Jump to content

Demsky DeV

Donator
  • Posts

    66
  • Joined

  • Last visited

Everything posted by Demsky DeV

  1. Demsky DeV

    GSB la war

    Suntem buni noi astia de la gsb mor
  2. Acest lucru este posibil prin formarea, în 2017, a încă 450 de profesori de Fizică în cadrul programului Fizica Altfel, lansat de către Centrul de Evaluare şi Analize Educaţionale (CEAE), organizaţie non-guvernamentală are ca misiune îmbunătăţirea modului de predare a ştiinţelor exacte în sistemul public de învăţământ. Testele internaţionale arată că în jur 40% dintre elevii români de 15 ani nu deţin abilităţi de bază care să le permită să înţeleagă un text sau să îşi explice un fenomen din lumea înconjurătoare Alţi 90.000 de elevi din şcolile de stat vor învăţa Fizică la clasă într-un mod aplicat, prin utilizarea unor metode şi instrumente noi de predare şi învăţare, bazate pe investigaţie, care stimulează gândirea, curiozitatea, implicarea şi motivaţia copiilor. „Ţinta noastră este să-i formăm şi pe restul de 3.000 de profesori din toată ţara, care să producă impact pe formarea a 300.000 de elevi”, a declarat Cristian Hatu, preşedintele CEAE la conferinţa „Ştiinţele exacte: direcţii strategice, bune practici şi soluţii pentru o economie competitivă”, desfăşurată vineri, 24 noiembrie, la Bucureşti. Alte idei din cadrul conferinţei: · S-au întâmplat mai multe lucruri în ultimii ani care fac, în sfârşit, posibilă o transformare a sistemului de educaţie. Unu: schimbarea modului în care predau profesii la clasă (Fizica şi Chimia sunt două exemple). Doi: modificări ale unor programe şcolare, care arată acum ca în ţările cu sisteme performante. Trei: recomandările OECD-UNICEF de schimbare a evaluării în România (acestea sunt riguros fundamentate). · Schimbările începute sunt exact ca cele făcute în ţările aflate în zona de top a ierarhiei. Dacă este să ne uităm la zona de ştiinţe exacte, aceste ţări sunt Germania, Portugalia sau Polonia. Ele au făcut asemenea schimbări acum 10-15 ani. · Dacă Ministerul Educaţiei va merge cu frâna de mână trasă şi în următorii ani, mediul privat şi societatea civilă vor debloca mai greu lucrurile din interior. Schimbarea este posibilă, însă cea de substanţă, cu impact real, se produce numai dacă autorităţile decid să sprijine această schimbare. Este vorba nu doar de emiterea unor acte normative, ci şi de sprijin financiar din partea Guvernului. Altfel, vom avansa, dar o vom face lent, în viteza întâi. · „Putem ajunge unde vrem numai dacă există coerenţă în procesul de educaţie”- Nicolae Zamfir, director, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei. Printre vorbitorii conferinţei „Ştiinţele exacte: direcţii strategice, bune practici şi soluţii pentru o economie competitivă” s-au numărat factori de decizie; agenţi ai schimbării în procesul de predare - învăţare a ştiinţelor exacte la clasă; experţi şi lideri implicaţi în politici publice educaţionale din România, Germania şi Portugalia; profesori şi elevi. Sursa:Adevarul.ro
  3. „Ministerul Educaţiei Naţionale nu a avizat acest auxiliar pe care îl regăsim în unele unităţi şcolare. Apare pe coperta Avizat Ministerul Educaţiei Naţionale 2017. Am dispus departamentului juridic al ministerului să sesizeze organele abilitate. Le reamintesc tuturor cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor: Art. 69 alin (1) din Legea Educaţiei Naţionale: "În unităţile de învăţământ de stat sau particulare se utilizează manuale şcolare si alte auxiliare didactice APROBATE de Ministerul Educatiei Nationale", a scris ministrul Educaţiei pe pagina sa de Facebook în data de 20 noiembrie. Auxiliarul la care face referire ministrul este de la de Editura Diana este adresat copiilor de cinci, şase ani şi se numeşte "Domeniul Limbă şi Comunicare". Redăm mai jos un fragment din mesajul editurii Diana către ministrul Educaţiei, în urma acestor afirmaţii, preluat de la portalînvăţământ.ro : Domnului ministru al Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop Editura Diana a observat cu surprindere postarea pe pagina dumnneavoastră