Mars: War Logs

[Sherew]

Am jucat de-a lungul timpului multe de producţii indie. Mai scurte, mai lungi, cu grafică minimalistă sau cartoony ca să ascundă lipsa de bani; unele dintre ele, ca Torchlight de exemplu, chiar au reuşit să iasă din acest cerc vicios al jocurilor ieftine şi, de cele mai multe ori, dispreţuite tocmai pentru că în industria noastră ieftin este egal de obicei cu slab calitativ.

Mars : War Logs se învârte şi el în acest cerc, producătorii încercând să realizeze cu un buget de categorie B un titlu AAA. Şi dacă ar fi făcut-o acum 10 ani, ar fi avut un succes nebun.

Un lucru e sigur: MWL nu se împiedică în subtilităţi. Introducerea te pune faţă în faţă cu Innocence, pe cale de a rămâne fără menţionata inocenţă în duşul comun al taberei de prizonieri numărul 19, planeta Marte. Din fericire pentru el, este salvat de Roy (Temperance, dar cu un asemenea nume şi tu ai vrea să-l schimbi pe ceva mai normal) şi cei doi încep să pună la cale un plan de evadare.

Cadrul narativ nu este cine ştie ce dezvoltat sau explicat: afli doar că ghilda Abundance este în război cu Aurora, cei din urmă cam câştigă, dar Roy şi însoţitorul său nu au chef să aştepte o eliberare care s-ar putea să nu vină foarte curând (cel mai probabil niciodată).

Primul capitol (dintr-un total de trei, ceea ce nu asigură vreo lungime extraordinară) este ocupat cu pregătirile pentru evadare, dar după aceea intriga devine rapid o problematică politică, presărată cu alegeri morale şi misiuni secundare care presupun aproape toate să scapi de vreun NPC indezirabil.

MWL se vrea un fel de Chronickles of Riddick cu începutul, apoi trece un pic prin Mass Effect, chiar şi cu tentative de The Witcher (vezi alegerile amoroase), însă pică cu brio la capitolul coerenţă-consistenţă narativă. Motivaţie nu ai, dialogurile sunt cam tâmpe şi nu oferă explicaţii, iar deciziile cu implicaţii morale nu prea au… implicaţii.

NPC-urile peste care dai şi care ar trebui să conducă povestea nu sunt nici ele mai breze. Cu nume precum Morality, Charity, Garbage, Honor sau Mercy, nici nu prea ai cum să le iei în serios; mai mult, când am dat peste un băiat rău numit Sean, am picat sub birou aducându-mi aminte de cavalerul Paul. Dacă personajele ar fi fost cu adevărat conturate să îşi reprezinte numele sau să se comporte total opus lor, atunci încercarea producătorilor ar fi însemnat ceva; aşa, e doar o chestie fără prea mult sens.

Oricât am încercat să fiu rea (adică să omor toţi inamicii pentru a colecta Serum – moneda de schimb şi ingredient pentru injecţiile de viaţă), am rămas tot la stadiul Neutral; nu că ar conta foarte mult, de obicei găseşti tot ce ai nevoie prin cutii, resturi şi scotocind trupurile inamicilor învinşi (fără a-i omorî). Ceva varietate şi eventual dorinţă de rejucabilitate o oferă alegerea dintre cele două facţiuni (rezistenţa sau armata Aurorei), însă s-ar putea să nu ai chef de aşa ceva până la final.

Roy se dovedeşte a fi personajul tipic dintr-un RPG – capătă experienţă şi puncte pe care le investeşte într-un arbore cu trei ramuri, plus într-o serie de Feats. În funcţie de abordarea preferată, poţi băga puncte în forţa fizică, stealth sau puterile de Technomancer (magie). Fiecare opţiune poate fi îmbunătăţită de două ori după deblocarea iniţială şi în mod cert vei dori să maximizezi tot ce ţine de mărirea barei de viaţă. Felul în care sunt organizate nivelurile şi luptele în sine vor solicita mult crearea de injecţii şi abilităţile de blocat şi contraatac.

Fiind un om descurcăreţ de fel, Roy se ocupă şi cu crafting-ul: toate resursele găsite prin mediu pot fi combinate pentru a îmbunătăţi arma şi armura, plus pentru a crea injecţii de viaţă şi de Fluid (versiunea MWL pentru mana), proiectile pentru Nail Gun sau pentru a transforma o componentă într-o alta de care ai mai multă nevoie. De asemenea, poţi recicla obiectele pentru a recupera componente; din acest punct de vedere sunt importante Feats-urile care deschid accesul spre mai multe posibilităţi de combinare care să utilizeze toate resursele găsite.

Capitolul echipament este însă sărac, iar ocazionalii comercianţi nu au prea multe de oferit odată ce ţi-ai îmbunătăţit ceva cu cele mai tari opţiuni. O armură care arată şmecher sau o bâtă electrificată s-ar putea să fie mult mai slabe decât ceea ce ai deja şi, în plus, nici nu pot fi modificate.

Luptele sunt secţiunea care se descurcă cel mai bine, chiar dacă ideea de a te arunca în mijlocul inamicilor este sinucidere curată. Poţi alege dintre 3 însoţitori, dar asta nu înseamnă că ai un partener util, ci doar carne de tun care să atragă pentru câteva zeci de secunde vreo câţiva soldaţi din calea ta. AI-ul vine buluc peste tine şi dacă ai nimerit la mijloc, eşti cu siguranţă mort. Blocarea asalturilor şi contraatacurile nu funcţionează când eşti înconjurat, aşa că luptele se transformă într-o combinaţie de rostogoliri, lovitură, rostogoliri, lovitură şi tot aşa.

