Jump to content

Judo


Rajvi
 Share

Recommended Posts

 

In acest topic se vor posta stiri legate numai de sportul numit ''Judo".

 

 

Trei medalii pentru România în Grand Prix-ul de judo de la Jeju.

179480_179480_corina_caprioriu.jpg

România a câştigat 3 medalii în ultimul Grand Prix de judo al anului disputant la Jeju – Coreea de Sud.

La categoria 57 de kg, Corina Căprioriu a câştigat înainte de limită primele două meciuri -cu Jia Lin Yang din Coreea de sud şi Shushana Hevondian din Ucraina. În finală, Corina a luptat cu japoneza Christa Deguchi, în faţa căreia a pierdut prin ippon cu un minut înainte de sfârşitul meciului . Pentru această performanţă, Corina Caprioriu a obţinut 180 de puncte în clasamentul IJF şi un cec de două mii de dolari.

La categoria 52 de kg., Andreea Chiţu a avut un prim tur liber, în timp ce Larisa Florian a trecut de sud-coreeanca Ji Yeong Jang înainte de limită. În meciul următor, cele două românce s-au aflat faţă în faţă pe tatami, iar Larisa Florian a produs surpriza câştigând prin ippon întâlnirea cu Andreea Chiţu, numărul 5 mondial. În semifinale, Florian a pierdut la Eun Jung din Coreea de sud, dar a câştigat întâlnirea pentru medalia de bronz în faţa unei alte sportive din ţara gazdă, Ju Hee Ha.

Tot medalie de bronz a obţinut şi Andreea după două meciuri câştigate în recalificări, ultimul prin ippon la Tetiana Levytska din Ucraina. Atât Chiţu, cât şi Florian au primit fiecare câte 120 de puncte în clasamentul IJF şi un cec de 1.000 dolari.

În ultimul Grand Prix de judo al anului, au fost înscrişi 185 de judoka din 30 de ţări de pe 5 continente.Turneul este dotat cu premii totale în valoare de 100 mii de dolari.

 

Sursa: digisport.ro

Link to comment
Share on other sites

Andreea Chițu a fost desemnată cea mai bună judoka a anului.

182123_182123_Andreea_Chitu.jpg

Federația Română de Judo a stabilit laureații anului 2013, iar sportiva anului a fost desemnată Andreea Chițu.

Sportiva clubului CSA Steaua-CSM Ploiești a realizat următoarele performanțe, în acest an:

- medalie de argint la Campionatele Europene de seniori,
- locul 5 la Campionatul Mondial de seniori,
- locul 2 la Grand Prix-ul de la Dusseldorf
- medaliile de bronz în Masters-ul de la Tyumen, Grand Slam-urile de
la Paris și Tokyo, plus Grand Prix-urile de la Abu Dhabi si Jeju.

Antrenorul anului a fost desemnat Florin Bercean, tehnicianul lotului
olimpic feminin și al lui CS Dinamo.

Arbitrul anului a fost desemnată Ioana Babiuc, care a condus cu
calificative excelente din partea Federației Internaționale de Judo la Campionatele Mondiale și Europene.

 

Sursa: digisport.ro

Link to comment
Share on other sites

Meciurile de la Campionatul European de judo, pe Digi Sport 3. Căprioriu s-a calificat în semifinale. Chițu, OUT

251871_251871_judo.jpg

 

UPDATE 16:11. Corina Căprioriu s-a calificat în semifinalele categoriei 57 kg., după ce a învins-o prin ippon pe Irina Zabludina din Rusia. În penultimul act, Corina va lupta cu Automne Pavia din Franța pentru intrarea în finală.

Andreea Chițu a fost învinsă de rusoaica Yulia Rizhova printr-o acțiune articulară pe cot și mai are șanse doar la medalia de bronz, acolo unde trebuie s-o învingă în primul meci pe Laura Gomez din Spania și apoi pe una dintre sportivele care pierde în semifinale.

UPDATE 15:00. Laszlo Szoke a pierdut meciul cu Dzmitry din Belarus în optimile de finală de la 66 kg.. Larisa Florian a fost învinsă de campioană mondială Majlinda Kelmendi în optimile categoriei de 52 kg. Sportiva din Kosovo a reușit un procedeu de ippon când mai erau două minute și 32 de secunde din meci. Loredana Ohâi a piedut întâlnirea cu Hedvig Karakas din Ungaria, la 57 kg., în optimi. Loredana a avut un avertisment în plus.