oficială de Facebook, fără o consultare prealabilă a conducerii societăţii noastre, a unei coperte a caietului educaţional „Domeniul Limbă şi Comunicare, 5-6 ani", postare însoţită de un comentariu nedocumentat. Faţă de cele menţionate de dummneavoastră, va învederăm că Editura Diana a primit avizul MEN cu nr. 2232/iunie 2017 pentru editarea caietului educaţional "Domeniul Limbă şi Comunicare, 5-6 ani" (document pe care l-am anexat acestui răspuns), care se regăseşte în procesul verbal cu nr. 2232 din iunie 2017, la poziţia 6 (din 9 produse educaţionale aprobate), semnat şi ştampilat de către Secretarul de Stat, membrii Comisiei de Evaluare, Directorul General DGEMiP, Directorul DM, Inspectorul General DGEMiP şi consilierul DM. Vă solicităm, de asemenea, să cereţi scuze public Editurii Diana pentru postarea dumneavoastră incriminatoare şi să vă reamintiţi faptul că Editura Diana a fost menţionată ca un exemplu de bune practici (editori de bună-credinţă) alături de puţinele edituri din România, în documentul din februarie 2017 (Lista auxiliarelor didactice avizate de MEN), la care dumneavoastră aţi făcut referire în repetate rânduri în conferinţele de presă. Cele 97 de avize de aprobare MEN, însumând peste 300 de titluri publicate la Editura Diana, dovedesc buna noastră credinţă şi corectitudinea în relaţiile instituţionale cu MEN. Cu tot respectul datorat demnităţii publice pe care cu onoare o îndepliniţi, vă reamintim că acest caiet educaţional a fost editat şi tipărit până la data de 09.08.2017, când s-a emis ordinul OM cu nr. 4576 (nepublicat în Monitorul Oficial). Menţionăm că dupa data de 09.08.2017 nu am mai editat şi tipărit produse educaţionale noi care, din punctul dumneavoastră de vedere, ar intra sub incidenţa Ordinului nr. 4576. Pentru rezolvarea pe cale amiabilă a acestei situaţii, vă solicităm în scris şi ferm să retrageţi imediat această postare şi să nu mai difuzaţi informaţii false şi nereale. Spre deosebire de zona învăţământului primar, gimnazial şi liceal, unde aveţi obligaţia constituţională de a fumiza manuale gratuite, acest material are adresabilitate către zona învăţământului preşcolar, care nu este în categoria învătământului obligatoriu şi pentru care nu există manuale gratuite furnizate de Minister. În virtutea acestui fapt incontestabil, Editura Diana nu poate fi asociată niciodata cu sintagma "baronii manualelor". Sursa:Adevarul.ro
  4. „La data înscrierii copiilor într-o colectivitate, aşa cum este definită de prezenta lege, instituţia are obligaţia de a solicita prezentarea unei adeverinţe, emisă de către medicul de familie care are în evidenţa sa persoana respectivă, care să ateste efectuarea, respectiv neefectuarea vaccinărilor obligatorii“, se prevede în proiect. Dacă copilul nu are toate vaccinările făcute, conform calendarului de vaccinare, atunci instituţia de învăţământ îi va cere părintelui să aducă şi alte documente: ori un calendar de recuperare a vaccinărilor obligatorii, ori o adeverinţă privind contraindicaţiile. În cazul în care vaccinările obligatorii nu au fost efectuate până la data prevăzută de art. 23 (adică până la înscrierea în colectivitate – n.red.) părintele, reprezentantul legal, persoana care se ocupă de creşterea şi îngrihirea unui copil în baza unei măsuri de protecţie socială, stabilită în condiţiile legii sau (...) are obligaţia prezentării, până la intrarea în colectivitate, a unuia dintre următoarele documente eliberate de către Comisia Judeţeană de Vaccinare sau a Municipiului Bucuresti: a) calendarul de recuperare pentru antigenele vaccinale obligatorii (...); b) adeverinţa contraindicaţiilor medicale definitive pentru anumite vaccinări (...)", scrie în proiectul normativ. Dacă se aduce calendarul de recuperare a vaccinărilor, copilul trebuie să le facă în maximum un an de la înscrierea la grădiniţă/şcoală. Dacă nu se va respecta termenul, va fi notificat inspectoratul şcolar, potrivit proiectului, însă nu se ştie exact ce urmare va avea acest lucru. Dacă părinţii nu aduc calendarul de recuperare sau adeverinţa de contraindicaţii, reprezentantul legal al colectivităţii are obligaţia de a sesiza comisia judeţeană de vaccinare sau a muncipiului Bucureşti în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în colectivitate, conform Sursa:Adevarul.ro
