Cum ne ispiteste diavolul?

[RW Nick]

Cum ne ispiteste diavolul?

 

 

Este important sa staruim putin asupra modului in care se starnesc patimile in noi, pentru ca aceasta ne va indica si modul cum sa ne opunem starnirii lor. Precizam ca modul starnirii este in esenta acelasi cu modul zamislirii patimilor. Atata doar ca zamislirea e mai grea decat starnirea, neexistand inca patima in noi ca o fiara adormita ce are doar sa se trezeasca. Dar un material inflamabil se gaseste in noi inca inainte de orice patima, constituit din afecte, si aceasta ajuta intr-o oarecare masura la zamislirea patimii, asa cum ajuta patima deja existenta la starnirea ei.

Cine nu a experiat ca patima se starneste uneori atunci cand ne aflam in cursul indeplinirii unei hotarari bune, sau dupa ce am terminat executarea ei, sau atunci cand ne aflam intr-o stare de meditatie sau de odihna sufleteasca in care nu se pune problema de a lua vreo hotarare! In toate cazurile patima se starneste ca o rezistenta si revolta a tendintelor neluate in seama. In aceste cazuri si in altele, patimile isi au in noi niste antecedente.

Se pune deci intrebarea: cum se starneste patima in toate aceste cazuri?

In toate scrierile duhovnicesti ortodoxe se repeta, ca mod al starnirii patimilor in orice imprejurare, schema urmatoare: Satana arunca in mintea noastra un gand de pacat, asa-zisul atac, pe care credem ca putem sa-l traducem si prin momeala. El este prima rasarire a gandului simplu ca am putea savarsi cutare fapta pacatoasa, infatisandu-se in fata mintii ca o simpla posibilitate. El inca nu e un pacat, pentru ca noi inca n-am luat fata de el nici o atitudine. E parca in afara de noi, nu l-am produs noi si nu are inca decat un caracter teoretic, de eventualitate neserioasa, care parca nici nu ne priveste serios pe noi, care suntem preocupati cu toata fiinta de altceva. Nu stim cum a aparut, parca cineva s-a jucat aruncandu-ne pe marginea drumului, pe care se desfasoara preocuparea cugetului nostru, aceasta floare fara nici un interes, ca sa o privim o clipa si sa trecem mai departe.Are prin urmare toate caracteristicile unui gand aruncat de altcineva, si de aceea Sfintii Parinti il atribuie Satanei. El e gandul simplu al unei eventuale fapte pacatoase, nezugravindu-ne inca nici o imagine concreta a acelei fapte si a imprejurarilor in care s-ar putea savarsi. Sunt si cazuri insa cand se starneste dintr-odata ca un foc ce ne aprinde imediat.

Cand se starneste insa numai ca un gand neinfocat, de la acest atac pana la fapta pacatoasa sunt mai multe trepte. Isihie Sinaitul numara patru: atacul, insotirea, consimtirea, fapta sensibila. Sfantul Ioan Damaschin numara sapte trepte: atacul, insotirea, patima, lupta, robirea, consimtirea, faptuirea. Momentul decisiv e acela in care ia atitudine cugetarea noastra. Daca am alungat gandul din prima clipa, am scapat. Daca insa incepem sa meditam asupra lui, sa ne indulcim in gand cu perspectivele pacatului, s-a produs "insotirea, amestecarea gandurilor noastre cu gandurile dracilor vicleni“. Acum ne-am lipit de gandul rau, ni l-am insusit, nu mai sta in noi strain. Prin aceasta am intrat in zona pacatului si anevoie mai putem opri desfasurarea pana la capat a acestui proces odata declansat. Urmeaza apoi consimtirea la fapta, sau planul compus al gandurilor noastre si al gandurilor Satanei pentru realizarea faptei. Abia acum gandul simplu se concretizeaza in imagini. Dupa Sfantul Ioan Damaschin, prin insotirea gandurilor noastre cu acel gand se produce, ca a doua faza, patima launtrica.

Momeala nu este inca pacat, pentru ca nu depinde de noi ca sa se produca, si de ea nu e ferit nici un om.

Dar sa vedem mai de aproape ce este acest gand simplu al pacatului, ce apare fara imagini in mintea sau in inima noastra?

Mai intai, pe ce cale vine el de la diavolul? Vine direct sau prin ceva tot din noi? Sfantul Marcu Ascetul, care repeta in scrierea Despre Botez ca e aruncat in noi de Satana, spune in cap. 140 al Legii duhovnicesti ca e "o miscare fara imagini a inimii“, iar in cap. 179, ca, prin ea, "poftele cheama mintea la vreo patima“ (Filoc. rom. I, p. 243; p. 246).

Pe de alta parte, Diadoh al Foticeii spune ca de la Botez Satana nu se mai afla in adancul sufletului, adica in minte, ci in "simturile trupului“, "lucrand prin natura usor de influentat a trupului asupra celor ce sunt inca prunci cu sufletul“. "El calareste acum pe mustul carnii, ca unul ce e cuibarit in trup, ca prin mustul lui sa rostogoleasca mintea pe lunecusul placerilor“, "invaluind prin mustul trupului mintea, ca intr-un fum, in dulceata poftelor irationale“ sau, cum zice Ioan Scararul, "diavolul sta in stomac si impiedica pe om sa se socoata satul, chiar daca ar fi inghitit tot Egiptul si ar fi baut tot Nilul“.

De aici urmeaza ca Satana ne trimite momeala prin mijlocirea poftelor trupesti, starnind miscarea vreunei pofte ce dormiteaza in subconstient. "Mintea noastra, avand o simtire foarte fina, isi insuseste lucrarea gandurilor soptite ei de duhurile rele oarecum prin trup“ (Diadoh al Foticeii, Filoc. rom. I, p. 380).

Momeala e, asadar, prima aparitie in constiinta a unei dorinte rele. La inceput ea n-are vehementa si se prezinta sub forma unui gand simplu. Mai bine zis, constiinta ia act de ea inca de la prima trezire, si aceasta prima lucrare a ei in constiinta se face sub forma unui gand. Numai daca nu e inabusita prin reactia noastra hotarata, aceasta miscare castiga intensitate, incat cu greu ii mai putem rezista.

 

Parintele Dumitru Staniloae

 

sursa: Click

[SP Leonidas]

Diavolul ne ispiteste in multe feluri dar mai mult ne ispiteste atunci cand noi ne indepartam de Dumnezeu.