Call of Duty:Ghosts

kEE · December 21, 2013

Dacă săptămâna trecută vă povesteam despre Battlefield 4, noul First Person Shooter de la DICE care a fost lansat pe piaţă într-o stare deloc bună, a venit timpul să analizăm şi celălalt mare FPS mult aşteptat în această toamnă, Call of Duty: Ghosts.

Call of Duty: Ghosts ne spune povestea unei realităţi alternative în care Statele Unite ale Americii sunt atacate de o alianţă numită Federaţia. Aceasta este o superputere formată din statele sud-americane ce expolatează petrol, care au avut parte de un boom economic după ce întreg Orientul Mijlociu a fost ras de pe faţa planetei.

Forţele armate ale SUA sunt puse în situaţia de a se lupta pentru propriul teritoriul după ce Federaţia preia controlul unei staţii orbitale armate şi lansează rachete în zona sudică a ţării tuturor posibilităţilor.

Printre locuitorii acestei zone se află şi protagonistul jocului, care reuşeşte cu greu să scape din bătaia focului. Apoi, după câţiva ani, se trezeşte că a devenit un Ghost. Ce este Ghosts? O unitate militară americană de elită şi de dimensiuni reduse ce se pricepe cel mai bine la misiuni desfăşurate în spatele liniilor inamice. Însă trupele Ghosts sunt vânate de un fost membru, acum de partea inamicului: un individ cu multă experienţă de luptă şi mai ales cu know-how despre modul în care operează echipa Ghosts.

Cam asta este povestea cu care ne întâmpină primele 10 minute ale jocului, timp în care noul Call of Duty are grijă să îşi şocheze jucătorii, punându-i pe aceştia să evite moartea de mai multe ori şi să plutească în spaţiu pe lângă o staţie spaţială.

Dacă povestea este cât de cât originală, execuţia misiunilor nu iese în evidenţă. Există nenumărate set piece-uri Hollywoodiene programate să se declanşeze în anumite momente, iar în general misiunile parca nu vor sa iasă din tiparele stabilite de jocurile anterioare.

Cel mai deranjant este că încă de la începutul jocului, Ghosts se străduieşte să demonstreze şi să prezinte prea multe lucruri dintr-odată. Cutremure, rachete, mici alunecări de teren care parcă ar fi fost păcat să se întâmple dacă nu era şi protagonistul acolo… sunt atât de multe elemente exagerate şi lipsite de credibilitate încât jocul pare mai degrabă o parodie, o caricatură a tuturor jocurilor de război de până acum.

Iar acomodarea cu această atmosferă un pic ciudată este şi mai grea atunci când punem în balanţă câinele. Da, echipa Ghosts are un câine. Îl cheamă Riley şi este cel mai eficient şi ascultător câine pe care l-am văzut vreodată. Dacă jucătorul îl trimite să atace un anumit inamic, câinele va executa ordinul indiferent de pericole, va suporta toate gloanţele de pe drum ca şi cum nu i-ar păsa şi nu se va întoarce la protagonistul jocului până nu îşi omoară ţinta cu muşcăturile sale mai eficiente ca ale unui şarpe cu clopoţei.

În anumite momente din povestea jocului, Riley cu mişcările sale mult prea robotice se dovedeşte un bun câine detectiv şi direcţionează întreaga echipă Ghosts spre ţinta urmărită. Aceasta este poate cea mai credibilă parte legată de acest câine. Însă nu vă bucuraţi prea repede pentru că mai am ceva de spus despre Riley: poate fi radiocomandat. Da, Riley poate fi controlat întocmai ca o maşinuţă, doar că în afara controlului direcţiei mai oferă şi posibilitatea de a ataca inamici sau de a lătra.

Nu vreau să mai pierdem timpul cu misiunile şi clişeele prezente, dar trebuie să spun că dacă vă place să controlaţi drone, tancuri, elicoptere sau… câini, cu siguranţă veţi găsi ceva şi pentru voi în Call of Duty: Ghosts. Jocul oferă câte puţin din toate.

Call of Duty: Ghosts a încercat să stea lipit de propria sa istorie şi să nu se abată de la reţeta de Call of Duty care i-a adus succesul în iteraţiile anterioare de la Modern Warfare şi până astăzi, dar cumva a reuşit doar o execuţie jenantă. Ghosts pare pur şi simplu un joc învechit şi liniar scos din duzina de clone de Modern Warfare făcută de studiouri anonime. Iar câinele… câinele nu e next gen.