  5. Evenimentul face parte din proiectele iniţiate de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) pentru a marca anul 2018 – „An centenar în comunităţile româneşti de pretutindeni” şi va fi dedicat profesorilor de limba română, elevilor, studenţilor şi tinerilor din comunităţile istorice şi emergente. Astfel, Ministerul încurajează asociaţiile românilor din străinătate, reprezentanţii şcolilor duminicale coordonate de asociaţiile sau de bisericile româneşti de peste hotare, profesorii de la cursurile susţinute de asociaţii din teritoriu, cât şi cele organizate prin intermediul Institutului Limbii Române, precum şi tinerii care învaţă în limba română în afara graniţelor, să realizeze diverse materiale foto, audio şi/sau video, prin care să expună activitatea lor în domeniul predării şi studiului limbii române şi să le trimită către MRP pentru a le promova pe platformele proprii, dar şi cu sprijinul partenerilor noştri media. De asemenea, MRP invită toţi românii, oriunde s-ar afla ei, să ia parte la campania online derulată pe pagina de Facebook a ministerului prin hashtag: #MRP #1Decembrie #CentenarulMariiUniri, #Şcoliromâneşti, #depretutindeni cu tag @mprpromania. Mai exact, toţi cei care îşi doresc să participe nu trebuie decât să realizeze o fotografie sau un video cu tematica „1 Decembrie în şcolile româneşti din afara graniţelor ţării”, să încarce poza sau filmuleţul pe platforma de socializare şi să eticheteze MRP-ul şi evenimentul în fotografie. Prin aceste evenimente, MRP urmăreşte să aducă în prim plan demersurile deosebite şi efortul voluntar al profesorilor şi tinerilor de a rămâne întotdeauna conectaţi cu România prin intermediul limbii materne. Sursa:Adevarul.ro
  6. Super,era misto daca era si quest
  7. In vremurile moderne, nu exista loc pe Pamant prea departe pentru a fi vizitat. In timp ce fiecare are destinatii preferate, majoritatea calatorilor au un punct mare in comun, vor sa obtina cele mai bune oferte de preturi. Numarul punctelor digitale de contact cu clientii in sectorul turismului a crescut rapid. Clientii cauta acum oferte mai bune prin motoarele de cautare, site-uri de booking, agentii de turism online si pe site-uri specializate in oferte. Potrivit unui raport recent al Expedia Media Solutions, unii consumatori viziteaza pana la 38 de site-uri inainte de a-si pune la puntin. Potrivit agentiei de marketing online Fuel, 48,4% din clienti au declarat ca au folosit motoare de cautare cand si-au planificat o calatorie. Majoritatea oamenilor interesati de calatorii folosesc cautari digitale pentru astfel de experiente. Pentru a raspunde noilor standarde, industria turismului trebuie sa isi adapteze modalitatile de a ajunge la potentialii clienti. Livrarea de continut targetat este cheia succesului, iar retargetingul personalizat face acest lucru posibil. Avantajul planificarii online a calatoriilor consta in varietatea mare de alegeri si usurinta cu care pot fi accesate. Poti stabili aproape fiecare pas al excursiei din fata computerului. Daca planuirea unei calatorii incepe de acasa, campaniile de travel trebuie sa fie pe faza. Bannerele cu motoare de cautare sunt o modalitate la indemana prin care poti inspira clientul sau sa ii oferi ajutor pentru a lua o decizie. Sursa:wall-streat.ro Bannerele moderne ofera o multime de optiuni. Pot afisa motoare de cautare reale, care redirectioneaza clientul catre site-ul original, in timp ce functioneaza ca un motor separat, nu ca o reclama pop-up. Recomandarile in-depth sunt posibile gratie algoritmilor avansati de deep-learning. De exemplu, daca un utilizator e interesat de un city break in Barcelona, va avea nevoie de un zbor, de un hotel si probabil de o masina de inchiriat. Probabil s-a interesat sa vada Montserrat sau poate are in vedere bilete la concert in preajma Primavera Sound Festival.
