Guild Wars 2

[Oaky]

Piaţa MMORPG-urilor e deja suprasaturată cu mamuţi greoi, lenţi şi deşiraţi care au încercat să detroneze World of Warcraft. Majoritatea au avut viaţă scurtă şi s-au stins înainte să aibă o bază de abonaţi comparabilă cu cifrele cu care se laudă jocul celor de la Blizzard, eşecul fiind atribuit cel puţin parţial tendinţei de a clona forme mai simpliste ale canoanelor exploatate şi dezvoltate de WoW.

În schimb, Guild Wars a încercat o altă abordare încă de la primul joc: mecanici mai degrabă instinctuale decât bazate pe un theorycrafting complex şi destul de rigid, mult mai puţin grind robotic implicat în efortul de a obţine echipamentul cel mai bun şi, nu în ultimul rând, lipsa unei taxe lunare care să-i îndepărteze pe cei care au o aversiune față de conceptul Pay2Play.

Continuarea nu se lasă nici ea mai prejos, ArenaNet dând naștere unui joc enorm, cu un design inedit şi o poveste complexă, plină de conversaţii, filmuleţe şi alegeri ce îi dau viaţă într-un mod atipic MMO-urilor.

 

De la primele câmpii şi sarcini modeste de tipul „omoară iepuri, culege morcovi” şi până la acţiunea rezervată jucătorilor de nivel maxim vor trece peste o sută de ore, împestriţate cu diverse activităţi care diferă în stil şi scop suficient de mult încât să nu leşine nimeni de la efortul de a vâna următorul nivel.

Povestea descrie lumea la 250 de ani după ultimul expansion al primului Guild Wars (Eye of the North), cu modificările tehnoculturale aferente şi un inamic ancestral care ameninţă integritatea lumii: dragonii. Apariţia lui Zhaitan (unul dintre cei cinci Elder Dragons) a modificat considerabil structura geografică a lumii, de la ridicarea ţinutului Orr de sub ape la distrugerea arhipelagului Battle Isles şi, cu toate că veţi găsi numeroase trimiteri la noţiuni familiare, s-a construit destul de mult pe spatele conceptelor de la baza seriei Guild Wars.

Formatul de selecţie limitată de abilități dintr-o listă mai mare a evoluat într-o schemă contextuală, în care primele cinci skill-uri depind de clasa şi arma folosită, iar următoarele sunt împărţite în câteva clase de suport care pot fi achiziţionate cu puncte „culese” de pe hartă sau obţinute în urma level up-ului.

Astfel, un Warrior cu o sabie de două mâini va avea cu totul alte abilităţi decât unul cu scut şi topor, iar diverse arme legate de anumite task-uri (sau care pot fi găsite pe jos în diverse contexte) le pot înlocui temporar cu abilităţi care n-au nicio legătură. Iar cooldown-urile mici, dash-ul şi fizica îi conferă lui GW2 o dinamică mult mai elastică şi o aparenţă aerisită şi minimalistă când, în fapt, opţiunile sunt destul de multe.

 

Latura de theorycrafting primeşte suficiente resurse cu care să opereze: punctele de trait pe care le primim la fiecare level up pot fi investite în câte cinci arbori per clasă, fiecare punct investit creşte anumite stats-uri, iar odată la cinci puncte avem acces, alternativ, la bonusuri fixe şi personalizabile.

Apoi, nu există „cea mai bună armă” sau „cea mai bună combinaţie”, totul depinzând de stilul de joc şi activităţile preferate ale fiecăruia: în instanţe vom favoriza aurele de grup, companionii pe care îi putem chema în ajutor şi, în general, şanse cât mai mari de supravieţuire în detrimentul burst-ului şi unei specializări cu downtime cât mai mic din jocul solo.

Chiar dacă anumite moduri de joc emblematice nu au supravieţuit tranziţiei (în speţă, GvG), permisivitatea mecanicii faţă de o flexibilitate în gameplay şi tranziţii uşoare de la o strategie la alta constituie coloana vertebrală a seriei şi mă bucur că nu s-a renunţat la acest element. Fiindcă se remarcă o evoluţie naturală pe fundaţia unor elemente clasice.

 

De pildă, rasele cu care puteţi juca sunt în mare parte prezente şi în Guild Wars (cu expansion-urile aferente): oamenii, care au pierdut dominaţia pe care o deţineau cu două secole în urmă, Charr, rasa care a contribuit la acest curs al evenimentelor, Norn şi Asura, giganţii barbari respectiv tehnocraţii miniaturali cu care am făcut cunoştinţă în Eye of the North. Rasa nouă se numeşte Sylvari şi reprezentanții ei sunt un fel de elfi încrucişaţi cu dendroizi, cu precizarea că sunt o rasă nouă şi nu au aroganţa aceea devenită deja clişeu a elfilor din alte universuri.

