Marea Schismă din 1054 - Cum s-a ajuns acolo?

[Cherr]

 

Marea schisma din 1054 nu a fost un eveniment surprinzator. Relatiile dintre Est si Vest, dintre cele doua mari centre religioase – Constantinopol si Roma – erau complicate de foarte multa vreme. Desi implicatiile schismei în istorie sunt semnificative, contemporanii nu au perceput-o ca fiind ceva iesit din comun. Sursele contemporane vorbesc prea putin despre constientizarea efectelor separarii celor doua biserici. Dar cum s-a ajuns acolo?

 

Cauzele materiale – competitia pentru influenta

 

Marea Schisma a fost o consecinta a înstrainarii treptate dintre Roma si Constantinopol. Putem vorbi, pe de o parte, de cauze de ordin politico-religios si, pe de alta parte, de cauze dogmatice. În primul rand, Europa crestina devine, din punct de vedere politic, bicefala începand cu anul 800, odata cu încoronarea ca împarat roman a lui Carol cel Mare. Atat acesta, cat si împaratul de la Constantinopol pretindeau ca sunt succesorii vechilor împarati romani, avand astfel dreptul la mostenirea (teritoriala) romana.

 

Patriarhii celor doua orase se aflau si ei în conflict. Ambii lideri religiosi se considerau conducatorii întregii lumi crestine. Patriarhiul de la Constantinopol îsi ia, înca din secolul al VI-lea, titlul de patriarh ecumenic (adica universal), titlu care pana atunci apartinuse exclusiv Papalitatii. Au existat însa situatii în care, pentru a obtine sprijin în Italia, unde bizantinii doreau sa-si pastreze teritoriile stapanite, unii împarati, precum Vasile I Macedoneanul (867-886), au acceptat sa faca unele concesii bisericii romane, sustinand chiar universalismul acesteia.

 

În secolele IX-X cele doua centre religioase s-au aflat într-o competitie acerba pentru evanghelizarea lumii slave din Europa de Est si Sud-Est. Dupa ce slavii din zona Bulgariei, Serbiei si Rusiei au intrat în sfera Constantinopolului, biserica orientala, mai puternica, nu a mai acceptat suprematia Romei. Apoi, în secolul al XI-lea, Vasile al II-lea Macedoneanul s-a îndepartat tot mai mult de Roma. În 1024, Papalitatea s-a aratat dispusa la un compromis, gata sa recunoasca Biserica din Est ca fiind „universala în sfera sa”, dar împaratul bizantin nu a acceptat propunerea. Totusi, în aceeasi perioada, situatia tot mai complicata din Italia cerea o apropiere de Roma. Normanzii încep sa atace provinciile bizantine din peninsula italica, astfel ca în 1052-1053 Bizantul încheie o alianta cu Papalitatea directionata împotriva normanzilor.

 

Cauzele dogmatice – diferentele de ritual

 

Dincolo de aceste neîntelgeri privind lumea materiala si interesele politice, cauzele dogmatice au jucat si ele un rol important. Existau trei probleme majore. În primul rand, cea legata de Filioque, un adaos la formula Crezului din 381. În secolele V-VI, doua concilii tinute la Toledo marcheaza modificarea Crezului în Apus prin adaugarea formulei „Duhul Sfant care de la Tata si fiul purcede”. Aceasta e preluata în Franta, Italia si Germania, iar la începutul secolului al XI-lea, Henric al II-lea e încoronat împarat de catre Papa, ocazie cu care se canta Crezul modificat. Acest fapt a statuat recunoasterea de catre Papalitate a noii formule. Cea de-a doua diferenta sta în ritualul împartasaniei: folosirea azimei în vest si a painii dospite în est. Apoi, celibatul preotilor era obligatoriu în occident, în timp ce preotii bisericii orientale se puteau casatori (o singura data). În secolele XII-XIII, se va adauga si problema purgatoriului, concept pe care ortodocsii nu îl accepta.

 

Disputa dintre cele doua biserici escaladeaza în momentul în care în 1050, bizantinii din Sudul Italiei sunt fortati de normanzi sa se conformeze practicilor latine. Patriarhul de la Constantinopol, Mihail Cerularios, raspunde prin a cere bisericilor latine din oras sa adopte practicile bizantine, renuntand la filioque si la folosirea azimei. În fata refuzului acestora, în 1053 închide toate bisericile latine din capitala imperiului. Ulterior va trece la o atitudine mai concilianta si accepta o discutie cu Papa Leo al IX-lea care, în 1054, trimite pentru negocieri o delegatie la Constantinopol, condusa de Cardinalul Humbert.

 

Pe langa toate tensiunile deja existente, si personalitatea celor trei personaje implicate a creat o conjunctura favorabila rupturii. Papalitatea era puternica deoarece îsi recuperase fortele si autoritatea dupa reforma generata de miscarea de la Cluny; patriarhul Cerularios era un om ambitios si foarte influent, iar împaratul bizantin Constantin al IX-lea Monomahul era un lider slab, sovaitor, lipsit de fermitate. În aceasta situatie, existau putine sanse ca întalnirea sa duca la întelegerea celor doua biserici.

 

Dupa prima întalnire cu delegatia papala, Cerularios refuza sa mai negocieze, fiind afectat de comportamentul neceremonios al membrilor delegatiei, care nu respectasera saluturile uzuale. Cardinalul Humbert raspunde prin obtinerea unei bule de excomunicare împotriva lui Cerularios, bula depusa la Sf. Sofia în data de 16 iulie 1054. Patriarhul bizantin si biserica orientala sunt acuzati, printre altele, si de omiterea filioque din crez. Beneficiind de sprijinul Împaratului si al populatiei constantinopolitane, Mihail Cerularios convoaca un Sinod pentru data de 24 iulie prin care Humbert este la randul sau excomunicat.

 

Aceasta a fost practic Marea Schisma. Ruptura nu a fost constientizata imediat. Relatiile de încordare paralele cu cele de colaborare continua. Însa unul din efectele imediate a fost ca, ca urmare a rupturii cu Bizantul, noul Papa, Nicolae al II-lea, singur în fata normanzilor, îi acorda lui Robert Guiscard, în 1059, ducatul Calabriei si Aculiei. A început astfel alianta dintre Papalitate si normanzi: papa obtinea sprijinul unui aliat puternic, iar normanzii recunoasterea puterii lor în Italia. Ulterior, organizarea cruciadelor aduce cele doua lumi în contact direct, ceea ce face ca diferentele sa fie percepute nu doar la nivel înalt, ci si în randul populatiei. În cele din urma, anul 1204 – cucerirea Constantinopolului de catre latini – a dus la ruptura definitiva dintre Occident si Orient si la nasterea unui sentiment general de ura fata de latini în randul bizantinilor.

 

Sursa: http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/marea-schisma-1054-cum-s-ajuns-acolo