  8. La prima editie, 100 de pasageri s-au urcat in Transilvania Train, iar timp de patru zile (intre 31 august - 3 septembrie) au calatorit pe traseul Brasov-Sighisoara-Medias-Alba Iulia-Sebes-Sibiu-Fagaras, intr-un tren inchiriat de la CFR Calatori. Cele trei vagoane au fost amenajate special. Foto: Transilvania Train / Facebook Ce spun calatorii despre prima editie a Transilvania Train: "Despre prima editie Transilvania Train as putea povesti o zi intreaga. Sa calatoresti la Apos sau sa primesti onorul Garzii Regale a Cetatii Alba Carolina cu salve de tun este ceva ce, sunt sigur, nu ati facut inca. Sa gatesti mancaruri traditionale alaturi de ”Fata care gateste cu flori” in cetatea Sebesului este o mare onoare… sa fii laudat pentru rezultate, este de vis. Sa inchei aceasta calatorie cu un concert de muzica de camera in aer liber, intr-o duminica insorita, pe cea mai populara strada a Sibiului, strada Cetatii, este pur si simplu superb. Sa ajungi acasa si sa realizezi ca ce ai vazut in 4 zile, poate, unii oameni nu vor vedea intr-o viatate face sa nu stii cum sa comprimi zilele pana la anul", a povestit Corneliu Luscalov. Sursa:wall-streat.ro
  9. Compania a inregistrat in septembrie un nivel record de 1.38 milioane de pasageri, in crestere cu 19% fata de alti ani (220.000 pasageri). Factorul de incarcare a pasagerilor aerieni portughezi a fost de 86,8%, in crestere cu 1,4 puncte procentuale. Cea mai mare crestere absoluta a numarului de pasageri a fost din nou pe rutele din Europa, cu 147.000 de pasageri, cu 21,1% mai mare decat in septembrie 2016. In ceea ce priveste ocuparea zborului, cele mai pline avioane sunt pe rutele Braziliei (Atlanticul de Sud), cu 92,3 % locuri ocupate, echivalentul unei cresteri foarte puternice de 5,5 puncte procentuale fata de anul precedent. Pana in septembrie, TAP a transportat cu 2 milioane mai multi pasageri decat in aceeasi perioada a anului trecut, in special cu 1,1 milioane de pasageri pe rutele europene (cu exceptia Portugaliei continentale si a insulelor). In total, in primele noua luni ale anului, compania aeriana a transportat 10,64 milioane de pasageri, ceea ce reprezinta o crestere de 23,6% fata de primele noua luni ale anului trecut, echivalentul a peste 2 milioane de pasageri. De asemenea, TAP a transportat 50.273 pasageri pe 15 septembrie, un nou record record de pasageri transportati intr-o singura zi. In SUA, parteneriatul cu JetBlue a contribuit cu 35.000 de pasageri la zborurile TAP, in perioada ianuarie-iulie a acestui an. Parteneriatul cu United a atras 15.000 de pasageri in aceeasi perioada pentru zborurile companiei aeriene portugheze. In ceea ce priveste Brazilia, parteneriatul cu Azul a adus peste 65.000 de pasageri pe aeronavele TAP intre ianuarie si iulie, in timp ce cota-parte cu GOL a contribuit cu 47.000 de pasageri la zborurile companiei aeriene portugheze. TAP Portugal a reluat in iulie 2017 zborurile din Bucuresti catre Lisabona, dupa ce le-a suspendat in martie 2016. Zborurile Tap Portugal din Bucuresti catre Lisabona au inceput la 1 iulie 2012, cu o frecventa de trei ori pe saptamana, iar pretul unui bilet pornea de la 246 de euro. In 2016, TAP a transportat 11,7 milioane de pasageri, cu 400.000 mai multi comparativ cu 2015 si a avut incasari de 2,2 miliarde de euro. Sursa:wall-streat.ro