UPDATE 14:58. Corina Căprioriu s-a calificat și ea în sferturi după ce a învins-o prin ippon pe Katinka Szabo din Ungaria. Un atac de waza-ari urmat de o fixare a pus punct meciului în mai puțin de 2 minute. În meciul următor o va întâlni pe Irina Zabludina din Rusia.

UPDATE 14:40. Andreea Chițu s-a calificat în sferturile de finală ale categ. 52 kg., după ce a învins-o pe Penelope Bonna din Franța. Andreea a reușit o aruncare de waza-ari în ultimul minut, apoi a reușit și o fixare de 5 puncte. În sferturi ea o va întâlni pe Yulia Rizhova din Rusia, nr. 20 mondial.

UPDATE 13:48. Larisa Florian s-a calificat în turul 2 al categ. 52 kg. după ce a învins-o pe italianca Odette Giufrida. Larisa a reușit mai întâi o aruncare peste șold de 7 p. și apoi o fixare de yuko și a rezistat până în final atacurilor obstrucționiste ale italiencei. În turul următor, Florian va lupta cu campioana mondială și nr. 1 al categoriei, Majlinda Kelmendi, din Kosovo.

UPDATE 13:46. Alexandra Pop a pierdut în primul meci de la categ. 48 kg. în fața israeliencei Amelie Rosseneu, care a reușit un procedeu de waza-ari (7 p.) și unul de yuko (5p.) în timpul regulamentar de 4 minute de luptă.

UPDATE 13:43. Laszlo Szoke, categoria 66 kg., l-a învins în primul meci pe belgianul Jasper Levevere. Szoke a reușit o aruncare peste șold cotată cu yuko (5 puncte), grație căreia s-a calificat în turul doi unde îl va întâlni pe Dzmitry Shershan, din Belarus.

Nouă judoka români vor intra pe tatami la Campionatul European de judo de la Montpellier, care va fi transmis în direct de Digi Sport 3, începând de joi, de la ora 17:15.

La categoria 57 kg, în primul tur va fi un dublu duel româno – ungar. Vice-campioana olimpică de la Londra, Corina Căprioriu, cap de serie numărul 3, va lupta cu Katinka Szabo, în timp ce Loredana Ohâi o va întâlni pe Hedvig Karakas, numărul 15 IJF.

La 52 kg, vice-campioana europeană Andreea Chiţu va lupta în primul meci cu învingătorea întâlnirii Tetyana Levytska (Ucraina) - Penelope Bonna (Franța), iar Larisa Florian va încerca s-o învingă pe italianca Odette Giufrida, numărul 20 mondial.

La categoria 48 kg, vicecampioana mondială de juniori Alexandra Pop o întâlneşte în primul meci pe Amelie Rosseneu, din Israel, numărul 14 IJF. Tot joi va intra în concurs şi Laszlo Szoke, la categoria 66 kg, care va lupta cu belgianul Jasper Lefevere.

Vineri, la categoria 73 kg, luptă pentru România Costel Dănculea, care îl va întâlni pe estonianul Kunter Rothberger, în timp ce sâmbătă, la +100 kg, Daniel Natea are meci cu Andre Breitbarth, din Germania, iar Vlăduţ Simionescu luptă cu Stanislav Bondarenko, din Ucraina.

Franţa găzduieşte pentru a opta oară un Campionat European de judo. La întrecerea continentală de la Montpellier s-au înscris în concurs 321 de judoka, din 43 de ţări.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Dănculea a pierdut la Europenele de la Montpellier. Programul competiției

252913_252913_Danculea.jpg

 

În ziua a 2-a a Campionatelor europene de judo de la Montpellier, reprezentantul României la categoria 73 kg, Costel Dănculea, a pierdut prin ippon în primul meci la estonianul Kunter Rothberg, după ce a fost surprins pe o contră în primele 30 de secunde ale întâlnirii.

Meciurile pentru medalii de astăzi de la categoriile 63 kg şi 70 kg. feminin precum şi cele de la 73 kg. si 81 kg. masculin pot fi urmărite în direct pe Digi Sport 3, de la ora 17:15.

