Huawei Ascend P6 apare în imagini oficiale, se lansează pe 18 iunie
Huawei Ascend P6 nu mai reprezintă un mister, după ce a fost văzut de 3 ori până acum prin intermediul unor imagini ajunse pe web. Ele ne indicau sosirea unui terminal care aduce cu un iPhone, iar după fotografii hands on azi vedem şi o randare de presă.
Ca de obicei imaginea vine de la @evleaks şi aflăm că telefonul va sosi pe 18 iunie, în cadrul unui eveniment organizat la Londra. Prima oară când aflăm de acest model, se zvonea că ar măsura doar 6.18 mm în grosime, apoi zilele trecute am aflat că de fapt ar putea fi 6.3 mm. Acum se discută despre o carcasă de 6.2 mm, una cu destul de mult metal încât să facă handsetul atractiv şi elegant.
Se remarcă aici şi interfaţa personalizata a lui Android, o nouă versiune de Emotion UI. În ce priveşte data lansării, ea a fost confirmată de către Richard Yu, şef pe zona Device-uri la Huawei, care a postat data pe reţeaua de socializare Sina Weibo, apoi a şters postarea. Sunt tare curios şi ce preţ va avea acest model, care va sosi cu ecran HD, camera de 8 MP şi procesor quad core produs de Huawei.
Sursă: mobilissimo.ro