Jump to content

USL a luat în calcul suprataxarea tuturor veniturilor peste 1.000 de euro


Jakab
 Share

Recommended Posts

USL a luat în calcul suprataxarea tuturor veniturilor peste 1.000 de euro

 

 

8gB5SIB.jpg

 

 

 

În USL s-a discutat posibilitatea suprataxării tuturor veniturilor care depăşesc 1.000 de euro, indiferent că ar fi fost vorba despre bugetari sau privaţi. Ministrul de Finanţe spune că subiectul e acum închis.Vice-premierul şi ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a admis, sâmbătă, că la sfârşitul lui 2012 în coaliţia de guvernare s-a discutat despre suprataxarea tuturor celor care obţin venituri, inclusiv privaţii, arătând că în USL nu s-a ajuns la o decizie şi că în acest moment subiectul este înschis.

 

Întrebat dacă a avut la un moment dat în discuţie un proiect care privea suprataxarea nu doar a bugetarilor, ci şi a privaţilor, Chiţoiu a răspuns: "Da, am discutat".

 

"La sfârşitul anului trecut s-a luat în discuţie acest lucru, dar de atunci nu am mai luat în discuţie şi nici nu am mai făcut calcule sau analize", a precizat Chiţoiu.

 

Întrebat dacă s-a discutat pe varianta suprataxării celor din mediul privat, Chiţoiu a răspuns: "Da, dar atunci a fost în discuţie ca suprataxarea să fie pentru toţi care realizează venituri, dar nu s-a stabilit limita minimă la vremea respectivă. Era vorba de cifră brută sau cifră netă, peste 1.000 de Euro". Chiţoiu a precizat că în USL nu s-a ajuns la luarea unei decizii politice prin care toţi cei care obţin venituri să fie suprataxaţi.

 

"Guvernul USL aplică programul de guvernare aprobat în Parlament. Toate politicile publice şi economice se iau prin decizie politică la nivelul USL. La nivelul USL nu s-a ajuns la o decize politică astfel încât să implementăm acest proiect", a spus Chiţoiu. El a precizat, răspunzând unei întrebări, că premierul Victor Ponta nu i-a cerut să reia discuţiile pe marginea acestui proiect de suprataxare, subliniind că subiectul este "deocamdată închis".

 

"Nu am mai disucutat în USL. Deocamdată e un subiect închis. Nu s-a reluat nicio duiscuţie", a spus Chiţoiu.

El le-a spus jurnaliştilor că deţin o informaţie falsă în acest sens. "Aveţi o informaţie falsă. Nu ştiu cine promovează această informaţia falsă", a spus Chiţoiu. Ministrul a fost întrebat de jurnalişti dacă pe masa sa s-ar afla un nou proiect referitor la suprataxare, care ar prevedea să fie impozitaţi nu doar bugetarii, ci şi cei din mediul privat. "Nu ştiu cine v-a dat informaţia, dar nu există niciun proiect pe masa mea în acest sens", a spus Chiţoiu.

 

Sursă: Realitatea.NET

Edited by Jakab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.