Sâmbătă intră în concurs şi ultimii doi judoka din lotul masculin, cei de la categoria +100 kg. Daniel Natea va lupta cu germanul Andre Breitbarth, iar Vlăduţ Simionescu îl întâneşte pe Stanislav Bondarenko din Ucraina.

Joi, în prima zi a întrecerii continentale, Andreea Chiţu a obţinut medalia de bronz la categoria 52 kg. în timp ce Corina Căprioriu, la 57 kg, a terminat pe locul 5.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

VIDEO Franța a cucerit doar o medalie în ziua a doua a Europenelor de judo

253156_253156_judo_vineri.jpg

 

În ziua a doua a Campionatelor europene de judo de la Montpellier, reprezentantul României la categoria 73 kg, Costel Dănculea a pierdut prin ippon în primul meci la estonianul Kunter Rothberg, după ce a fost surprins pe o contră în primele 30 de secunde ale întâlnirii.

Medalia de aur a fost câştigată în premieră de olandezul Dex Elmont, care la învins prin ippon pe francezul Ugo Legrand, campionul continental din 2012.

Franţa a rămas fără aur şi la 81 kg. masculin, după ce georgianul Avtandil Tchirikishvili l-a învins înainte de limită pe Loic Pietri, care îl învinsese în finala campionatului mondial de anul trecut, de la Rio.

Clarisse Abbegnenou (foto) a salvat onoarea gazdelor din ziua a doua cu victoria de la categoria 63 kg. feminin, când a trecut în ultimul act de Tina Trstenjak, din Slovenia.

Cea mai rapidă victorie din finale a fost obţinută de olandeza Kim Polling, lidera mondială a categoriei 70 kg., care a avut nevoie de doar 9 secunde pentru a o învinge pe Laura Vargas-Koch, din Germania.

Sâmbătă intră în concurs şi ultimii doi judoka din lotul masculin, cei de la categoria +100 kg. Daniel Natea va lupta cu germanul Andre Breitbarth, iar Vlăduţ Simionescu îl întâneşte pe Stanislav Bondarenko, din Ucraina. Meciurile finale vor putea fi urmărite în direct pe digisport.ro, de la ora 17:15.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

VIDEO Franța a câștigat 13 medalii la CE de judo, dintre care șase de aur

253372_253372_vladut_simionescu.jpg

 

Franţa a încheiat Campionatele Europene de judo de laMontpellier la individual cu un total de 13 medalii câştigate, dintre care șase de aur.

Cel mai aşteptat meci al zilei a fost finala de la +100 kg. masculine, care a coincis cu reîntoarcerea pe tatami după o accidentare a multiplului campion mondial şi olimpic francezTeddy Riner.

Georgianul Adam Okruashvili nu a reuşit nici din a 5-a încercare să-l învingă pe Riner, care a obținut astfel al 4-lea titlu continental după o victorie la ippon. Teddy Riner rămâne neînvins de mai bine de 3 ani şi jumătate şi 66 de meciuri.

La această categorie, reprezentanţii României Daniel Natea şiVlăduţ Simionescu au pierdut în turul întâi.

Gazdele a mai obţinut aurul sâmbătă şi la categoriile feminine 78 şi +78 kg. Audrey Tcheumeo a redevenit campioană europeană după ce a învins-o pe olandeza Marhinde Verkerk, în timp ceEmilie Andeol a câştigat în premieră aurul continental după ce a trecut în ultimul act de Larisa Ceric din Bosnia şi Herțegovina.

Categoria 90 kg. a fost câştigată pentru a doua oară de georgianulVarlan Liparteliani, care l-a învins în finală pe rusul Kilill Voprosov, în timp ce la 100 kg. Lukas Krpalek din Cehia şi-a păstrat titlul european, după ce a trecut în ultimul meci de Elmar Gasimov din Azerbaijan.

România încheie întrecera continentală cu o singură medalie de bronz obţinută de Andreea Chiţu la categoria 52 kg. în timp ceCorina Căprioriu la 57 kg. a terminat pe locul 5.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Franţa şi Georgia, campioane europene la judo pe echipe la Montpellier

253786_253786_franta_judo.jpg

 

Franța și Georgia sunt campioanele europene la judo pe echipe în întrecerea găzduită de Montpellier. În finala feminină, Franţa a învins Germania cu 4-1.