De fapt, cam toate au nişte particularităţi canonice pentru rasele fantasy „folclorice”, dar culturile descrise au fost aprofundate şi dezvoltate în asemenea manieră încât să aibă mai multă substanţă şi volum decât nişte simple caricaturi.

Asura, spre exemplu, nişte pitici coloraţi cu înclinaţii tehnologice, clădiri futuriste şi tot felul de automatoane paralelipipedice sunt mult mai mult decât o trimitere la gnomii din Arcanum sau World of Warcraft, chestiune care poate fi explorată în storyline-urile aferente şi elementele de lore.

Intrigile care le leagă inventatorii de conflictul principal, modul în care reacţionează diverse ghilde şi facţiuni în faţa pericolului iminent reprezentat de Zhaitan şi legiunea de undead care îi precedă apariţia sunt formate din mai mult decât glumiţe legate de afinităţile lor artizanale.

De altfel, puteţi alege să vă alăturaţi uneia din trei facţiuni pe parcursul quest-ului principal: The Order of Whispers, Durmand Priory sau The Vigil, trei organizaţii cu misiuni şi abordări diferite, ceea ce vă încurajează să exploraţi noua lume cu cel puţin trei personaje diferite pentru a vă putea bucura de toate drumurile disponibile.

 

În afară de misiunea legată de poveste (care e practic un lanţ de quest-uri ce duce de la nivelul 1 la 80) nu există quest-uri… sau cel puţin nu în format clasic. Nu e o schimbare radicală, ci pur şi simplu o reorientare a modului în care obținem experienţă. În majoritatea zonelor există o serie de NPC-uri marcate cu inimioare pe hartă, lângă care trebuie îndeplinite anumite obiective pentru a umple barele ataşate acestor NPC-uri. După satisfacerea cerinţelor, pe lângă recompensa sub formă de experienţă, se mai deschide un stoc de echipament şi consumabile ce pot fi revendicate în schimbul unor puncte de karma.

Karma pe care o obţinem prin participarea la numeroasele evenimente răsfirate pe harta lumii. În funcţie de aportul pe care l-am avut, vom primi o medalie de bronz, argint sau aur şi cantităţi de experienţă, karma şi bani direct proporţionale cu calitatea medaliei. Aceste evenimente au tot felul de obiective legate în mod direct de povestea zonei în care se află, uneori contribuind chiar la task-uri din apropiere.

Dacă unele presupun omorârea vreunui monstru enorm, altele au obiective mai puţin distructive, cum ar fi strângerea unui anumit tip de resurse, escortarea unor NPC-uri sau salvarea unor prizonieri. Nici măcar nu trebuie să vă faceţi griji că v-ar fura alt jucător obiectivele şi mobii, pentru că Guild Wars 2 e un joc mult mai orientat înspre cooperativ decât, de exemplu, WoW. Două lovituri aplicate unui mob vă fac eligibil pentru experienţa şi loot-ul pe care îl oferă când sucombează şi nu există ideea de „tagging”.

Apoi, resursele care pot fi culese apar individual fiecărui jucător şi nu există nicio situaţie în care alt aventurier vă poate fura loot-ul în instanţe, pentru că nu vedeţi niciodată ce primeşte fiecare şi nu trebuie să daţi cu zarul cu încă 4 oameni pentru acelaşi loot table.

 

La atitudinea mult mai cordială a jucătorilor are un aport important şi sistemul destul de totalitar de administrare aplicat de ANet. De pildă, mii de jucători au fost banaţi pentru un exploit notoriu demonstrat de Krippar (unii dintre ei chiar permanent, incluzându-l pe cunoscutul jucător, autoproclamat nolifer), pe lângă mulţi alţii trimişi câte 72 de ore să se joace pe afară pentru diverse remarci considerate jignitoare. În majoritatea cazurilor nu s-a oferit niciun avertisment, chestiune care a dat naştere unor controverse pe Reddit, dar care în acelaşi timp a conturat o comunitate destul de prietenoasă şi civilizată între cei rămaşi pe baricade.

Am fost plăcut surprins în repetate rânduri de jucători aleatori care s-au oferit să-mi arate diverse secrete, să facă schimb de theorycrafting şi, mai ales, de atitudinea generală proactivă de pe serverul pe care s-a întâmplat să joc (Gandarra) vizavi de evenimentele de grup. Chiar şi grupurile de dungeon mai slăbuţe cu care m-am înhăitat din când în când au avut răbdare până la capăt, iar în cazul care muream cu toţii, party chat-ul nu se transforma instant într-o cascadă de înjurături în care toată lumea dă vina pe toată lumea. Într-un fel, se poate spune că experimentul „bun simţ cu forţa” exersat de producători a fost un succes, chiar dacă în decursul instaurării dictaturii s-au „pierdut” mii de conturi.

