BioShock Infinite

[Oaky]

Pisica stă în cutie şi aşteaptă mâncare în timp ce Schroedinger îşi formulează principiul incertitudinii. Lama lui Occam taie şi spânzură orice complicaţie inutilă, în timp ce teoria multiversului susţine posibilitatea unei infinităţi de lumi ce nu se întâlnesc niciodată, dar care există simultan.

Dacă te întrebi ce legătură are coada vacii cu ştampila primăriei şi cu BioShock Infinite, pune-te cu burta pe carte. Sau măcar pe vreo două documentare cu Morgan Freeman, pentru că aparent Ken Levine a revenit în forţă. După bizarul oraş scufundat Rapture, imaginaţia l-a dus la propriu până la cer unde a construit o utopie – probabil visul oricărei societăţi, moderne sau antice, un paradis al comuniunii paşnice.

 

Construit ca simbol al idealurilor americane, oraşul Columbia este metropola perfectă unde să locuieşti şi să-ţi întemeiezi o familie. Asta dacă eşti alb, patriot, venerezi constituţia americană şi pe liderul oraşului plutitor. Cel din urmă – Zachary Hale Comstock – este cunoscut drept Profetul; clarvăzător, obsedat de curăţarea păcatelor Sodomei de dedesubt şi conducător cu mână de fier.

În esenţă, totul e foarte simplu: un fost agent Pinkerton, devenit detectiv particular și îngropat în datorii, caută o fată pentru a o aduce în New York și scăpa astfel de toate problemele. Însă dacă ar fi fost doar atât, am fi avut doar un shooter pe care îl uiţi la 10 minute după ce l-ai terminat.

BioShock Infinite este Elizabeth. Booker DeWitt, cel trimis să o salveze, este doar un pretext pentru ca fata cu ochi albaştri să preia întreaga naraţiune şi să o sucească fix cum are ea chef. Cine e Elizabeth? De ce şi-a petrecut toată viaţa închisă într-un proverbial turn de fildeş, doar cu cărţi şi o uriaşă pasăre mecanică pe post de prieteni? Ce îi leagă pe ea şi pe Booker într-o aventură care îi plimbă din grădinile luxoase până în adâncurile mizere ale Columbiei? Răspunsurile sunt tot atâtea câte universuri există, iar jucătorul trebuie să ţină cont de faptul că evenimentele relatate s-au petrecut, se petrec şi se vor petrece; orice alegi, rezultatul e acelaşi – o constantă, nu o variabilă.

 

Cei care au terminat deja jocul ştiu că n-am mâncat sote de ciuperci halucinogene la cină. Întreaga alegorie este presărată de aluzii şi sugestii, de trimiteri mai mult sau mai puţin clare la tot felul de realităţi, istorice şi/sau contemporane: America este excepţională în faţă oricărui alt popor; rasa trebuie să fie pură şi cei care nu se potrivesc trebuie eliminaţi (nu degeaba treci la un moment dat pe lângă o statuie a lui John Wilkes Booth, asasinul lui Abraham Lincoln); Columbia în sine este o demonstraţie a succesului unui experiment făcut de o naţiune binecuvântată de Dumnezeu, oarecum similar cu demonstraţia aterizării pe Lună.

Părinţii fondatori din Columbia sunt opuşi unei organizaţii rebele, Vox Populi (vocea poporului), care luptă pentru egalitate, o imagine şi ea utopică a teoriilor socialiste şi comuniste ce animau începutul secolului al XX-lea când este plasată acţiunea jocului.

Întreg universul este împânzit de imagini propagandistice ale perfecţiunii utopice, ca mai târziu să fie înlocuite de mesaje scrise cu sânge pe pereţi şi de execuţii sumare, o imagine politic deranjantă dacă ne gândim la cât adevăr istoric şi contemporan este în spatele ei. Muzica marşează spre un triumf asupra păcatelor celor rămaşi jos, dar jucătorii curioşi vor descoperi şi bucăţi imposibile în 1912, ceea ce accentuează şi mai mult caracterul numeroaselor posibilităţi ale multiversului.

Ce-i drept, durează puţin până acţiunea prinde contur şi ceva sens. La început poţi doar să umbli de nebun prin oraş şi să admiri peisajele spectaculoase, clădirile plutitoare ancorate parcă în nori şi oamenii fericiţi, trăind o viaţă de carnavaluri şi picnicuri. Dar după ce găseşti câteva Voxophone-uri (varianta 1912 a înregistrărilor pe bandă magnetică), începi să ai dubii că paradisul e real, undeva în substrat existând ameninţări şi întorsături încă necunoscute.