Mareen Kraeh a câștigat singurul meci pentru Germania la categoria 52 kg., cu o fixare de ippon la Penelope Bonna.Automne Pavia, campioana europeană a categoriei 57 kg., nu i-a lăsat însă nici o şansă lui Romy Tarangul, pe care a învins-o la waza ari și a egalat la unu. Clarise Agbegnenou a adus punctul doi pentru Franța tot după o fixare de ippon la Miryam Roper, în timp ce Gevrise Emane şi Emilie Andeol au trecut uşor deIljana Matzok şi Luise Malzahn în ultimele două meciuri.

Medaliile de bronz au fost adjudecate de Polonia, care a învins Rusia cu 3-2, şi Slovenia, care a trecut de Marea Britanie cu scorul de 5-0.

Finala masculină a fost reeditarea celei de anul trecut şi, tot ca în 2013,Georgia a învins Rusia cu 4-1.

Ruşii au punctat doar în primul meci de la categoria 66 kg. prin victoria lui Alim Gadanov la Shalva Kardava , acţiune articulară de ippon în ultimele secunde, pentru ca imediat Tatalashvili, Tchrikishvili, Liparteliani şi Okruashvili să câştige pe rând meciurile care le-au adus al doilea titlu continental consecutiv.

Medaliile de bronz au fost cucerite de Germania, 4-1 cu Cehia şi Franţa, 4-1 cu Slovenia.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Francezii au dominat prima zi a Grand Slam-ului de judo de la Baku

259989_259989_anabelle_judo.jpg

 

Franţa a dominat prima zi a Grand Slam-ului de judo de la Baku reuşind să câştige 4 medalii: una de aur, una de argint şi două de bronz.

Finala categoriei feminine 52 kg. a fost una 100% franceză. Fosta vice-campioană mondială din 2003, Annabelle Euranie (foto), de 31 de ani, a câştigat aurul după un meci tactic împotriva mai tinerei Priscilla Gneto, medaliată cu bronz de la Jocurile Olimpice de la Londra, care a fost descalificată după cele 4 avertismente primite.

Campioana mondială a categoriei 48 kg., Uratsetseg Munkhbat, din Mongolia, nu a avut nevoie decât de 45 de secunde pentru a câştiga finala în fața israeliencei Amelie Rosseneu.

La 57 kg., medalia de aur a fost obţinută de Sabrina Filzmoserdin Austria, locul 10 mondial, care a dominat meciul cu Vlora Bedeti din Slovenia. La 31 de ani, austriaca, fostă dublă campioană europeană, a obţinut victoria prin descalificarea adversarei.

În întrecerea masculină, gazdele erau sigure de câştigarea unei medalii de aur, după ce la 60 kg. s-au calificat în ultimul act Vugar Shirinli şi Orkhan Safarov, ambii din Azerbaijan.

Pe prima treaptă a podiumului a urcat Safarov, numărul 10 mondial, care la jumătatea meciului a reuşit să finalizeze o acţiune articulară pe cot, câştigând înainte de limită.

La 66 kg., medalia de aur i-a revenit britanicului Colin Oates, după un meci spectaculos cu rusul Kamal Khan-Magomedov, pe care l-a învins după un procedeu de 7 puncte şi o fixare de ippon.

Al doilea Grand Slam de judo al anului continuă şi sâmbătă, în direct la Digi Sport 1, de la ora 15.00, cu meciurile pentru medalii de la categoriile 63 și 70 kg. feminin, 73 şi 81 kg. masculin.

Duminică intră în concurs singurul reprezentant al României,Daniel Natea, care, în cadrul categoriei +100 kg., va lupta în primul meci cu azerul Andrey Fatiyev.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

VIDEO Rezultatele zilei de la Grand Slam-ul de judo de la Baku

260338_260338_anne_laure_all_judo.jpg

 

 

Multe surprize au avut loc în ziua a 2-a a Grand Slam-ului de judo de la Baku!

La categoria 63 kg. feminin, medalia de aur a fost câştigată deAnne-Laure Bellard din Franţa, care la 32 ani obţine cea mai bună performanţă din carieră. Bellard a învins-o pe numărul 6 mondial, Kathrin Unterwurzacher din Austria, care a fost descalificată în prelungiri.

