Zona IT anunta ca Huawei urmează să își dezvăluie următorul telefon flagship, sub forma lui P10, în cadrul Mobile World Congress, săptămâna viitoare. Dar până atunci, cam toate detaliile despre acest nou model și-au făcut apariția prin intermediul unui rezultat din GeekBench.
Huawei P10 va fi echipat ca standard cu sistemul de operare Android 7 și este construit în jurul unui procesor Kirin 960 cu 8 nuclee care funcționează pe la 1.84GHz, iar sistemul va avea 4GB de memorie RAM.
Informații anterioare despre telefon susțin că va avea un ecran de 5.2 inch, capabil să redea rezoluția 1920×1080, va avea camere principale duble de 12 megapixeli și una secundară de 8 megapixeli. În ceea ce privește capacitatea de stocare, Huawei P10 va avea opțiuni de 32GB și 64GB. Prețul acestui model ar fi undeva între 500 și 600 de dolari.
Va exista și o variantă îmbunătățită a sa, un P10 Plus, cu 6GB de memorie RAM, a cărui preț se va întinde între 725 și 830 de dolari, în funcție de configurația stocării. Ecranul acestuia va fi mai mare și va avea o formă curbată.
Detalii oficiale vor fi anunțate la sfârșitul săptămânii viitoare, dar imaginea de mai jos deja sugerează destul de multe despre ce ne putem aștepta să vedem de la Huawei.