 

Infinite devine FPS abia după prima întâlnire inoportună cu poliţia din Columbia, moment în care Booker îşi dă seama că misiunea lui e mai dificilă decât credea. Şi spre marea laudă a jocului, la cât de bine ţesută este povestea se adaugă un gameplay la fel de bine realizat.

N-ai parte de o gamă foarte variată de inamici, dar nevoia de a varia tacticile îi face pe fiecare unici în felul lor. Cei mai banali sunt oamenii din forţele politieneşti ai Columbiei, vulnerabili la gloanţe, dar şi la puterile speciale ale lui Booker (Vigors). Un Motorized Patriot, pe de altă parte, un uriaş mecanic cu figura unuia dintre fondatorii Americii, poate fi o adevărată problemă la prima întâlnire, însă mai departe un Shock Jockey rezolvă rapid problema.

 

Zealot of the Lady (numit Crow de Elizabeth) este imun la Murder of Crows (doh!) şi cel mai bine ar putea funcţiona capcanele Devil’s Kiss, asta însă numai dacă anticipezi corect puntul de materializare al monstrului; un Fireman oferă mai multe tactici (arme grele plus Undertow, Buckin’ Bronco sau Shock Jockey), în timp ce un Mosquito merge distrus cu orice armă câtă vreme te uiţi şi în aer după zumzăitul inconfundabil şi mitraliera şi mai şi.

Sirena şi Handyman sunt doi inamici aparte, prima pentru că vine însoţită de o armată de creaturi undead, iar al doilea din cauza rezistenţei uriaşe şi a capacităţii de a opri liniile aeriene (Sky Lines) cu şocuri electrice. Boy of Silence reprezintă o întâlnire unică pe parcursul unui singur nivel şi abordarea ideală este evitarea unei lupte directe ce nu ar duce decât la un consum imens de muniţie fără cine ştie ce recompense.

Songbird este un personaj aparte, o uriaşă pasăre mecanică, prieten şi temnicer în acelaşi timp pentru Elizabeth. Cei doi au o relaţie specială, prietenie şi ură în acelaşi timp, un fel de sindrom Stockholm transpus în lumea virtuală a Columbiei.

Prima întâlnire a lui Booker cu câte un tip de inamic lasă în urmă un tip de putere ce se transferă în mâinile eroului. Alte întâlniri cu două NPC-uri misterioase îi oferă lui DeWitt şi scutul auriu care să îl protejeze cât de cât de atacurile directe; viaţa, scutul şi bara de Vigors pot fi crescute prin găsirea de „infuzii”, însă trebuie să scotoceşti serios dacă vrei să obţii niveluri mai multe. Cam prin aceleaşi zone se găsesc şi piese de echipament (pălărie, pantaloni, cămaşă, cizme), fiecare cu diverse bonus-uri şi boost-uri pentru diversele puteri.

 

Fiecare zonă din joc conţine şi misiuni secundare, dar şi secrete – un cod care să deschidă o zonă ascunsă, chei care deschid cufere aflate altundeva şi doar curiozitatea te poate împinge să le descoperi pentru că nu ai nicio indicaţie specială legată de localizarea lor. Alte recompense sunt legate de privitul prin toate telescoapele întâlnite în joc sau ascultarea tuturor înregistrărilor (Voxophones).

Aici trebuie menţionat modul 1999, un nivel suplimentar de dificultate pe lângă cele trei clasice (Easy, Normal, Hard). Dacă ai chef de provocări de la început, există un cod special de tastat în meniul principal al jocului; altfel, va trebui să parcurgi o dată povestea ca să deblochezi automat modul 1999.

Diferenţele sunt importante, în primul rând pentru că inamicii sunt mai rezistenţi, iar viaţa şi scutul lui Booker se regenerează mult mai greu. Mai puţină muniţie, mai puţine zone de respawn (şi contra 100 de Silver Eagles, iar dacă n-ai bani te trezeşti înapoi în meniul principal), iar specializările pentru arme şi puteri sunt permanente.

După cum declara şi Ken Levine, acest mod nu este în niciun caz pentru jucătorii ocazionali şi nici nu este neapărat reprezentativ pentru BioShock. Este însă o modalitate de a oferi o provocare suplimentară şi motive de a folosi strategii care să maximizeze oferta de puteri şi arme pe parcursul jocului.