La 81 kg. masculin, victoria i-a revenit rusului de doar 20 de aniAlan Kubetsov care a reuşit un procedeu de 5 puncte în finala cu georgianul Ushangi Margiani, rezultat ce i-a adus prima medalie de aur din carieră într-o întrecere de seniori.

Sagi Muki din Israel a încheiat finala categoriei 73 kg. după doar un minut şi jumătate. Francezul Florent Urani avea avantaj de un waza-ari, dar Muki a finalizat de ippon o aruncare peste umăr care îi va aduce în conturi 500 de puncte IJF, dar şi un cec de 5 mii de dolari.

Învingătoarea categoriei 70 kg feminin a fost însă o confirmare. Olandeza Kim Polling, lidera mondială şi dubla campioană europeană, a încheiat meciul cu britanica Sally Conway având un avantaj de 7 puncte, grație căruia a urcat în final pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Grand Slam-ul de la Baku, cu premii totale de 156.000 de dolari, se încheie mâine cu meciurile de la categoriile mari: 78 şi +78 kg. feminin, 90, 100 si +100 kg. masculin, la această ultimă categorie luptă şi românul Daniel Natea care îl va înfrunta în primul meci pe azerul Andrey Fatiyev. Meciurile pentru medalii vor fi transmise ÎN DIRECT de Digi Sport 2, de la ora 15:00.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Cupa Europeană de Juniori, repetiție generală pentru CE de judo de la București

262830_262830_judo.png

Deva găzduieşte în premieră o întrecere din cadrul calendarului competiţional al Uniunii Europene de Judo. Cupa Europeană pentru Juniori este o întrecere din Top Ranking la care participă judoka categoriei de vârsta Under 21.

Competiția va debuta sâmbătă 17 mai, începând cu ora 10:00, la Sala Sporturilor din Deva și se bucură de prezența a peste 300 de judoka din peste 20 de țări europene.

Întrecerea aflată pe calendarul oficial al forului european reprezintãă criteriu de calificare la Campionatul European ce va avea loc în septembrie la București. Putem spune astfel cã această întrecere reprezintã o repetiție generală pentru ceea ce România va găzdui în toamnă.

Primii judoka ce vor intra pe tatami vor fi cei de la categoriile -55 kg, -60 kg, -66 kg și -73 kg la masculin și -44 kg, -48 kg, -52 kg și -57 kg la feminin.

Duminică, 18 mai, în concurs vor fi categoriile -81 kg, -90 kg, -100 kg și +100 kg la masculin și -63 kg, -70 kg, -78 kg și +78 kg la feminin. Organizatorii anunță faptul că intrarea publicului la întrecerile contând pentru Cupa Europei de Juniori va fi liberă.

România speră la un număr cât mai mare de medalii, sportivii cu cele mai mare şanse fiind Larisa Florian (-52 kg), Ştefănia Dobre (-57 kg), Mircea Croitoru (+100 kg), Luca Kunszabo (+100 kg), Marcel Cercea (-66 kg) şi Alexandru Raicu (-73 kg).

 

Sursa

 

Link to comment
Share on other sites

VIDEO Japonia a dominat Grand Prix-ul de judo de la Budapesta

279811_279811_judo_budapesta.jpg

Japonia şi Olanda au fost la putere în ziua a doua de la Grand Prix-ul de judo de la Budapesta. Niponii au ajuns la şase medalii de aur la competiţia dotată cu premii în valoare totală de o sută de mii de dolari.

În a doua zi a Grand Prix-ul de la Budapesta, Japonia a mai adăugat încă două medalii de aur la cele patru cucerite deja. La categoria 90 de kilograme, fostul vice-campion mondial, Nishiyama, a câștigat la puncte finala cu reprezentantul gazdelor, Krisztian Toth.

În întrecerea feminina, Megumi Tachimoto, numărul trei mondial, a obținut victoria după ce a finalizat spectaculos un atac de ippon în fața Svitlanei Iaromka, din Ucraina.

Olandezii au urcat și ei de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Mai întâi, la categoria 78 kg feminin, unde Marhinde Verkerk, numărul doi mondial, a trecut prin superioritate de Ana Velensek din Slovenia.