Chiar şi în lipsa unui sistem automatizat de găsire a unui grup pentru instanţe, nu durează foarte mult să găsiţi oameni gata de acţiune pentru aproximativ orice căutaţi. Pe lângă modul story „convenţional” al fiecărui dungeon, există un mod de explorare cu mai multe path-uri pentru care votează membrii party-ului odată ajunşi într-un anumit punct. Ca şi în zonele de questing, nivelul scalează în funcţie de cerinţele dungeon-ului şi dacă vreţi să exploraţi fiecare cotlon al jocului, va trebui să intraţi de cel puţin patru ori în fiecare dungeon.

 

Mai puţin încântătoare au fost problemele (considerate de unii standard pentru perioada incipientă a unui MMORPG) cu latenţa, Trading Company-ul când funcţional, când nu şi bug-urile din jurul zonelor de platforming.

Care, apropo, sunt cireaşa de pe tort. Acestea presupun o serie de puzzle-uri destul de ingenioase (şi exasperante pe alocuri) care fac concurenţă serioasă platformerelor clasice, orientate în jurul săriturilor bine gândite şi atenţiei la mediu. Ruta către ele este de multe ori ascunsă, iar recompensa pentru completarea lor nu e foarte substanţială, dar parcurgerea în sine e mult mai dinamică şi concentrată decât grind-ul general.

Apropo de asta, experienţa se obţine din aproape tot ceea ce faceţi, de la minerit, tăiat copaci sau cules plante la crafting sau găsirea unor locuri pitorești care fac cinste artei conceptuale pe care se bazează. Structuri interesante, improbabile şi întortocheate sunt puse în valoare de mişcări cinematice de cameră.

Am recunoscut pete, forme şi simboluri rupte din arta lui Daniel Dociu în clădirile pe care le-am explorat, fie că e vorba de corăbii cocoţate în vârful unor turnuri, mori, corturi şi pieţe aglomerate care fac parte din compoziţii ce îmbină tehnologia cu arhitectură pitorească. Pe scurt, vista-urile pun foarte bine în valoare atenţia la detaliu şi creativitatea producătorilor.

Mai puţin impresionantă mi s-a părut cromatica anumitor zone mai mohorâte şi design-ul subacvatic, în ciuda faptului că grafica şi detaliile în general sunt extraordinare, iar pentru fiecare colţ de hartă plictisitor, monocrom şi letargic în acţiune sunt încă trei din care nu veţi vrea să mai plecaţi.

 

Dacă tot am menţionat crafting-ul, s-au implementat nişte idei absolut geniale legate de acest aspect. Ţin minte ce greoi navigam prin ghiozdane în WoW, căutând materiale şi dorindu-mi să nu fiu atât de dezorganizat. Pentru oamenii la fel de haotici ca mine, Guild Wars 2 are o bancă distinctă pentru materiale (care se numeşte Collectibles) în care puteţi stoca până la 250 de unităţi din orice fel de resursă de crafting.

Ba mai mult, puteţi culege orice tip de material indiferent de ce profesii aţi ales (deşi există doar două sloturi active pentru acestea), iar renunţarea la o meserie în favoarea alteia va „îngheţa” nivelul de pricepere la care aţi ajuns. Iar recompensa în experienţă pentru timpul investit în crafting nu e nici ea de ignorat…

În schimb, ce am urât de-a dreptul a fost mecanica luptelor subacvatice. În momentul în care te scufunzi, ai acces la un alt set de arme (şi, în consecinţă, alte abilităţi) şi există numeroase evenimente, misiuni şi resurse care se desfăşoară în acest context.

Problema mea principală a fost dificultatea estimării distanţelor, lipsa de control şi mişcarea lentă (iar aceeași ură o am și pe flirtul lui Blizzard cu o zona complet subacvatică din Cataclysm). Pur şi simplu nu mi se pare un mediu dinamic şi variat, iar dacă am apreciat ingeniozitatea design-ului peşterilor şi verticalitatea de care Guild Wars 2 se foloseşte din plin, fiecare măcel cu scafandri undead m-a plictisit îngrozitor.