Fuga e extrem de sănătoasă, la fel şi folosirea explozibililor (rari) şi a capcanelor dacă există zone mai înguste. Foarte util este meniul tactic, care încetineşte acţiunea şi îţi permite să planifici acţiuni sau să dai ordine însoţitorilor (dacă mai trăiesc). Cum am avut momente în care am încărcat ultima salvare într-o veselie, am folosit meniul tactic pentru a pune capcane dinainte, în aşa fel încât să subţiez considerabil viaţă monştrilor.

Inamicii nu sunt foarte variaţi, cei mai enervanţi fiind de departe Technomancerii; alţi inamici pot fi atacaţi doar din spate, în timp ce unii monştrii sar pe tine şi e de preferat să te fereşti din calea lor prin rostogoliri repetate. Soldaţii normali pot fi orbiţi cu nisip, dar dacă poartă cască, opţiunea nu mai e valabilă; alţii au scuturi şi sunt greu de doborât, însă un foarte bun aliat s-a dovedit a fi puşca cu cuie.

Luptele nu sunt tocmai echilibrate şi nu doar din cauza numărului mare al inamicilor. După cum am menționat, însoţitorii tăi sunt inutili, însă un Technomancer te lasă fără jumătate de viaţă dintr-un singur fulger.

Mai mult, dacă aliatul tău este Technomancer, abilităţile folosite te afectează şi pe tine, astfel că te poţi trezi omorât degeaba sau aruncat în mijlocul hoardei. Puterile tale magice, deşi relativ eficiente, nu sunt nici pe departe la fel de şmechere, iar utilizarea lor are un delay mult prea mare ca să nu-ţi iei măcar două lovituri după ceafă. Mai mult, chiar dacă aveam luată opţiunea care nu mai întrerupea atacurile magice, ele s-au dovedit extrem de întrerupte de foarte multe ori. Încă o dată, rostogolirea s-a dovedit cea mai eficientă tactică.

Nici mediul de joc nu ajută foarte mult. Chiar dacă te afli pe Marte, ai putea fi pe orice planetă din galaxiile cunoscute sau imaginate, iar variaţia este lipsă la apel. Peste tot clădiri dărăpănate, zone limitate, toate împărţite artificial cu uşi şi obstacole care să ofere pretextul pentru noi lupte. Mini-arene, s-ar putea spune, dar când inamicii tot reapar de fiecare dată când treci printr-o zonă (şi revii de ceva ori, crede-mă!), te saturi să tot căpăceşti fără sens.

Mai mult, producătorii au făcut şi ceva alegeri cel puţin ciudate: de fiecare dată când scotoceşti un corp, ai o fereastră care îţi zice ce-ai cules şi trebuie să dai click; saltul peste obstacole este însoţit de un filmuleţ, de fiecare dată, şi trebuie să treci peste muuuuuulte astfel de obstacole; poţi să dai Skip, dar de ce trebuie să o fac? Sunt acţiuni inutile, iritante, ce rup şi puţina imersiune pe care ai putea-o obţine.

Peste tot ai de-a face cu maroniuri triste, ceva roşu (deşi aş fi crezut că predomină, cu Marte pe tapet şi toate alea…) şi câteva accente colorate prin zona agricolă. Modificările sunt vizibile la arme şi armuri, dar cam aici se opresc calitatea sau varietatea grafică; sprintul lui Roy arată ca un atac al unui taur turbat, iar restul mişcărilor n-au niciun fel de naturaleţe; animaţiile faciale sunt minime, iar secvenţele cinematice au măcar decenţa de a nu dura foarte mult. Cel puţin nu am avut de-a face cu probleme tehnice, cu excepţia unui posibil game stopping bug care a cedat însă după ce am încărcat o salvare mai veche.

Mars: War Logs ar fi avut parte de mai multă indulgenţă dacă nu se întindea mult mai mult decât îi permitea plapuma. Multe laude producătorilor, au încercat să facă bici din proverbialul ştiţi voi ce, dar nu le-a ieşit din lipsă de bani, din lipsă de oameni sau de idei, cine știe.

Rezultatul este decent pentru preţul cerut, însă nu are adâncimea pe care jucătorii actuali o cer de la un RPG. Povestea n-are motivaţie, e inconsistentă, elementele RPG nici că puteau fi mai generice, iar luptele sunt un festival de rostogoliri (deşi sunt de departe cel mai interesant element). Ar trebui să ne păstrăm speranţele însă, poate că următoarea încercare a celor de la Spiders va beneficia de lecţiile învăţate pe Marte.

 

Cerinte de sistem:

OS: WINDOWS XP SP3/WINDOWS VISTA SP2/WINDOWS 7/WINDOWS 8

Processor: AMD/INTEL DUAL-CORE 2.2 GHZ

Video Card: 512 MB 100% DIRECTX 9 AND SHADERS 4.0 COMPATIBLE

Hard Disk Space: 3 GB HD space

Memory (RAM): 2048 MB RAM

DirectX: 9.0

Sound Card: DIRECTX 9 COMPATIBLE

Sursa:

http://computergames...ar-logs-review/

Edited May 13, 2013 by TLG SHeReW

[O M 3 G A]

Grafica e destul de buna, iar cerintele sunt medii! Ai un +1 de la mine .

[SyNceD]

Topic-ul este mai vechi de 3 zile, asa ca va fi inchis!

 

Topic closed!