Înmormântările ecologice „oferă mai mult spațiu învierii”

[AIM Shadow]

Înmormântările ecologice „oferă mai mult spațiu învierii”

Pentru americanul John B. Johnson, înmormântarea este gestul final prin care cineva poate avea grijă de Pământ, dar și o împlinire a textului biblic: „Căci țărână ești și în țărână te vei întoarce."

„Vreau ca moartea mea să fie la fel de umilă așa cum a fost viața lui Iisus", a declarat Johnson, un episcopalian din Washington. De fapt, Johnson nu vrea să aibă de a face cu lichidul de îmbălsămare, care conține metanol, etanol și formaldehidă. Nici măcar sicriul comercializat nu va fi acceptat în cadrul înmormântării sale. O cutie din pin este suficientă, iar mașinile funerare vor fi înlocuite cu un dric care să nu genereze poluare, informează The Washington Post.

Pe unii, o astfel de opțiune îi amuză. Joe Sehee, fondatorul Green Burial Council, o organizație care activează în SUA, Canada și Australia, recunoaște că în jurul acestui gen de înmormântare au apărut multe percepții negative și stereotipii. Persoanele care doresc să beneficieze de o înmormântare eco sunt considerate a fi bine educate, susținătoare ale ecologiei, liberale și reticente la religia organizată. În realitate, susține Sehee, aceste percepții ignoră un mare grup de oameni care solicită înmormântări eco, în mare parte din cauza convingerilor lor religioase.

Este greu de afirmat cât de extins este fenomenul. Nu există statistici consistente în acest sens. Totuși numărul furnizorilor de servicii de înmormântare „verzi" este în creștere în SUA, iar numărul cimitirelor „ecologice" a ajuns, la nivel național, la aproape 30, conform Reuters.

Înmormântări eco motivate religios

Numărul catolicilor care solicită acest gen de înmormântare este în creștere. De exemplu, Dieceza de Albany a amenajat o pajiște plină de flori sălbatice și a binecuvântat-o ​​ca un loc de „odihnă verde". Până în prezent, 35 de persoane au cumpărat locuri de înmormântare și aproximativ jumătate dintre acestea au fost utilizate.

Foto: gomadnomad.comChiar dacă ritualurile rămân cele tradiționale catolice, nu există îmbălsămare sau atunci când este folosită aceasta se face exclusiv cu produse chimice care nu afectează pământul. Sicriele sunt realizate din lemn netratat sau alte materiale naturale.

Așa cum este de așteptat, nu toată lumea este de acord cu această orientare. „Există cimitire catolice care nu vor accepta înmormântarea într-un giulgiu, chiar dacă Iisus a fost îngropat în acest fel", a spus Sehee. Însă nu acesta este motivul fundamental care a generat aceste modificări ale practicii de înmormântare. În opinia lui Sehee, „există moarte, dar există și o înviere asociată acesteia. Și nu vedem nicio legătură între moarte și viață în modul în care este percepută înmormântarea tradițională." Altfel spus, „înmormântare verde" este o modalitate prin care familiile intenționează să vorbească mai mult despre înviere decât despre durerea pierderii.

Moartea, un preambul al învierii

„Dacă bunicii au murit și veniți în acest loc, totul e plin de viață", a declarat Maureen McGuinness, managerul unui cimitir eco din New York. În spatele acestei declarații poate fi ghicită noua perspectivă cu privire la moarte.

Și mai concludent este cazul lui Gilbert Becker care a fost îngropat într-o cămașă și salopetă, adică hainele pe care obișnuia să le folosească la vânătoare, plimbări în natură sau pescuit împreună cu familia sa. După ce a murit în septembrie anul trecut, familia lui Christian a așezat trupul celui decedat într-un sicriu confecționat dintr-un copac și a fost îngropat într-un cimitir în pădure. Soția lui, Suzanne Becker, a explicat de ce au ales să facă așa. „Gilbert și cu mine me-am simțit mereu cel mai aproape de Dumnezeu atunci când am fost în munți sau în pădure", a spus ea. Nu este un „loc mai bun pentru odihnă", a continuat ea , „până când bunul Dumnezeu ne va duce pe amândoi sus."

Frica de moarte a învins speranța învierii

Moartea, pe care majoritatea o considerăm a fi marea necunoscută sau nenorocirea cea mai gravă care s-ar putea abate asupra noastră, a fost numită de Freud „scopul vieţii". Alții nu au fost atât de fermi precum psihanalistul austriac. Incertitudinea cu privire la viața de după moarte a caracterizat societatea umană, fapt care a generat nenumărate spaime pe care istoria le confirmă. De exemplu, Jacques Le Goff, în cartea Nașterea Purgatoriului, afirmă că ideea unui spațiu intermediar (între viața pământească și viața de după) este rezultatul faptului că oamenii „s-au temut mai mult de adâncimile pământului decât au năzuit la nesfârșitele înălțimi cerești". Însăși rugăciunea pentru morți și alte ritualuri asociate acesteia sunt, de fapt, rezultatul convingerii că poate fi „îndulcită situația unor oameni după moarte". Conform Historia, sentimentul fricii asociat morții a fost tot timpul omniprezent, fapt care explică păstrarea cu minuțiozitate a tuturor ritualurilor ce pot îmblânzi soarta celui decedat. Moartea și nu învierea au predominat în mentalul colectiv, sintetizează jurnaliștii Historia.

Nu doar spațiul occidental s-a dezvoltat în spiritul acestei percepții. Începând cu preotul Simion Florea Marian, considerat unul dintre cei mai importanți folcloriști români, tot mai mulți etnografi au încercat să explice multitudinea de superstiții împletite cu convingeri religioase existente în mediul ortodox. Ele sunt extrem de prezente, conform analizei lui Florea Marian, mai ales cu ocazia înmormântării, pe care o numește un „moment de trecere". În aceste condiții, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că „superstiţiile sunt foarte prezente, în special cele legate de înmormântare, fiindcă moartea este o necunoscută pentru oameni", a susţinut Marcel Lutic, etnograf la Muzeul de Etnografie al Moldovei, citat de către ziarul Lumina.

Altfel spus, este mai multă angoasă și mai puțină speranță. Moartea oferă prea puțin spațiu învierii. Chiar dacă la nivel oficial biserica recunoaște realitatea învierii, în practică, concepțiile tradiționale sunt tributare unei mentalități în care speranța pare a fi anihilată de necunoscutul morții. De aici și eforturile insistente al celor rămași în viață de a forța destinul celui decedat. Drept urmare, se vorbește mult despre suflet şi prea puțin despre înviere.

 

 

Sursa: CLICK