Jump to content

Episcop german sfidează Vaticanul pentru a-i împărtăși pe divorțați


ALexu
 Share

Recommended Posts

Episcop german sfidează Vaticanul pentru a-i împărtăși pe divorțați

 

Episcopul Gebhard Fürst din Stuttgart a declarat recent în fața unei adunări laice că deși divorțul este ceva de neconceput pentru Biserica Catolică, episcopii germani le vor permite persoanelor divorțate sau recăsătorite să se împărtășască, în ciuda instrucțiunilor clare împotriva aceste practici primite de la Vatican.

 

gebhard_furst240x161.jpg

 

Vorbind în fața Comitetului Central al Catolicilor Germani, Fürst a spus că Biserica Catolică trebuie să ia în considerare „realitatea concretă" a multor cupluri și familii de credincioși, spunând că aceștia sunt mâhniți și nerăbdători, tot așteptând să se ia o decizie pozitivă în privința împărtățaniei.

În urma unor comentarii făcute recent de papă, oamenii se așteptau ca biserica să își schimbe poziția pe această problemă. Însă aceste așteptări au fost definitiv înfrânte de un articol al șefului Congregației pentru Doctrina Credinței, de la Vatican, care a reiterat faptul că biserica nu poate să accepte divorțul, iar cei care s-au recăsătorit sunt într-o stare perpetuă de păcat, comițând adulter.

„Conștiința fiecărui individ este legată de această normă, fără excepție", citează Life Site News. Permiterea împărtășaniei pentru cei divorțați sau recăsătoriți „ar cauza confuzie printre credincioși cu privire la învățăturile bisericii despre indisolubitatea căsătoriei", a încheiat el.

 

Sursa: Click.

Edited by AL e x
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.