiei. Snapchat, ca multe alte startup-uri din Silicon Valley, nu este o companie profitabilă. De fapt nu a făcut niciodată bani, iar pierderile nete au crescut accelerat de la an la an, pe măsură ce numărul utilizatorilor a explodat. În primul trimestru din 2015, Snapchat a înregistrat venituri de 4 milioane de dolari şi pierderi de 99 milioane de dolari. În ultimul trimestru din 2016 veniturile au ajuns la 166 de milioane de dolari, dar pierderile nete s-au accentuat şi ele, ajungând la 170 de milioane de dolari. Per total, în 2016 Snapchat a pierdut 515 milioane de dolari, faţă de 373 de milioane de dolari în 2015. Compania spune, la capitolul rezultate financiare, că investitorii ar trebui să se aştepte la pierderi în viitor şi că este posibil să nu poată deveni o companie profitabilă sau să fie capabilă să menţină acest statut. Un infografic realizat de Statista arată rezultatele financiare ale Snapchat de la începutul lui 2015 şi până astăzi. Sursa.
-
Spotul TV Transformers: Ultimul cavaler, creat special pentru ediția 2017 Super Bowl, a ajuns în mediul online. Bumblebee și Optimus Prime anunță o confruntare epică în acest al cincilea film, The Last Knight. Premiera în cinematografele din România a super-producției e stabilită pentru data de 23 iunie 2017. Anthony Hopkins formulează o întrebare care cu siguranță i-a măcinat pe cei trei scenariști ai proiectului, „de ce continuă să vină aici, pe Pământ?”. Răspunsul vine de la sinopsisul oficial. Planeta de origine a lui Optimus Prime, Cybertron, este acum moartă. Mâhnirea lui Optimus este cu atât mai mare cu cât el poartă responsabilitatea pentru moartea planetei. Găsește o cale de a o readuce la viață, însă pentru asta va avea nevoie de un artefact aflat pe Pământ... Salutăm distribuirea, în rol feminin central, a lui Laura Haddock (Demonii lui Da Vinci). Alături de ea, Mark Wahlberg revine în rol principal. Sursa.
-
Google a dat drumul la versiunea 56 (56.0.2924.87) a browserului său Chrome pentru Android, iar în câteva zile aceasta ar trebui să fie disponibilă pentru utilizatorii din toată lumea. Chrome 56 vine cu câteva funcţii noi, gândite pentru a îmbunătăţi experienţa de utilizare. În această versiune apare o nouă pagină pentru tab-urile noi, care oferă acces rapid la fişierele descărcate şi paginile salvate. Tot acolo se poate ţine degetul apăsat pe o sugestie de articol, iar acesta va fi descărcat pentru a fi citit ulterior în mod offline. Chrome 56 pentru Android include şi îmbunătăţiri care ţin de performanţă şi viteză, potrivit Google. Paginile ar trebui să se încarce în noua versiune cu 28% mai repede, în timp ce consumă mai puţine date şi energie. Sursa.
-
Lansarea lui Galaxy S8 nu va avea loc în cadrul Mobile World Congress 2017, însă acest lucru nu înseamnă că nu vom vedea dispozitivul deloc în cadrul evenimentului. Asemeni altor conferinţe de presă Samsung din trecut, este posibil ca la finalul prezentării noii tablete Galaxy Tab S3 programată pentru 26 februarie, compania să ne arate un scurt clip în care să vedem pentru prima dată într-o formă oficială exteriorul noului său smartphone de top. O mişcare similară a avut loc în urmă cu doi ani în cadrul conferinţei de la IFA, care a fost dedicată ceasului Gear S2. La finalul conferinţei, compania a lansat un clip de un minut în care puteam vedea pentru prima dată tableta gigant Galaxy View, pe care a lansat-o cu o lună mai târziu. Având în vedere că lansarea lui Galaxy S8 este zvonită pentru data de 29 martie, este posibil să avem de a face cu o situaţie similară. Având în vedere că imagini neoficiale cu designul telefonului au început să circule pe internet de câteva luni bune, dezvăluirea telefonului într-un clip de prezentare va atrage atenţia presei şi fanilor către o conferinţă nu tocmai interesantă, întrucât tabletele high-end cu Android nu mai sunt de interes pentru publicul larg în 2017. Zvonurile afirmă că Galaxy S va fi lansat cu un display AMOLED de dimensiuni mari, cu margini subţiri în laterale, procesoare Exynos 8895 sau Snapdragon 835, 4 sau 6 GB RAM, rezistenţă la apă şi chiar şi un jack audio, element la care mulţi producători au renunţat în ultima vreme. Sursa.