La a doua categorie, 100 de kilograme masculin, medaliatul cu bonz de la Jocurile Olimpice, Henk Grol, l-a învins înainte de limită pe japonezul Haga, debutant în intrecerea de seniori.

Singura medalie de aur câștigată de Germania a fost la categoria feminina 70 kg, unde Iljana Marzok a câștigat prin ippon la croata Barbara Matic.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Andreea Chiţu a fost desemnată cel mai bun sportiv al clubului CSA Steaua, în 2014

chitu.jpg?width=815

Judoka Andreea Chiţu, vicecampioană mondială la categoria 52 de kilograme şi medaliată cu bronz la Campionatele Europene, a fost desemnată sportivul stelist al anului 2014, informează CSA Steaua, într-un comunicat.

Sportivul anului 2014 – paralimpici i-a revenit lui Şerban Iulian (kaiac-canoe – campion european de seniori în proba de kaiac simplu pe 1000m), cea mai bună junioară a fost desemnată Iuliana Popa (canotaj – campioană europeană de juniori la 4 vasle), iar titlul Echipa anului 2014 a fost acordat formaţiei de polo pe apă (vice-campioană naţională, locul 3 în Cupa României, calificare istorică în semifinale EuroCup).

Sportivii CSA Steaua care au primit titlul Laureat al anului 2014 sunt următorii:

1. Roxana Cogianu (canotaj – campioană europeană de seniori 8+1);

2. Ioana Vrîncianu (canotaj – campioană mondială de tineret la 2 vasle);

3. Steluţa Duţă (box – campioană europeană de seniori la cat. 48 kg);

4. Constantin Mironescu (kaiac-canoe – vicecampion european de tineret la kaiac simplu 500m şi medalie de bronz la kaiac simplu 1000m);

5. Florentina Carminescu (kaiac-canoe – locul 4 la Campionatul European de seniori în proba de kaiac simplu 1000m);

6. Cristina Panait (karate – campioană europeană la Shotokan Skif Seniori în proba de kumite, vice-campioană europeană la Shito Ryu kumite-individual, locul 3 pe echipe);

7. Francesca Gogot (karate – bronz la Campionatul European de Shotokan Skif Seniori, bronz pe echipe la Campionatul European Shito Ryu);

8. Simona Gherman (scrimă/spadă – campioană europeană de seniori pe echipe, medalie de bronz la individual);

9. Ana-Maria Brînză (scrimă/spadă – campioană europeană de seniori pe echipe);

10. Simona Pop (srimă/spadă – campioană europeană de seniori pe echipe);

11. Maria Udrea (scrimă/spadă – campioană europeană de seniori pe echipe);

12. Maria Boldor (scrimă/floretă – medalie de bronz la Campionatul european de juniori, bronz pe echipe în Cupa Europei la seniori).

Vineri, ministrul Aparării Naţionale, Mircea Duşa, i-a felicitat pe cei mai buni performeri ai Clubului Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti din anul 2014, într-o ceremonie care a avut loc la sediul MApN.

Alături de sportivii, antrenorii, tehnicienii şi managerii CSA Steaua, la eveniment au participat, ca invitaţi speciali, preşedintele CS
Dinamo Bucureşti - Elisabeta Lipă, vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Scrimă - Ana Pascu şi preşedintele Federaţiei Române de Scrimă - Mihai Covaliu.

Prosport


Andreea Chiţu a fost desemnată cel mai bun sportiv al clubului CSA Steaua, în 2014

chitu.jpg?width=815

Judoka Andreea Chiţu, vicecampioană mondială la categoria 52 de kilograme şi medaliată cu bronz la Campionatele Europene, a fost desemnată sportivul stelist al anului 2014, informează CSA Steaua, într-un comunicat.

Sportivul anului 2014 – paralimpici i-a revenit lui Şerban Iulian (kaiac-canoe – campion european de seniori în proba de kaiac simplu pe 1000m), cea mai bună junioară a fost desemnată Iuliana Popa (canotaj – campioană europeană de juniori la 4 vasle), iar titlul Echipa anului 2014 a fost acordat formaţiei de polo pe apă (vice-campioană naţională, locul 3 în Cupa României, calificare istorică în semifinale EuroCup).