  10. Display Name:Demsky BTD Doresc (Avatar/Semnatura/Userbar/Logo/Cover Profil):Avatar Link către ultima cerere făcută (obligatoriu):Nu am Imagine (obligatoriu pentru semnătură): Tema (În caz că nu există o imagine):Iarna Text:Demsky/www.b-zone.ro Dimensiuni:150.263 Alte precizări:Spor
  11. Impozitele pentru autovehiculele cu motoare de peste 2.000 de centimetri cubi ar putea să scadă de până la 10 ori, potrivit unei inițiative legislative. Deputatul Ionuț Simionca vrea să schimbe formula de calcul a impozitelor pentru mașinile cu capacitate cilindrică de peste 2.000 cmc. Propunerea sa, prezentată într-o conferință de presă, spune că impozitarea ar urma să se facă prin înmulțirea unei cifre exacte cu numărul de centimetri cubi. Parlamentarul din Bistrița a dat exemplu o mașină cu motor de 3.000 cmc, pentru care impozitul este în prezent de 3.800 de lei. Dacă proiectul devine lege, impozitul scade la 360 de lei. Propunerea are susținere politică, spune Ionuț Simionca, care dorește astfel să descurajeze înmatriculările de maşini în Bulgaria. “Această lege este în special pentru autoturismele cu capacitate cilindrică peste 2.000 centimetri cubi, care la noi sunt exagerat de impozitate şi descurajează cetăţenii României să-şi înmatriculeze autoturismele în România. Cred că este oportună, are susţinere din toate partidele politice, am 60 de susţinători la acest proiect legislativ şi sperăm să treacă”, a precizat deputatul. Potrivit acestuia, legea ar fi bună și pentru fermierii care au tractoare sau alte utilaje cu capacitate cilindrică mare.
  12. Ford a lansat versiunea Colour Edition pentru Ka+. Modelul constructorului american oferă șase opțiuni noi pentru culoarea caroseriei și un plafon vopsit în negru. Ford vrea să pună o pată de culoare, la propriu, în gama lui Ka+, motiv pentru care lansează versiunea Colour Edition. Astfel, cel mai mic model din gama Ford poate fi comandat în șase nuanțe noi pentru caroserie: Bright Yellow, Moondust Silver, Oxford White, Ruby Red, Smoke Grey și Sparkling Gold. Alături de noile nuanțe, Ford oferă pe varianta Colour Edition un plafon de culoare neagră și jante de 15 inch din aliaj. De asemenea, Ovalul Albastru a pregătit o grilă vopsită complet în negru. Conform oficialilor Ford, noua versiune Colour Edition poate fi comandată doar pe motorizarea de 1.2 litri benzină de 85 de cai putere. Ford Ka+ mai poate fi comandat și cu o motorizare de 1.2 litri și 70 de cai putere. Indiferent de unitatea aleasă, Ford oferă o cutie de viteze manuală cu șase trepte. Pe piața din România, prețul de listă pentru Ford Ka+ în varianta de bază Essential și motorizarea de 70 de cai pleacă de la 8.800 de euro cu TVA. Unitatea de 85 de cai este disponibilă doar în versiunea Ultimate, iar prețul de pornire este de 10.100 de euro cu TVA.