-
O descriere a filmului: În Franța ocupată de germani Shosanna Dreyfus (Melanie Laurent) privește neputincioasă cum familia ei este executată de colonelul nazist Hans Landa (Christoph Waltz). Shosanna scapă ca prin urechile acului și fuge la Paris, unde-și creează o nouă identitate ca proprietar și proiecționist de cinema. În altă parte a Europei, locotenentul Aldo Raine (Pitt) organizează un grup de soldați evrei pe care-i conduce într-o campanie de răzbunare împotriva naziștilor. Cunoscuți sub numele de "The Basterds" (adică "ticăloșii"), trupa lui Raine o adoptă pe actrița și agenta sub acoperire de origine germană Bridget von Hammersmark (Diane Kruger) într-o misiune al cărei scop este lichidarea liderilor celui de-al treilea Reich. Soarta unește drumurile personajelor in cadrul unei sali de cinema, unde Shosanna este hotărâtă să-și ducă la îndeplinire propriul ei plan de răzbunare. Trailer: Poze: Mai sus. Părere personală: O comedie care încearcă și chiar reușește să te țină în fața ecranului până la final. Acțiunea se împletește foarte bine cu comedia, actorii sunt extrem de buni. Un Adolf Hitler renăscut, și un căpitan Brad Pitt carismatic împreună cu toată echipa sa, dau filmului o nuanță de istorie. Un film care își merită premiile, care merită vizionat. Sursa: Cinemagia.
-
O descriere a filmului: Marcat de tragedie la o vârstă fragedă, Cal Lynch (Michael Fassbender) este un condamnat la pedeapsa capitală, care primește o neașteptată șansă de a trăi datorită activităților misterioase ale Abstergo Industries. Printr-o tehnologie revoluționară care deblochează amintirile genetice din ADN-ul său, Cal este trimis înapoi în timp, în Spania secolului al XV-lea. Acolo, el trăiește experiențele rudei sale îndepărtate, Aguilar de Nerha, un membru al unei societăți secrete denumită Asasinii, care luptă pentru protejarea liberului arbitru de Cavalerii Templieri avizi de putere. Transformat de trecut, Cal începe să dobândească capacitățile fizice și cunoștințele necesare pentru a demola organizația opresivă a Cavalerilor Templieri în prezent. Trailer: Poze: Mai sus. Părere personală: Un film bun, spun bun căci acțiunea nu impresionează cu nimic special. Efectele 3D din cinema (recomandat de văzut în cinema) îi aduc ceva în plus, acțiunea îi scade puțin din "notă". Poate s-au concentrat prea mult pe prezent, cei care l-au văzut știu despre ce vorbesc), poate trebuiau să se focuseze mai mult pe partea din trecut. Sursa: Cinemagia.
-
Twitter a anunţat că serviciul Vine se închide, însă aceasta nu pare să fie sfârşitul acestui brand. În loc să închidă complet aplicaţia şi să renunţe la acest nume, echipa Vine va tranzita de la o reţea de socializare video la o aplicaţie de cameră, care să producă conţinut pentru publicare pe alte reţele. Nu a fost oferită o dată exactă la care va fi făcută schimbarea, însă planul pare să fie deja în mişcare, urmând ca utilizatorii să vadă efectele foarte curând. Vine va primi o actualizare pe Google Play Store şi AppStore pentru a se transforma în Vine Camera. Aceasta va oferi posibilitatea de a înregistra clipuri video de şase secunde, asemeni aplicaţiei iniţiale, însă fără a pune la dispoziţia utilizatorilor un profil personal, un canal sau un flux de ştiri. Creaţiile vor putea fi urcate pe conturile de Twitter al utilizatorilor, sau salvate local pe dispozitiv, urmând să fie urcate apoi pe alte servicii (Facebook, Instagram, etc.). Odată cu această veste, echipa Vine anunţă utilizatorii că pot acum să îşi descarce creaţiile publicate de-a lungul timpului pe platformă, putând să le urce pe alte platforme sau să le păstreze pentru arhiva personală. Chiar dacă momentan Vine susţine că aceste clipuri vor rămâne online pe Vine.co, sunt şanse mari ca în câteva luni sau ani menţinerea serverelor să nu mai fie rentabilă pentru Twitter şi să le închidă, aşa că stocarea locală sau pe altă platformă online ar putea fi o soluţie de backup utilă. Sursa.