Sportivii CSA Steaua care au primit titlul Laureat al anului 2014 sunt următorii:

1. Roxana Cogianu (canotaj – campioană europeană de seniori 8+1);

2. Ioana Vrîncianu (canotaj – campioană mondială de tineret la 2 vasle);

3. Steluţa Duţă (box – campioană europeană de seniori la cat. 48 kg);

4. Constantin Mironescu (kaiac-canoe – vicecampion european de tineret la kaiac simplu 500m şi medalie de bronz la kaiac simplu 1000m);

5. Florentina Carminescu (kaiac-canoe – locul 4 la Campionatul European de seniori în proba de kaiac simplu 1000m);

6. Cristina Panait (karate – campioană europeană la Shotokan Skif Seniori în proba de kumite, vice-campioană europeană la Shito Ryu kumite-individual, locul 3 pe echipe);

7. Francesca Gogot (karate – bronz la Campionatul European de Shotokan Skif Seniori, bronz pe echipe la Campionatul European Shito Ryu);

8. Simona Gherman (scrimă/spadă – campioană europeană de seniori pe echipe, medalie de bronz la individual);

9. Ana-Maria Brînză (scrimă/spadă – campioană europeană de seniori pe echipe);

10. Simona Pop (srimă/spadă – campioană europeană de seniori pe echipe);

11. Maria Udrea (scrimă/spadă – campioană europeană de seniori pe echipe);

12. Maria Boldor (scrimă/floretă – medalie de bronz la Campionatul european de juniori, bronz pe echipe în Cupa Europei la seniori).

Vineri, ministrul Aparării Naţionale, Mircea Duşa, i-a felicitat pe cei mai buni performeri ai Clubului Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti din anul 2014, într-o ceremonie care a avut loc la sediul MApN.

Alături de sportivii, antrenorii, tehnicienii şi managerii CSA Steaua, la eveniment au participat, ca invitaţi speciali, preşedintele CS
Dinamo Bucureşti - Elisabeta Lipă, vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Scrimă - Ana Pascu şi preşedintele Federaţiei Române de Scrimă - Mihai Covaliu.

Prosport

Link to comment
Share on other sites

Vlăduţ Simionescu, aur la Openul european de judo de la Sofia







vladut-simionescu-vito-dragic.jpg?width=







Vlăduţ Simionescu (foto, în stânga) a obţinut medalia de aur la Openul european de judo de la Sofia, primul concurs din cadrul circuitului internaţional 2015 cu participare românească. La categoria +100 kg, Simionescu a câştigat Grupa C, după ce a trecut de georgianul Vakhtang Okruashvili şi de Pierre Borkowski din Germania. În semifinale, românul nu i-a dat nicio şansă sud-coreeanului Soo-Whan Kim, pe care l-a învins prin ippon, şi tot o victorie înainte de limită a reuşit Simionescu şi în finala disputată cu ucraineanul Iakiv Khammo. 100 de puncte în clasamentul IJF a primit Vlăduţ Simionescu pentru această victorie, iar următorul concurs la care va participa va fi Openul european de la Roma.





În acelaşi concurs din capitala Bulgariei, la care au participat 452 de sportivi din 51 de ţări, alţi doi judoka români, Cristian Bodîrlău la 81 kg şi Violeta Dumitru la 48 kg, au încheiat competiţia pe locul 5, ratând câştigarea medaliilor de bronz.












Prosport


Link to comment
Share on other sites

Cristian Bodîrlău, eliminat în primul tur la Openul de judo de la Roma






judo.jpg?width=815






portivul Cristian Bodîrlău a fost eliminat, duminică, în primul tur al categoriei 81 de kilograme, la Openul de judo de la Roma.





Cristian Bodîrlău a fost repartizat în grupa A, iar în primul tur a luptat cu italianul Massimiliano Carollo, care s-a impus şi îl va întâlni în turul doi pe japonezul Goki Maruyama.



Bodîrlău a fost singurul reprezentant al României la Openul de la Roma.



La feminin, sâmbătă, Monica Ungureanu a cucerit medalia de argint la categoria 42 de kilograme, în timp ce Andreea Chiţu la 52, iar Corina Căprioriu la 57 de kilograme au câştigat medalia de bronz, la Openul de judo de la Obeerwart (Austria).