 

Un alt element esenţial al luptelor sunt armele, relativ convenţionale plus una specială – Sky Hook. Acesta din urmă este utilizat în principal pentru a călători ca un tramvai pe liniile aeriene speciale, un element de gameplay interesant şi, aş spune, nefolosit la adevăratul potenţial. Sky Lines-urile sunt utile pentru a ajunge în zone altfel inaccesibile, dar şi pentru a pica la propriu în capul inamicilor, ca apoi să le smulgi capul cu menţionatul cârlig.

Din păcate, de AI nu se poate vorbi în mod deosebit, mare parte a „strategiei” fiind atacul frontal de tip berbec sau păstrarea distanţei pentru inamicii care au arme ranged – grenade incendiare, rachete sau lunetiştii.

Pe măsură ce acumulezi puteri, efectele saltului într-un grup de inamici devin şi mai impresionante, iar dacă ai muniţie de rezervă poţi să încerci să-i omori chiar în timp ce călătoreşti agăţat de linie. Diverse clădiri pot fi accesate doar dacă sari din cârlig în cârlig spre ele, iar lungimea salturilor este cu atât mai impresionantă cu cât grafica sugerează foarte bine golul de dedesubt.

 

Armele normale (cu nume de-a dreptul simpatice şi adaptate epocii – Peppermill Crank Gun, Paddywhacker Hand Cannon, Barnstormer RPG, China Broom Shotgun etc.) pot fi îmbunătăţite la Minuteman’s Armory; la alte maşinării plăteşti pentru viaţă şi gloanţe (Dollar Bill), iar Veni! Vidi! Vigor! oferă ajutoare pentru puterile speciale. Nu sunt tocmai ieftine, ceea ce te obligă să te specializezi pe anumite arme şi să le „creşti” în special, în timp ce restul vor rămâne doar ajutoare ocazionale în nivelurile unde numărul de inamici este mai mare decât gloanţele din încărcător.

De mare folos este şi Elizabeth la acest capitol pentru că, spre deosebire de fetiţele din subacvaticul Rapture, ea îşi poartă singură de grijă. Se fereşte de inamici, foloseşte acoperirea şi îţi furnizează gloanţe, viaţă sau săruri (folosite pentru Vigors), în funcţie de care dintre ele este mai necesară. De asemenea, Elizabeth este specialistă în deschiderea de uşi şi seifuri, astfel că vrei să colectezi cât mai multe speracluri pentru a pune mâna pe toate resursele aflate în aceste zone speciale.

 

Chiar dacă foloseşte cam bătrânul Unreal Engine 3, BioShock Infinite nu poate fi acuzat că arată rău din punct de vedere artistic. Universul anului 1912, fie el şi o utopie aeriană, este recreat cu o atenţie minuţioasă. Muzică, decoruri, NPC-urile care se plimbă lejer, picnicurile pe iarbă, festivalurile naţionaliste şi focurile de artificii, totul aminteşte de o „patrie mai importantă decât orice”, la propriu deasupra tuturor.

„Rupturile” întâlnite la tot pasul sunt o ocheadă aruncată în viitor sau, cine ştie, în trecut, o idee asupra unor evenimente cel mai probabil din alte realităţi, care însă aduc substanţă poveştii şi fac conceptul utopiei Columbia să fie şi mai bizar decât este.

Clădirile plutesc, cetăţenii călătoresc cu gondole zburătoare, iar peste tot postere propagandistice îţi amintesc ce bine e să fii alb în Columbia. Pe scurt, oraşul şi universul construit în jurul lui sunt (relativ) credibile, chiar dacă plasate într-o epocă improbabilă pentru teoria pe care se bazează povestea.

 

Tehnic vorbind nu am dat peste probleme deosebite, deşi jucătorii cu plăci video nVidia au avut câte ceva de suferit și potențialul de game stopping bugs este prezent (Bossman a pățit-o pe pielea lui, live). Ocazionale scăderi de framerate au apărut doar când efectele de iluminare invadau brusc ecranul, iar versiunea de PC beneficiază şi de un pachet special de texturi de înaltă rezoluţie.

Un alt avantaj este şi posibilitatea de a „împrăştia” puterile şi restul opţiunilor pe tastatură şi mouse, opţiune indisponibilă din evidente motive pe un controller (schimbarea puterilor îi obligă pe jucătorii de console sau pe cei de PC care preferă un gamepad să intre în meniuri, ceea ce rupe mult din imersiune).