- 1 reply
-
1
-
HP a lansat cel mai subţire notebook convertibil rigidizat din lume. Dedicat procesului de învăţare, ProBook x360 Education Edition vine cu inovaţii pentru elevi şi studenţi. Compatibil cu sistemul de operare Windows 10, HP ProBook x360 Education Edition este special conceput pentru copiii de la grădiniţă până la liceu, aflaţi în plin proces de învăţare şi explorare. “Piaţa educaţiei este o zonă strategică de creştere pentru HP”, a declarat Gus Schmedlen, vice-preşedinte, Educaţie la HP. “Acordăm deosebită atenţie nevoilor specifice studenţilor, profesorilor şi şcolilor pentru că ei sunt următoarea generaţie de inventatori, lideri şi viitori angajaţi care vor merge dincolo de memorarea notiţelor şi vor miza pe creativitate, lucru în echipă şi gândire critică.” Conceput pentru elevi Fiind destinat elevilor, durabilitatea a fost o prioritate în ceea ce priveşte designul noului portabil. Cu un înveliş dur de cauciuc industrial şi cu ecrane dotate cu geam Corning Gorilla, ProBook x360 este rezistent la zgârieturi şi casare. Trecut prin rutinele HP Total Test Process, care presupun căderea liberă a calculatoarelor de la o înălţime de până la 76 cm (aproximativ înălţimea unui birou obişnuit de şcoală), ProBook x360 este rezistent la lovituri sau alte şocuri. Creat pentru învăţare HP X360 ProBook Education Edition include multe dintre caracteristicile care se regăsesc şi la dispozitivele comerciale sau de afaceri, cum ar fi Microsoft Office OneNote, dar are şi unele beneficii specifice pentru elevi şi studenţi. ProBook x360 dispune de primul sistem de cameră foto dual mode pentru învăţare bazată pe proiecte şi creare de conţinut. Modul Explorer utilizează o cameră opţională 1080p HD încorporată pe tastatură care le permite elevilor să filmeze în modul tablet chiar în timpul vizualizării în timp real. ProBook x360 este dotat cu un "stilou digital," pentru matematică, adnotare sau artă. Are, de asemenea, un ecran tactil, pentru copiii mici care folosesc mult mai uşor această interfaţă. Pe lângă acestea, HP ProBook x360 dispune de elemente de software distractive pentru a menţine elevii activi şi implicaţi. Sursa.
- 1 reply
-
1
-
Nokia cheamă din nou în instanţă Apple pentru încălcarea de brevete legate de tehnologiile integrate în dispozitivele iPhone, la mai bine de cinci ani după ce companiile au ajuns la o înţelegere tot în instanţă. Compania finlandeză pretinde că Apple foloseşte tehnologii pe care nu le-a inventat fără să plătească licenţă, încălcând astfel brevetele Nokia. Apple susţine însă că Nokia refuză să ofere acces la tehnologia brevetată într-un mod acceptabil, pretinzând o taxă mult mai mare decât ar trebui. Nokia susţine că Apple a folosit fără să licenţieze 32 de brevete care acoperă tehnologii folosite pentru dezvoltarea sistemului de operare, a înregistrării de materiale video, a display-ului, interfeţei, antenelor şi cam orice altă componentă a unui iPhone. Nokia a depus plângeri în trei oraşe din Germania, cât şi în Texas. Apple a răspuns cu chemarea în instanţă a reprezentanţilor Nokia în California, sub pretextul că Nokia a refuzat să ofere licenţă pe anumite brevete pentru care exista deja o înţelegere, cerând taxe în plus pentru utilizarea lor, încălcând astfel contractul stabilit anterior. Se pare că Apple nu va încerca să rezolve această problemă prea repede, întrucât probabil că deţine destule resurse pentru a se lupta cu avocaţii Nokia pentru mulţi ani de acum înainte. De asemenea, până la soluţionarea acestui caz, Apple va continua să producă şi să vândă dispozitive iPhone folosind tehnologiile brevetate de Nokia, ca şi până acum. Întrucât în 2011 procesul s-a terminat cu plata a aproximativ 720 milioane de dolari către Noklia, probabil că acum compania finlandeză se aşteaptă să primească o sumă similară sau chiar mai mare din partea Apple, în cazul în care câştigă. Sursa.