Prosport


Link to comment
Share on other sites

Concursul şi medalia! Chiţu a cucerit bronzul la Grand Prix-ul de la Dusseldorf. "Mai este mult de muncă" spune Andreea

chitu.jpg?width=815

Vicecampioana mondială -52kg, judoka Andreea Chiţu adună medalii după medalii în acest debut de sezon. Eleva lui Florin Bercean a cucerit vineri seara, medalia de bronz la Grand Prix-ul de la Dusseldorf. Ea a învins-o în finala pentru locurile 3-5, pe belarusa Daria Skripnik.

Repartizată în Grupa A, Chiţu a avut primul tur liber, ca apoi să treacă de Distria Krasniqi (Kosovo) şi de Park Da Sol (Coreea de Sud). În sferturi a cedat în faţa chinezoaicei Yingnan Ma şi a ajuns în recalificări pe care le-a câştigat, învingând-o pe reprezentanta Ungariei, Barbara Maros. În meciul pentru bronz, Chiţu a învins-o clar, pentru a doua oară în concurs, pe Skripnik. De altfel, finala categoriei a fost câştigată de chinezoaica Yingnan Ma care a învins-o pe japoneza Misato Nakamura. Chiţu a cucerit în urmă cu o săptămână medalia de bronz la Open-ul European de la Oberwart. „Sunt mulţumită de acest început de an, însă mai este mult de muncă pentru a ajunge la forma dorită”, ne-a declarat Andreea.


Tot la această categorie, Alexandra Pop a fost eliminată în turul secund de germanca Romy Tarangul.

Surpriza concursului de săptămâna trecută de la Oberwart, unde a cucerit argintul, Monica Ungureanu (cat. -48 kg) a fost aproape de podium şi în Germania şi a ocupat la final locul 5. Ea a ratat medalia de bronz, după ce a pierdut în finala pentru locurile 3-5 în faţa sud-coreencei Jeong Bo Kyeong. Ea o învinsese în turul secund pe Leandra Freitas (Portugalia), apoi pe israelianca Shira Rishony, însă a pierdut în semifinale cu belgianca Charline van Snick, care a şi câştigat competiţia.
La această categorie, Violeta Dumitru a cedat în primul tur în faţa turcoaicei Dilara Lokmanhekim.

Surpriza zilei a furnizat-o vicecampioana olimpică, Corina Căprioriu, care a fost eliminată chiar în primul meci al categoriei -57 kg de germanca Viola Waechter, în timp ce Loredansa Ohâi s-a oprit în optimi, fiind eliminată de Rafaela Silva (Brazilia). Ohâi a obţinut două victorii în grupă, în faţa slovenei Vlora Bedeti şi a olandezei Carla Grol.

Prosport

Link to comment
Share on other sites

Fata de AUR. Ştefania Dobre, campioană europeană de juniori la judo, la al treilea titlu continental din carieră



stefania-dobre.jpg?width=815



Judoka Ştefania Dobre (19 ani) a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene pentru juniori de la Oberwart (Austria). Vineri, în prima zi a competiţiei, sportiva legitimată la U CSM Cluj / Dinamo Bucureşti a depăşit toate cele patru adversare întâlnite în cadrul categoriei 57 kg. Ea şi-a trecut astfel în palmares cel de-al treilea aur continental, după cele obţinute în 2012 şi 2013 la cedete.


Descoperită de antrenorul Emanoil Câmpeanu, acelaşi care a dat-o judoului pe Alina Dumitru, Ştefania Dobre a trecut pe rând la Europene de Mina Libeer (Belgia), Julia Kowalczyk (Polonia), Bekky Livesey (Marea Britanie) şi Tecla Cadilla Acedevo (Spania). Ştefania mai are în palmares un bronz la Mondialele de cadeţi din 2011, un argint la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2013 şi tot un argint la Jocurile Olimpice de la Nanjing 2014.


Născută în Bucureşti, pe 13 mai 1996, Ştefania Adelina Dobre a început judoul în 2007. Din 2010 s-a mutat la Cluj-Napoca, la Centrul olimpic feminin, pentru ca din 2014 să facă parte din lotul olimpic.



Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.