 

PvP-ul vine în două forme: organizat şi WvW (World vs World). PvP-ul organizat este o formă convenţională de meci de tip Conquest pe una din patru hărţi, care în general grupează jucători ce au cam aceeaşi experienţă. Pe lângă punctele obţinute clasic (prin capturarea şi păstrarea a una din trei baze) mai primim şi o cantitate ceva mai modestă pentru fiecare inamic răpus sau diverse obiective secundare (miniboşi, de regulă).

Modul poate fi accesat oricând şi „normalizează” echipamentul şi nivelul tuturor participanţilor. Orice ai avea pe tine dacă eşti, să zicem, de nivelul 20, vei avea atributele şi avantajele unui jucător de nivel maxim odată ce te-ai înscris în jocul competitiv. Astfel, aici îţi sunt testate mai degrabă abilităţile decât cantitatea de timp investită în echipament şi enchant-uri.

Mai interesante decât meciurile izolate sunt turneele eliminatorii, în care se face un soi de campionat şi trec doar echipele care câştigă (doh). Deşi regulile meciurilor sunt aceleaşi, ideea de continuitate naşte uneori strategii mai complexe decât aruncările cu zarul pe care le constituie factorul aleator din momentele în care faci parte dintr-un setup diferit în fiecare hartă. Pe de altă parte, dezavantajul acestui mod e durata mult mai lungă şi timpii de aşteptare (nu începe nimic până nu se umple fiecare dintre cele opt sloturi de echipă).

WvW e o formă mult mai open-ended de PvP în masă. Trei servere (printre care cel pe care te afli) se luptă pentru supremaţie şi diverse avantaje într-o arenă enormă cu tot felul de structuri şi obiective. Luptele de masă sunt încă destul de haotice și jucătorii neatenţi vor fi ucişi imediat, dar per total prezenţa a mai mult de un obiectiv în orice moment dat (şi promisiunea unei recompense care se extinde întregului server) conturează un gameplay variat.

 

La final, drumul de la crearea personajului la nivelul 80 nu e atât de intimidant ca în alte jocuri, iar ideea că nu plăteşti lunar nu grăbeşte pe nimeni. Explorarea şi călătoria în sine e mult mai relaxată şi relaxantă față de cam orice alt MMORPG, ceea ce lasă destul loc pentru o atitudine de tip casual fără să vă răpească din şansele competitive.

În majoritatea departamentelor, Guild Wars 2 e un succes şi, pentru cine s-a săturat de WoW fără să se sature de ideea unui joc masiv cu trăsături de slujbă, e singura alternativă viabilă. Iar dacă îmi permiteţi să continui analogia, Guild Wars 2 e un part-time job distractiv faţă de galerele la care trebuie să tragă orice jucător de top din WoW.

De fapt, e şi destul de greu să fii nolifer în jocul ăsta, având în vedere că nu obţii niciun avantaj de atribute asupra celor care joacă casual, ci doar experienţă, şi nici nu se pune foarte mare accent pe cine a doborât primul nu-ştiu-ce dragon sau cine e cel mai bun la PvP de pe server.

 

 

Cerințe de sistem minime Guid Wars 2:

Sistem de operare: Windows XP 32-bit

Procesor: Intel Core 2 Duo E4400 2.0 GHz / AMD Athlon 64 X2 Dual Core 6400+

RAM: 2 GB

HDD: 25 GB spațiu liber

Placă video: NVIDIA GeForce 7800 GS / Radeon X1800 256 MB

Placă de sunet: Compatibilă DirectX 9

DirectX: Versiunea 9

 

Cerințe de sistem recomandate Guild Wars 2:

Sistem de operare: Windows 7 64-bit

Procesor: Intel Core 2 Quad Q6400 2.13 GHz / AMD Phenom 9650 Quad-Core

RAM: 4 GB

HDD: 25 GB spațiu liber

Placă video: NVIDIA GeForce GTS 450 2GB DDR3 / Radeon HD 5670 1GB

Placă de sunet: Compatibilă DirectX 10

DirectX: Versiunea 10

 

Sursa: http://computergames...-wars-2-review/

Edited May 2, 2013 by Oaky

[JohnnyPrototype]

Foarte tare jocul! Merita jucat! Recomand!

[BogdaNNN]

Acest joc este absolut genial. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult ca trebuie sa platesti doar odata, cand il cumperi, nu ca la alte MMORPG-uri, la care trebuie sa platesti pe luna.

[SyNceD]

Topic-ul este mai vechi de 3 zile, asa ca va fi inchis!

 

Topic closed!

 

 

Foarte tare jocul! Merita jucat! Recomand!

 

Nu mai vreau sa vad asemenea posturi din partea ta.

 

Acum vei primi un advertisment verbal, urmand ca data viitoare sa fi sanctionat mai drastic.