Este pe de altă parte la fel de adevărat că animaţiile nu sunt cine ştie ce, modelele total neimpresionante (cu excepţia lui Elizabeth şi a inamicilor speciali), iar pretextul unui oraş zburător este ideal pentru folosirea unei acoperiri de nori pentru a nu randa mare lucru dedesubt. De asemenea, FOV-ul ar putea fi o problemă chiar şi la nivel maxim, fiind gândit pentru ecrane cu rezoluţii mari; de multe ori inamicii trag de la distanţe imposibile şi nici nu-ţi seama de unde decât după ce ai încasat câteva lovituri serioase (mai ales când vine vorba de lunetişti).

 

Chiar dacă şi-a pierdut multiplayer-ul pe drum, BioShock Infinite nu plânge nicio secundă după el. Partea single-player oferă destule şi ridică atât de multe probleme actuale la fileu, că ai avea de discutat săptămâni după aceea cu prietenii despre toate interpretările posibile ale anumitor evenimente.

Schimbarea universului din Rapture în Columbia s-a dovedit a fi o mişcare excelentă, iar jocul impresionează la nivel narativ. Lucru care din nou arată că atunci când vine vorba de calitate, seria BioShock este o constantă, nu o variabilă.

 

Cerinte minime de sistem:

 

• OS: Windows Vista Service Pack 2 32-bit

• Procesor: Intel Core 2 Duo 2.4 GHz / AMD Athlon X2 2.7 GHz

• Memorie RAM: 2 GB

• Hard Disk: 20 GB

• Placă video: compatibilă DirectX10, ATI Radeon HD 3870 / NVIDIA 8800 GT / Intel HD 3000

• Memorie Video: 512 MB

• Placă de sunet: DirectX Compatible

 

Cerinte recomandate de sistem:

 

• OS: Windows 7 Service Pack 1 64-bit

• Procesor: Quad Core

• Memorie RAM: 4 GB

• Hard Disk: 30 GB

• Placă video: compatibilă DirectX11, AMD Radeon HD 6950 / NVIDIA GeForce GTX 560

• Memorie Video: 1024 MB

 

Sursa: http://computergames...nfinite-review/

Edited April 28, 2013 by Oaky

[DeeZzE]

Ce zici pe un calculator Ultra Pro,procesor 3 GHZ,1.5 gb Ram,placa video 256 mb ar merge?

[Oaky]

Ce zici pe un calculator Ultra Pro,procesor 3 GHZ,1.5 gb Ram,placa video 256 mb ar merge?

S-ar putea sa-ti mearga. Procesorul este foarte bun numai ca la rami o sa ai ceva probleme fiindca ai 1,5, iar la cerinte minime cere 2gb rami. Iar la placa video este la fel, cred ca ti-ar merge la detalii minime, dar totusi o sa se blocheze imaginea.

[YoshiJiro]

Ce zici pe un calculator Ultra Pro,procesor 3 GHZ,1.5 gb Ram,placa video 256 mb ar merge?

Cu siguranta nu-ti merge...... sau daca cumva reusesti sa intrii in el ai avea niste frame-uri insuportabile.....

Si apropo acel procesor nu este unul foarte bun este unu normal spre slabut, tinand cont la ce procesoare s-au lansat.

[Oaky]

Cu siguranta nu-ti merge...... sau daca cumva reusesti sa intrii in el ai avea niste frame-uri insuportabile.....

Si apropo acel procesor nu este unul foarte bun este unu normal spre slabut, tinand cont la ce procesoare s-au lansat.

Nu conteaza ce procesoara s-au lansat. Conteaza sa ai un procesor minim de 2.4 GHZ ca sa-i mearga jocul. La el este problema cu ramii, avand doar 1.5 rami, iar la cerinte minime cere 2gb. Daca si-ar pune inca 1gb de rami, iar putea merge jocul cat de cat.

[RW Tyson]

A fost testat de mine pe un laptop 2 GM RAM, Dual core 2.0 GHz, Video Memory 768MB şi aveam momente când laptop-ul începea să "tuşească" să zic aşa.

[Oaky]

A fost testat de mine pe un laptop 2 GM RAM, Dual core 2.0 GHz, Video Memory 768MB şi aveam momente când laptop-ul începea să "tuşească" să zic aşa.

Aveai procesorul putin mai slab decat cel recomandat de asta-ti mergea greu uneori.

[JohnnyPrototype]

Foarte tare jocul! Merita jucat! Recomand!