Jump to content

Să fie acesta noul sedan de la Infiniti?


uqpu
 Share

Recommended Posts

Să fie acesta noul sedan de la Infiniti?

 

Internetul este o sursă aproape nelimitată de informaţie, iar când vine vorba de zona auto, nu există zvonuri despre un model nou fără ca o imagine să nu apară din senin, ca în cazul noului sedan

infiniti-q90.jpg?width=610&height=343

 

 

 

 

 

Zvonuri despre apariţia unui sedan în gama Infiniti au tot existat în ultima perioadă, însă compania nu a adoptat niciodată o poziţie oficială în legătură cu acest subiect.

Acum însă, cei de la

Autoblog au reuşit să obţină o imagine semnată de proaspătul designer Infiniti, Alfonso Albaisa, care înfăţişează o potenţială nouă direcţie de design pentru marca premium.

Din ce se poate vedea, vorbim despre un sedan cu un ampatament destul de generos, dotat cu jante masive, care se remarcă prin grila frontală proeminentă şi liniile musculare ale caroseriei.

Deocamdată nu se pot lansa decât speculaţii cu privire la intenţiile constructorului, iar imaginea ar putea fi un exerciţiu de design, însă ce părere aveţi despre introducerea unui sedan în gama Infiniti, cu trăsăturile celui ilustrat în imaginea de mai sus?

 

Sursa:

Promotor.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.