  13. Ce se intampla in corp cand mananci Cand mananci, corpul uman desfasoara o serie de procese: - gura creeaza saliva, care contine enzime digestive. Ele ajuta la “dizolvarea” hranei. - stomacul creeaza sucuri gastrice care vor distruge potentiale bacterii si vor continua procesul de dizolvare al hranei pe care o imping catre intestine. - ficatul “absoarbe” substantele hranitoare ajunse din mancare in sange si le “impinge” catre celelalte zone ale corpului. Ficatul hotaraste daca utilizeaza aceste substante “acum” sau “mai tarziu”, in functie de necesitatile corpului. Pentru a indeplini toate aceste sarcini, ficatul are nevoie de apa. Cand bem apa? Ca e bine si chiar indicat sa bem apa e clar. Parerile sunt, insa, impartite cand vine vorba despre momentul in care ar fi cel mai bine sa o bem: inainte, in timpul sau dupa masa? Unii nutritionisti spun ca indicat este sa bei apa cu cel putin 30 de minute inainte de masa sau la cel putin 30 de minute dupa ce ai mancat. Ei argumenteaza cu faptul ca apa bauta in timpul mesei “dilueaza” aciziii si enzimele din aparatul digestiv, incetinind astfel procesul. Fara o digestie corespunzatoare, se aculumuleaza in organism toxine. Acelasi lucru se intampla si daca bei alcool, bauturi carbogazoase si sucuri. Ele inhiba productia de saliva si astfel mancarea nu ajunge in stomac la parametri optimi. Acest lucru s-ar traduce prin stari fizice de rau: balonare, crampe etc. Daca se bea apa cu 30 de minute inainte de masa, organismul este hidratat, stomacul, ficatul si celelalte organe interne sunt “in forma” si pregatite pentru a prelucra mancarea. Este important de stiut faptul ca daca bei apa in timpul mesei este mai putin periculos decat nu a bea apa deloc. Daca nu ai baut apa inainte de masa, poti lua un paharel mic de apa, pentru ca mancarea venita pe un fond de deshidratare duce la incetinirea digestiei. Alti specialisti spun ca nu conteaza cand bei apa. Important este sa o bei, lipsa ei ingreunand digestia si contribuind la aparitia constipatiei. Ei argumenteaza prin faptul ca daca bei apa in timp ce mananci, mancarea se dezintegreaza mai repede si astfel nutrientii sunt absorbiti mai repede in sange. Importanta este, de asemenea, si temperatura apei. Ea nu trebuie sa fie mai calda sau mai rece decat temperatura preparatului respectiv. In ceea ce priveste cantitatea de apa bauta, aceasta ar trebuie sa fie suficient de mica pentru a nu dilua sucurile gastrice. Sursa:Ziarul Libertati.
  14. Destinaţii fascinante din România şi străinătate se dezvăluie călătorilor, prin intermediul ofertelor prezentate în cadrul celei de-a 38-a ediţii a celui mai mare eveniment de turism din ţară. Printre acestea se numără fosta cabană a lui Nicolae Ceaușescu (cabana Bulvanul), o oază de liniște în mijlocul pădurii Reșca. La Târgul de Turism al României sunt prezente centre culturale și turistice, care au ca obiectiv promovarea zonelor rurale din România, bogate în obiective de interes și revitalizarea tradițiilor și meșteșugurilor locale, atât pentru turiștii români, cât și pentru cei… Sursa:DailySun
  15. București, 23 Octombrie 2017 – Level Tour, agenție boutique de turism fondată de antreprenorii Cristina Micosovici și Andrei Anghel, propune călătorilor pasionați de sporturi de iarnă pachete turistice în Gudauri, precum și în alte stațiuni montane din Georgia, în Munții Caucaz. În parteneriat cu operatorul Blue Air și cu sprijinul Ambasadelor României în Georgia și a Georgiei în România, Level Tour oferă în exclusivitate o cursă directă între București și capitala georgiană, cu transferul către stațiuni inclus. Pachetele turistice sunt variate: de la tururi culturale și istorice în Tbilisi și degustări de vin, la sport extrem la altitudini de până la 3.279 de metri. Proiectul pilot se desfășoară între 3 și 10 februarie 2018, perioadă care corespunde vacanței intersemestriale a elevilor, și va fi suplimentat în funcție de numărul solicitărilor primite din partea clienților Level