Search the Community
Showing results for tags 'filme'.
-
Suprafaţa este de 15000 de metri pătraţi, ce depăşește câmpul vizual periferic al publicului, deasupra şi în spatele capetelor acestora Filmul Postcard from Earth a avut premiera vineri în Las Vegas, la noul cinematograf ce a fost inaugurat săptămâna trecută cu concertul U2 (foto). După lansarea exuberantă de pe 29 septembrie la care a participat U2, Postcard from Earth a devenit primul film ce a avut premiera la cinematograful sferic din Las Vegas, „cel mai mare cinematograf din lume”, scrie thehollywoodreporter.com La limita dintre poem narativ și documentar, filmul îi aruncă pe spectatorii săi într-o gamă largă de experienţe, ca de exemplu plimbarea alături de elefanţi într-un safari, înotul cu rechinii sub apa oceanului, sau vederea Pământului de la distanţă. Filmul demonstrează potenţialului acestui nou mediu pentru producătorii de filme. „Încă procesez totul”, declara regizorul lui Black Swan pentru The Hollywood Reporter despre Sferă, al cărei interior este placat cu display-uri LED de 16 K cu suprafaţa de 15000 de metri pătraţi ce depăşesc câmpul vizual periferic al publicului deasupra şi în spatele capetelor acestora. Imaginile – proiectate la o rezoluţie înaltă care creează o senzaţie de profunzime şi de imersiune – sunt însoţite de un sistem de sonorizare cu divizor de fascicul şi cu accesorii 4D precum curenţi de aer şi scaune haptice (care creează senzaţii tactile). „Într-adevăr este un mediu cu totul şi cu totul diferit datorită naturii imersive a tuturor imaginilor create şi a modului în care se traduce pentru spectator”, relatează Aronofsky, povestind că - atunci când au pregătit filmul - li s-a amintit de filmul Fraţilor Lumiere din 1895, The Arrival of a Train at La Ciotat Station, cunoscut pentru că şi-a speriat publicul care a văzut pentru prima oară un tren în mişcare pe marele ecran. Ca la începuturile cinematografului, limbajul vizual şi instrumentele de producţie au fost dezvoltate pe măsură ce filmul era realizat. „Am început cu nouă camere Red sudate laolaltă pentru a obţine imaginea la rezoluȚia necesară Sferei”, îşi aminteşte Aronofsky, adăugând că apoi au primit primul prototip al camerei Big Sky cu rezoluţia de 18K inventată pentru a adăuga conţinut în Sferă. Camera – folosită pentru a filma cea mai mare parte din filmul Postcard... – a evoluat pe parcursul producţiei pe măsură ce „încercam să ne dăm seama care este limbajul cu care se filmează un film cu panorama de 270 de grade, cum să facem publicul să se simtă bine cu o vedere periferică plină de imagini." Autoarea montajului lui Oppenheimer, Jennifer Lame, a fost cooptată să semneze montajul, realizat cu ajutorul Avid Media Composer. Un nou program dezvoltat pentru Realitatea virtuală i-a permis acesteia să revizuiască montajul în ceea ce pare să fie Sfera (au mai testat, de asemenea, fragmente în Big Dome, cu dimensiunea de un sfert din mărimea Sferei, la studiourile din Burbank). Industrial Light and Magic şi Digital Domain au fost printre companiile care au contribuit la producţie. Click aici pentru sursa
-
O descriere a filmului: Railroad Tigers este un film de comedie chinezesc de acțiune din China, în regia lui Ding Sheng și cu Jackie Chan. A fost lansat în China pe data de 23 decembrie, anul 2016.In film este vorba despre un lucrător de cale ferată care conduce o echipă de luptători pentru a se opune japonezilor pentru si pentru a obtine mancare/resurse pentru saraci.. Trailer:TRAILER 1 TRAILER 2 Poze: POZE Părere personală: Un film foarte bun, mi-a placut inca de la inceput, mai ales ca actiunea se imbina foarte bine cu, comedia. Sursa: WIKIPEDIA, YOUTUBE, GOOGLE
-
Descriere Scris şi dezvoltat de Noah Hawley, Legion este fără doar şi poate unul dintre cele mai ambiţioase proiecte realizate în 2017. David Haller (Dan Stevens), un tânăr care, în urma unor incidente şocante din copilărie, a fost diagnosticat cu schizofrenie şi acum este internat deja de şase ani într-un spital de psihiatrie. Chimia sa cu o nouă pacientă Sydney (Rachel Keller) şi noi provocări din viaţa personală vor duce la un eveniment care invită autorităţile să-şi pună o neliniştitoare întrebare: este David Haller cel mai puternic mutant în viaţă? Anul:2017 Genul:Acţiune, Dramă, Filme HD, Seriale Noi, SF Trailer Parerea mea personala,este un film excelent merita vazut mai ales pentru persoanele care prefera SF-uri,acest film e unul din cele mai bune. sursa: google
-
Descriere Regizat de Caradog W. James, Don’t Knock Twice spune povestea unei tinere care vizitează o casă veche abandonată și înfiorătoare în care a locuit o vrăjitoare bătrână. Legenda spune că o bătaie în ușă trezește fantoma vrăjitoarei, iar două bătăi convoacă spirite răzbunătoare. Vrăjitoarea bătrână când trăia a deschis poarta către iad pentru a-l putea hrăni cu tineri inocenți. Anul:2017 Genul:Filme HD, Horror, Mister, Suspans Trailer Parerea persoanala : Ar fi accea ca este un film bun pentru persoanele care le plac filmele cu "senzatii",eu personal no sa mai ma uit,pentru doritori cu inima mai tare,vizionare placuta! sursa : google
-
O descriere a filmului: Kevin Costner este Ethan Runner, un spion internaţional implicat în dejucarea planurilor celor mai periculoşi răufăcători. Chiar dacă Ethan intenţionează să renunţe la carieră pentru a se reapropia de soţia (Connie Nielsen) şi fiica (Hailee Steinfeld) ţinute ani de zile la distanţă pentru a nu le implica în misiunile lui, eroul are o ultimă sarcină de îndeplinit: să descopere identitatea unui terorist gata să ucidă mii de oameni, asta în timp ce trebuie să aibă grijă de fiica lui adolescentă pentru câteva zile. Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=TbXfZlD2eNk Poze: Părere personală: Filmul este extraordinar. L-am vizionat saptamana trecuta si mi s-a parut un film foarte bine regizat din punct de vedere al crimelor si al actelor de actiune. Merita vazut, de aceea l-am postat si il recomand! Sursa: FilmeHD.net