Jump to content

România şi Bulgaria sunt deja în spaţiul Schengen conform Deutsche Welle


Jakab
 Share

Recommended Posts

România şi Bulgaria sunt deja în spaţiul Schengen conform Deutsche Welle

 

 

yULnrYR.jpg

 

 

Pentru a complica un pic lucrurile trebuie spuse următoarele: În 2007, când cele două state au aderat la UE, ele au intrat, din punct de vedere juridic, şi în spaţiul Schengen. Regulile iniţiale, prevăzute de vechile acorduri, au devenit între timp părţi esenţiale ale tratatelor UE şi piloni de bază ai pieţei comune europene şi a liberei circulaţii în Uniune, scrie ediția românească a publicației germane Deutsche Welle.

 

În 1985, în micul sat luxemburghez Schengen, statele Uniunii Europene semnau primul acord privind renunţarea la controalele de la graniţele comune. De atunci, spaţiul Schengen, respectiv numărul statelor în care este valabilă libera circulaţie, fără controale la graniţă, a crescut constant.

 

În afară de cele 22 de state membre ale UE, din spaţiul Schengen mai fac parte Elveţia, Lichtenstein, Norvegia şi Islanda. Marea Britanie şi Irlanda aplică incomplet regulile privind tranzitul la graniţă din cauza particularităţii lor "insulare". Pe lista de aşteptare a aderării la spaţiul Schengen se află Ciprul, România şi Bulgaria,

 

De menţionat este însă faptul că Ciprul nu poate face parte din Schengen, din cauza faptului că nordul teritoriului său este ocupat de Turcia. În privinţa României şi Bulgariei, părerea câtorva state UE, printre care se numără şi cea a Germaniei, este că aceste două ţări nu îndeplinesc cerinţele necesare aderării. Cel mai important criteriu este capacitatea statelor Schengen de a-şi securiza corespunzător graniţele cu statele care nu fac parte din UE, respectiv combaterea criminalităţii şi a tentativelor de pătrundere ilegală în spaţiul Uniunii a persoanelor provenind din state terţe.

 

Însă mai ales Germania şi Olanda s-au arătat sceptice, anulând în mai multe rânduri suspendarea controalelor la graniţele celor două state est-europene. România şi Bulgaria s-au obligat să înăsprească supravegherea şi controalele la graniţele externe, să combată criminalitatea, traficul de droguri şi de persoane şi să revizuiască politica de acordare a azilului politic şi a vizelor. De asemenea, ambele ţări sunt afiliate "Sistemului Informatic Schengen" (SIS), care permite autorităţilor poliţieneşti din UE să acceseze rapid date privind intrarea şi ieşirea din spaţiul Schengen a persoanelor.

 

În plus, se pregăteşte darea în folosinţă unui sistem electronic destinat arhivării informaţiilor privind vizele Schengen acordate, care va ajuta la o mai buna monitorizare a persoanelor care intră şi părăsesc zona Schengen. Singura regula care nu se aplică în România şi Bulgaria este cea prevedere renunţarea la controlul persoanelor la graniţă - cireaşa de pe tortul Acordului Schengen. Fapt este că pentru cetăţenii UE, libera circulaţie în interiorul spaţiului Schengen a devenit realitate. În cazuri excepţionale, precum unele evenimente de amploare, controalele la graniţele interne pot fi reintroduse. Acest lucru s-a şi întâmplat în timpul campionatului european, respectiv mondial de fotbal sau în preambulul summit-urilor G8 sau NATO.

 

În plus, unele state, susţinute de Franţa şi Germania, au decis reintroducerea controalelor la graniţe în cazul în care, prin graniţa unui stat membru, spaţiul Schengen s-ar afla în faţa unui iminent aflux de refugiaţi şi dacă siguranţa publică este ameninţată.

 

Sursă: http://www.realitate...en_1129807.html

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.