Jump to content

Știința vs religia, un blocaj de comunicare


AIM Shadow
 Share

Recommended Posts

Știința vs religia, un blocaj de comunicare




08C2hdS.jpg


Dezbaterile care pun în opoziție religia și știința durează de secole. „Unii vor sta departe de știință, deoarece aceasta le cere să își abandoneze credința. Alții însă vor evita credința, atâta timp cât li se impune părăsirea științei", sintetizează un scriitor american. Reoncilierea pare imposibilă. Totuși unii oameni de știință au reușit o îmbinare de succes.



Atât cei caracterizați de convingeri religioase, cât și cei neinteresați de ele sunt pasionați de cunoaștere. Însă, în timp ce unii se bazează pe scrierile sacre ale iudaismului și creștinismului, ceilalți acceptă doar dovezile oferite de către știință. Știința și religia abordează uneori aceleași probleme, însă în moduri total diferite, ajungând la concluzii care le pun în opoziție.


O dificultate majoră este faptul că s-a ajuns la blocarea oricărei comunicări, totul rezumându-se „doar la aruncarea bombei peste baricade" a declarat Tim Stafford, scriitor și jurnalist, într-un articol publicat pe Huffington Post. „E de rău, iar situația se înrăutățește", sună concluzia pesimistă a acestuia.


În opinia sa, ambele tabere sunt expuse unei situații din care nimeni nu va avea de câștigat. În primul rând, știința va pierde, deoarece opțiunile celor credincioși subminează educația științifică, afectând ascensiunea în carieră a unui segment semnificativ de tineri. Aspectul negativ al situației constă în întărirea convingerilor că știința poate explica totul. Drept urmare, aceasta poate fi arogantă și periculoasă, iar polarizarea dintre știință și religie nu face decât să încurajeze o asemenea atitudine.


În al doilea rând, nici credința nu beneficiază de o poziție favorizantă. Aceasta de multe ori „iese de pe șine", este de părere Stafford, în condițiile în care crede că are toate răspunsurile, iar „cei care percep lumea diferit sunt considerați necredincioși și proști". Însă o asemenea atitudine îi alungă pe tineri din biserici. Aproape două treimi dintre tinerii care au crescut într-o familie creştină şi care au primit educaţie religioasă pleacă din biserică până să împlinească 20 de ani, reputația antiștiință a bisericii fiind un motiv major al fenomenului.


Cel mai afectați de această dispută, susține Stafford mai departe, sunt chiar copiii. Disputa agresivă dintre știință și credință îi obligă pe aceștia să concluzioneze că trebuie să aleagă: „Fie urmați știința, fie urmați credința. Nu le puteți face pe amândouă."


În aceste condiții, ce ne dorim pentru copiii noștri? se întreabă jurnalistul american. Cei mai mulți părinți vor afirma că doresc ca știința să le ofere copiilor șansa unei cariere. Alții ar pretinde că vor să își crească copiii în respect față de valorile credinței. Cei mai mulți oameni intenționează să îi învețe respectul față de alte persoane, chiar față de cei care sunt diferiți de ei.


Concluzia lui Stafford poate părea surprinzătoare: „Este posibil să le aveți pe toate trei. Acum însă, în condițiile luptei radicale purtate între cele două tabere, mulți dintre copii vor trebui să se orienteze numai spre una dintre acestea."


Există soluții de armonizare?


Probabil unul din cele mai cunoscute conflicte dintre știință și religie este provocat de facerea lumii. Adesea întâlnim discuții despre evoluționism sau creaționism. Paleontologul Maria Schweitzer, profesor la Universitatea de Stat din Carolina de Nord, spune că mulți dintre studenții care frecventează cursul ei, „Dinosaur World", provin din bisericile conservatoare. „Ei văd datele oferite de evoluție și acestea îi plasează într-o poziție incomodă... în urma căreia aleg, de obicei, să își abandoneze credința."


Conștientă că aceasta este cu adevărat o problemă reală pentru generația actuală, Schweitzer consideră că „cel mai bun cadou pe care îl pot da elevilor mei este de a le adresa întrebările potrivite. Le-am spus că știința nu este singurul răspuns. Știința nu poate dovedi existența lui Dumnezeu... Există multe lucruri pe care nu le putem atinge cu știința, pentru că știința trebuie să măsoare. Nu Îl putem măsura pe Dumnezeu." Cu alte cuvinte, știința nu poate demonstra adevăruri care pot fi intuite doar prin credință. Însă și reciproca ar putea fi la fel de valabilă.


Oameni de știință credincioși?


Pe de altă parte, numeroși cercetători susţin că doar gândirea intuitivă duce la credinţă, iar cea analitică tinde să suprime acest proces. Aceste constatări ar explica de ce mulţi oameni de ştiinţă nu cred în forţe sau fiinţe supranaturale, conform New Scientist.


Totuși există suficiente exemple de oameni de știință care par să nu confirme datele cercetărilor. Francis S. Collins este unul dintre cei mai cunoscuţi geneticieni americani, fiind vreme îndelungată directorul Proiectului Internaţional al Genomului Uman. Collins era, ca tânăr student la Facultatea de Chimie a Universităţii din Virginia, un agnostic, iar odată cu convingerea că toate legile universului pot fi explicate pe temeiul ecuaţiilor şi principiilor fizicii a trecut și pragul ateismului.


Odată ce a luat contact cu argumentele profesorului C. S. Lewis de la Universitatea din Oxford, el însuși cândva ateu, Collins a început să înţeleagă că dincolo de incertitudinile ateismului există un Dumnezeu. Înțelegând că decizia finală trebuie să se întemeieze pe credinţă și nu pe dovezi, Collins a declarat, asemenea Mariei Schweitzer, că știinţa este singura cale demnă de încredere pentru a înţelege lumea fizică. Însă ştiinţa devine neputincioasă atunci când trebuie să răspundă la întrebări legate de sensul existenţei omului sau ce se întâmplă după moarte. În aceste condiții, „credinţa, nu este duşmanul raţionalităţii ştiinţifice, ci complementul ei perfect, aşa cum o demonstrează Collins în cartea Limbajul lui Dumnezeu.



Sursa: CLICK

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.