Jump to content

Dragnea cere "o DISCUŢIE URGENTĂ" în USL și atacă PNL: "Această țară NU POATE FI GUVERNATĂ în acest mod"


Leventhe
 Share

Recommended Posts

"Nu putem continua așa. Această țară nu poate fi guvernată în acest mod. Un grup de parlamentari depun un proiect de modificare a unei legi importante, pentru că nu discutăm de lucruri neimportante, discutăm de rediscutarea unui sistem administrativ. Noi acum ne așteptăm să discutăm despre modificarea legii de alegere a parlamentarilor. Astea sunt lucruri care trebuie tranșate foarte rapid. Suntem în stare să mergem mai departe cu acest USL și să urmărim obiectivele stabilite politic? Bine. Nu putem? Trebuie să hotărâm să nu mai păcălim populația", a declarat Dragnea.

 

"Se explică inexplicabil. Am scos un porumbel dar nu știu ce să spun", a mai spus Dragnea legat de faptul că proiectul PNL nu a fost discutat în interiorul partidului.

Vicepremierul Dragnea a mai spus că indiferent care va fi legea electorală, PSD va rămâne primul partid din România.

În legătură cu faptul că PNL ar intenționa să-și asigure o liniște electorală în 2016, Dragnea a replicat dur: "Dacă ăsta este unul din motive, e un motiv incorect care nu are legatură cu țara. Dacă ăsta e motivul, sper să nu fie ăsta, atunci e un lucru foarte grav, să încercăm să modificăm acte normative pe interese electorale. PSD-ul va rămâne primul partid în România", a mai spus vicepremierul Dragnea.

La rândul său, premierul Ponta, aflat la Agigea a afirmat că se va ocupa de problemele din București atunci când va ajunge în capitală.

"Scandal pe Dâmbovița avem în fiecare zi", a mai spus premierul.

Liberalii au depus la Parlament o inițiativă legislativă prin care, practic, se revine la vechiul sistem electoral în cazul alegerilor locale: primari aleși din două tururi de scrutin și desemnarea președinților de consilii județene nu prin vot direct, ca în prezent, ci prin votul consilierilor județeni. Restaurația este menită să avantajeze partidele mai mici, inclusiv PNL.

Documentul, prezentat de site-ul pesurse.ro, este semnat de 63 de parlamentari PNL și a fost depus la Parlament fără a fi discutat în prealabil în cadrul USL.

PNL propune ca primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin, dacă în primul tur niciunul dintre candidaţi nu a obţinut peste 50% din voturile exprimate. În prezent, este ales candidatul care a obținut, din primul tur, cât mai multe voturi. Liberalii mai vor ca preşedinții de Consiliu Judeţean, care, din 2008, sunt aleși prin vot direct, să fie, pe viitor, desemnați de către consilierii judeţeni, în configurația rezultată după alegeri.

 

Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/dragnea-cere-o-discu-1059305.html

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.