Despre hobby-uri

[Leventhe]

Întotdeauna am fost de părere că numărul şi amploarea hobby-urilor dintr-o societate este un indicator bun al nivelului de trai din societatea respectivă. Asta pentru că noţiunea de hobby implică de cele mai multe ori petrecerea timpului prin metode neproductive. De asemenea o mare parte din hobby-uri implică şi anumite costuri, unele chiar foarte mari. În concluzie, cine are resurse de consumat pe activităţi relaxative o duce, aş putea spune, bine.

 

De-a lungul istoriei majoritatea covârşitoare a oamenilor a dus-o prost spre foarte prost ţelul de zi cu zi fiind supravieţuirea. Astfel noţiunea de hobby a căpătat înţeles pentru mase relativ târziu. La noi chiar foarte târziu din motivele mai sus menţionate, adică corelaţia cu nivelul de trai. Când mâncarea e raţionalizată e greu să te gândeşti ce timbre îţi lipsesc din colecţie.

 

Ca să ilustrez mai bine ideea, am să reproduc o întâmplare anecdotică din epoca comunistă pe care am citit-o nu mai ştiu unde: Doi alpinişti (rara avis în vremea respectivă) urcau pe un munte pe vreme rea cu ploaie şi frig. La un moment dat ei se întâlnesc cu un cioban care îi întreabă ce caută pe acolo. Ei îi răspund că vor să urce pe vârful muntelui. Evident (pentru cioban) apare întrebarea: cu cât sunt platiţi cei doi ca să urce în vârf? Cei doi încearcă să-i explice că o fac din plăcere însă ciobanul se supără că aceştia nu vor să-i spună suma şi îşi bat joc de el. Într-un final, ca să-l îmbuneze, unul din ei îi explică ciobanului că de fapt vor primi o maşină amândoi (nu câte una de fiecare) dacă ajung pe vârf, răspuns care satisface întrucâtva pe cioban. Bineînţeles că ciobanul nu avea cum să înţeleagă faptul că doi oameni urcă muntele din plăcere fără să fie plătiţi pentru că statutul lui de cioban nu permitea zile libere de umblat hai-hui pe coclauri iar de dat bani pe echipamente de munte nu putea fi vorba.

 

Odată ieşiţi din comunism, am avut primele contacte cu societatea vestică, prin televizor mai întâi. Mie mi se părea fascinant că în alte ţări oamenii pot să umble în timpul liber pe plajă cu detectorul de metale pentru a găsi diverse obiecte metalice; că pot să-şi ocupe timpul restaurând sau construind de la zero echipamente, vehicule şi arme cărora le-a trecut timpul de demult; că pot să se îmbrace cu costume de epocă duminica şi să facă parade; că pot să se strângă duminica pe un circuit şi să facă curse cu maşini făcute să se ciocnească între ele (ce decadenţă, cum să strici aşa maşinile pentru distracţie?); că se pot strânge în grupuri care merg cu maşini speciale pe teren accidentat; că pot să stea ore în şir să pozeze păsări sau alte animale; că pot să aibă o grădină cu orhidee pe care să le hibridizeze pentru a obţine soiuri noi; că pot să aibă comunităţi si forumuri în care să se discute numai pe un subiect obscur cum ar fi cuirasatele din cele două războaie mondiale; şi câte şi mai câte. Toate, numai din plăcere şi mai ales pentru că pot.

 

Cumva în mintea mea s-a format o asociere între hobby-uri şi bunăstare. M-am bucurat de fiecare dată când am văzut ceva cu caracter de hobby la noi şi l-am văzut ca pe un semn al evoluţiei. Am văzut oameni care se plimbă cu caiacul, oameni care pleacă cu maşinile la offroad, oameni care merg prin munţi cu bicicletele, oameni care se dau cu parapanta, oameni care ies la pescuit nu ca să-şi prindă masa de prânz, oameni care colecţionează (monede, timbre, imagini etc.), oameni care ies în poligon şi trag la talere, etc. Aşa ajungem la capitolul internet care a deschis o lume întreagă de hobby-uri. Au apărut de ceva timp şi la noi forumuri în care se discută despre navele militare (aşa am şi obţinut informaţii despre canoniera Eugen Stihi), despre ciclism, despre vânătoare, despre pescuit, despre tuning, despre motoare, despre off-road, despre muzică şi chiar şi despre nişte chestii care ar putea fi considerate excentricităţi, cum ar fi despre mijloacele de transport în comun.

 

Azi am fost surprins să dau peste un site care conţine imagini cu aproape toate mijloacele de transport în comun din marile oraşe din România (cred că sunt câteva zeci de mii de imagini, numai pentru Bucureşti sunt 10.000 de imagini). Altfel cum aş fi putut eu să aflu că tramvaiele alea SH din Galaţi sunt vechi de 50 de ani şi sunt la origine din Frankfurt şi Rotterdam? Aceeaşi persoană deţine şi o colecţie la fel de impresionantă de imagini (aprox. 5000) cu locomotive româneşti. Toate imaginile sunt clasificate în funcţie de tip, locaţie, linie pe care operează şi sunt la liber pentru folosire de către oricine. Utilitatea unor astfel de colecţii este cel puţin discutabilă însă ele există. Cineva îşi permite să aibă o astfel de ocupaţie.

 

Aştept cu interes apariţia unor hobby-uri şi mai excentrice la noi în ţară.

 

Sursa: http://www.miscellanea.ro/2008/06/despre-hobby-uri.html

[Krysty]

Pinned + closed.