Jump to content

Ai un animal de casă? Probabil vei avea o inimă mai sănătoasă


F4L Deidara
 Share

Recommended Posts

Deţinerea unui animal de companie ar putea fi asociată cu un risc mai mic de apariţie a bolilor de inimă, afirmă specialiştii din cadrul American Heart Association.

 

om-caine.jpg?width=618&height=361

 

Oamenii de ştiinţă au făcut aceste afirmaţii într-o declaraţie publicată în jurnalul asociaţiei, Circulation.

 

„Deţinerea unui animal de casă, mai ales a unui câine, este probabil asociată cu un risc mai scăzut de apariţie a bolilor cardiace”, spune medicul Glenn N. Levine, de la Colegiul Medical Baylor şi şeful comisiei care a redactat declaraţia, după ce a analizat un mare număr de studii anterioare referitoare la influenţa animalelor de casă asupra sănătăţii oamenilor.

Cercetările au scos la iveală câteva aspecte interesante ale acestei relaţii:

 

 

Deţinerea unui animal este probabil asociată cu o reducere a factorilor de risc în apariţia bolilor de inimă şi cu o supravieţuire mai îndelungată a pacienţilor. Dar concluziile nu sunt încă definitive şi nu dovedesc neapărat că deţinerea unui animal produce, în mod direct, scăderea riscului de boală cardiacă. „S-ar putea să fie vorba despre faptul că oamenii mai sănătoşi sunt aceia care au animale, nu despre faptul că animalele determină realmente scăderea riscului cardiovascular”, spune dr. Levine.

 

În special, deţinerea unui câine ar putea ajuta la reducerea acestui risc.

 

Oamenii care au câini sunt înclinaţi să facă mai mult exerciţiu fizic, pentru a-şi plimba cîinii.

 

Într-un studiu realizat pe 5.200 de adulţi, s-a constatat că posesorii de câini erau mai activi fizic decât oamenii fără cîini şi aveau o probabilitate cu 54% mai mare de a atinge nivelul de activitate fizică recomandat de specialişti.

 

Deţinerea de animale de casă ar putea fi asociată cu tensiune arterială mai scăzută, un nivel mai mic de colesterol şi o incidenţă mai scăzută a obezităţii.

 

Animalele de casă au un efect pozitiv asupra modului în care organismul uman reacţionează la stres.

 

„În esenţă, datele sugerează că există, propabil, o asociere între deţinerea de animale de companie şi scăderea riscului cardiovascular”, comentează dr. Levine. „Ceea ce nu ştim clar este dacă actul de a adopta sau achiziţiona un animal poate duce la scăderea riscului cardiovascular la cei care au deja probleme cardiovasculare. E nevoie în continare de cercetări, în special studii calitative, pentru a da un răspuns definitiv acestei întrebări.”

 

 

Însă chiar dacă există o legătură de acest gen, oamenii n-ar trebui să adopte, să ia de pe stradă ori să cumpere un animal numai pentru a-şi reduce riscul cardiovascular, spune dr. Levine.

 

 

 

sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.