Tour. „Am primit multe întrebări despre o alternativă pentru vacanța de schi clasică în Bulgaria sau Austria. Includerea Georgiei în portofoliul nostru a venit natural, pentru că suntem în permanentă căutare de destinații noi, unde turiștii să își creeze amintiri frumoase”, a declarat Cristina Micosovici, cofondator Level Tour. „Acesta este și unul dintre motivele principale pentru care 98% la sută dintre clienții agenției revin și au încredere totală în propunerile noastre de călătorii. Îi ajutăm cu organizarea vacanței de la A la Z, iar ei se pot gândi doar la ce își iau în valiză”, a adăugat Cristina Micosovici. Gudauri este cea mai mare stațiune de schi din Georgia și oferă peste 60 de kilometri de pârtii cu toate gradele de dificultate, echipate la cele mai înalte standarde. Iubitorii sporturilor de iarnă au o gamă largă de activități la dispoziție, precum schi fond, parapantă, cat skiing, heliski, snow tubing și schi nocturn. „Suntem încântați să anunțăm zborul charter direct București – Tbilisi, cu plecare pe 3 februarie și retur pe 10 februarie 2018, care va face legătura între cele două capitale în numai două ore şi jumătate, evitând astfel escalele lungi, zborurile de noapte și riscul de rătăcire a bagajelor. Am ales această destinație pentru că Georgia, deși este o țară puțin cunoscută în România, are o istorie bogată, specialități culinare delicioase și una dintre cele mai vechi culturi viticole ale lumii”, a declarat Tudor Constatinescu, director comercial Blue Air. „Sprijin acest proiect care încurajează relațiile culturale și nu numai dintre România şi Georgia. Avem nevoie pe termen scurt-mediu de povești de succes care să dea încredere cercurilor de afaceri din țările noastre. Zborul direct între Bucureşti şi Tbilisi este un pas important pentru atingerea acestui țel”, a declarat E.S. Radu Liviu Horumbă, Ambasadorul României în Georgia. Prețul unui pachet turistic în Georgia începe de la 493 de euro de persoană și include zborul, transferul spre hotel și cazarea pentru șapte nopți. Pachetele pot fi personalizate în funcție de preferințele fiecărui client în parte. Sursa:Digi24
  16. Cinci orașe și trei continente parcurse timp de aproximativ o lună de zile. Sau cum să pleci din București la Londra trecând, totodată, prin Chiang Mai, Kuala Lumpur, Singapore și Los Angeles, cu puțin peste o mie de euro în 2018 . Această călătorie este posibilă, conform datelor înregistrate de motorul de căutare a ofertelor de călătorie momondo.ro, iar principala rută este Europa – Asia – America și înapoi în Europa. Oricât de mult călătoresc românii în prezent în Europa și dincolo de granițele continentului, experiențele de tip city break, care sunt pe termen relativ scurt – în general un weekend –, oferă mai puțin timp pentru a descoperi o cultură sau a interacționa cu localnicii. O… Sursa:DailySun
  17. Astăzi, între 9.30 şi 13.00, la Universitatea Tehnică din Iaşi va avea loc o sesiune de informare cu privire la oportunităţi de finanţare în cadrul „Marie Skłodowska-Curie”. Proiectul încurajează „mobilităţi transfrontaliere şi inter-sectoriale. La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie”. Întâlnirea are loc astăzi, între 9.30 şi 13.00, în sala de conferinţe a rectoratului Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, str. Prof. Dr. Doc. D. Mangeron, nr. 67, Corp T, parter. „Acţiunile Marie Skłodowska-Curie finanţează colaborarea pe termen lung între instituţiile academice şi ne-academice (instituţii de învăţământ superior, organizaţii de cercetare, sectorul privat, asociaţii), prin încurajarea mobilităţii transfrontaliere şi inter-sectoriale. Programul susţine formarea şi dezvoltarea carierei personalului din toate domeniile cercetării şi inovării, de la cercetarea de bază până la preluarea rezultatelor pe piaţă”, spun organizatorii, care precizează că acţiunile fac parte din Orizont 2020, programul-cadru al Uniunii Europene pentru cercetare şi inovare. Sursa:Ziarul Adevarului.
