Dell actualizează linia Alienware cu procesoare noi şi un design mai puţin agresiv
Celebra gamă de laptopuri pentru jocuri Alienware este următoarea care face la noua generaţie de procesoare Intel, Dell anunţând astăzi actualizarea modelelor de 14, 17 si 18 inchi, nume noi de produs şi o actualizare a designului.
Fără a se pierde în mulţimea de laptopuri disponibile pe piaţă deoarece încă mai păstrează nişte linii drepte agresive, noile laptopuri Alienware au primit însă o actualizare de design care le face mai puţin ţipătoare. Fabricată din aluminiu si magneziu, şi nu din plastic ca până acum, carcasa acestora oferă un sistem de iluminare bogat care include tastatura cu zone colorate multiple, touchpad-ul, banda laterală şi sigla de pe capacul ecranului, toate putând fi configurate după dorinţă.
Cel mai mic membru al familiei este Alienware 14, acesta oferind un ecran IPS de 14” cu rezoluţie de 1366 x 768 pixeli şi iluminare LED, un procesor quad-core Intel Core i7-4700MQ, interfaţă grafică NVIDIA GTX 750M, 8 GB RAM şi 750 GB de stocare HDD. Având preţuri care încep de la 1200 de dolari, acesta va putea fi îmbunătăţit opţional cu un ecran Full HD, placa video GTX 765M, 16 GB RAM şi stocare SSD în RAID 0 cu o capacitate de 512 GB.
Modelul intermedia Alienware 17 oferă aceeaşi configuraţie de bază pentru procesor, stocare şi RAM, însa interfaţa grafică este de la bun început NVIDIA GTX 765M iar ecranul IPS de 17,3” oferă o rezoluţie de 1600 x 900 pixeli. Cu un preţ de 1500 de dolari, acesta va putea fi actualizat cu ecran 3D cu rezoluţie Full HD, procesor grafic GTX 780M, 32 GB RAM şi 1,5 TB de stocare SSD în RAID 0.
Modelul de top, Alienware 18, pleacă tot de la aceeaşi configuraţie ca modele anterioare, însă interfaţa grafică este NVIDIA GTX 765M în configuraţie SLI, menită să susţină ecranul IPS de 18,4” cu rezoluţie Full HD. Pentru cei care doresc mai mult şi sunt dispuşi să treacă de preţul minim de 2100 de dolari, acesta poate fi actualizat cu un procesor Core i7-4930MX, care oferă o frecvenţă de tact maximă de 4,3 GHz, şi o interfaţă grafică NVIDIA GTX 780M în SLI, opţiunile pentru stocare şi memorie RAM fiind similare cu cele ale versiunii de 17”.
Pe lângă saltul la noile procesoare Intel, sistemele Alienware oferă interfeţe Wi-Fi 802.11 ac, sistem audio Klipsch cu procesare Dolby Audio Theater şi tastaturi îmbunătăţite. Acestea din urmă oferă 10 zone diferite de iluminare în cazul modelelor de vârf şi 5 în cazul celui mai mic, la care se adăuga 9 taste Macro pentru modelul 18 şi 4 pentru modelul 17.
Sursă: go4it.ro