LG Optimus G2 apare într-o nouă fotografie ce confirmă lansarea iminentă
Despre LG Optimus G2 nu cunoştem prea multe detalii, afară de cele ce confirmă că modelul va fi anunţat oficial anul acesta. Terminalul a mai fost prezentat anterior în cadrul unor imagini scăpate pe net, acum din nou vedeta unor astfel de dovezi pentru o lansare în viitorul apropiat.
În ce priveşte caracteristicile viitorului smartphone al celor de la LG - Optimus G2, zvonurile afirmă că acesta va fi unul dintre cele mai puternice terminale lansate pe piaţă. Smartphone-ul va fi oferit în configuraţie cu chipset-ul Snapdragon 800 şi 2 GB memorie RAM. În plus, ecranul Full HD se va prezenta într-o formă de zile mari şi design-ul exteriorului este printre cele mai interesante, cu o notă de similaritate în comparaţie cu modelul pilot actual.
Noua imagine ce ne oferă o privire asupra modelului Optimus G2 pare autentică şi dezvăluie smartphone-ul aflat în mod de test pentru programare software. Conform zvonurilor, modelul va fi oferit cu Android 4.2.2 şi o versiune îmbunătăţită a interfeţei Optimus UI - proprietară LG. Aşa cum rezultă din pozele scăpate ce indică terminalul, Optimus G2 va oferi un ecran de 5-inch ce oferă o margine ultra-subţire, menită să faciliteze operarea dispozitivului. Sperăm să aflăm noi detalii despre model foarte curând.
Sursă: mobilissimo.ro