  18. 160 de liceeni din ţară şi din Republica Moldova şi-au dat întâlnire la Iaşi Începând de astăzi, timp de trei zile, Iaşul devine un pol al dezbaterilor. Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” organizează cea de-a a IX-a ediţie a Conferinţei IaşiMUN, la care vor participa peste 160 de elevi, atât din Iaşi, cât şi din Bucureşti, Botoşani, Craiova, Galaţi, Bacău şi din Republica Moldova. Festivitatea de deschidere va avea loc astăzi, de la ora 11.00, în prezenţa participanţilor şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean. Viitorul depinde de tineri La IaşiMUN vor fi dezbătute subiecte de importanţă internaţională precum interzicerea armelor nucleare, reprezentarea minorităţilor şi combaterea rasismului, furtul de proprietate intelectuală şi culturală, cât şi utilizarea Bitcoin. „Poate pentru mulţi, ceea ce facem la conferinţă nu este foarte important, unii ar zice relevant. Deşi în acest moment nu putem schimba scena politică internaţională, în curând, viitorul pe care dorim să-l conturăm va fi un prezent care va depinde de noi, de generaţia tânără, care are o responsabilitate faţă de generaţiile trecute şi viitoare. Suntem tineri pasionaţi de politică şi care urmărim cariere diplomatice, iar implicarea noastră în problemele actuale este indispensabilă”, a spus Catinca Doboş, secretar general al IaşiMUN 2017. Sursa:ZiarulEvenimentului.
  19. Candidații la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), precum și persoanele recrutate pentru ocuparea prin concurs a unor posturi vacante nu mai trebuie să îndeplinească condiția unei înălțimi minime. Măsura este prevăzută în Ordinul MAI nr. 144/2017 apărut recent în Monitorul Oficial. Candidații trebuie să parcurgă un traseu ce conține 11 elemente într-un timp mai scurt de două minute și 25 de secunde. În afară de condiția parcurgerii traseului în timpul amintit anterior, nu mai există un alt criteriu pentru evaluarea aptitudinilor fizice ale candidaților. Totodată, Ordinul MAI elimină și interdicția de a avea semne particulare sau tatuaje neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară. Sursa:Digi24
  20. 1. Ce telefon mobil dețineți în prezent:Samnsung Galaxy s6 EDGE2. Care a fost primul vostru telefon mobil:Iphone 43. Ce marca este telefonul vostru mobil din prezent:Samsung.4. Ce sistem de operare are telefonul vostru mobil:Android 5.0.15. În ce rețea de telefonie sunteți:Vodafon.6. Mici detalii despre telefon (poze, descriere):
  21. Este mai mult decat un smartphone. Este expresia celor mai cautate trasaturi ale momentului. Este suma mai multor beneficii, prezentate in premiera pe un terminal conceput in Romania. Este dispozitivul care evolueaza in ritm cu nevoile tale. Este telefonul care nu te absoarbe in universul lui, ci te ajuta sa te bucuri mai mult de tot ceea ce te inconjoara. Este X4 Soul Infinity. Pentru fotografii clare un timp indelungat, camera este protejata de o sticla din safir ce asigura protectia impotriva zgarieturilor. Camera duala iti va fi de folos atunci cand vrei sa evidentiezi din context personajul principal al fotografiei tale. Tehnologia Bokeh blureaza fundalul, pentru rezultate similare celor obtinute de camere DSLR. **Caracteristica disponibila doar pe modelul X4 Soul Infinity.
  22. AMI PLAKE SA ST AN MANI

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.