Jump to content

Cum recunoaştem alimentele falsificate


fiendishfish
 Share

Recommended Posts

Ştiai că mierea, uleiul de măsline, mezelurile, lactatele şi pâinea sunt cele mai falsificate alimente? Şi că aceste produse se pot depista doar prin teste de laborator? Totuşi, sunt unele lucruri care le pot deconspira.

 

Consumarea alimentelor falsificate reprezintă un adevărat pericol pentru sănătate. Un aliment este contrafăcut dacă un ingredient din compoziţia lui a fost eliminat parţial sau total sau dacă i s-au adăugat diverse substanţe pentru aspect, greutate ori volum.

Însă alimente falsificate sunt şi cele „îmbogăţite“ cu mai mulţi aditivi decât este permis.

 

 

Mai mult şorici, mai puţină carne

Aditivii alimentari sau controversatele E-uri menţin aspectul „proaspăt“ al mezelurilor cu până la trei ori mai mult faţă de acum zece ani.

Gustul este şi el schimbat. Celebrul salam de Victoria, cu bucăţile de carne generoase, a fost dat uitării.

În locul lui consumăm mezeluri pe bază de carne dezosată mecanic (MDM), cu valoare biologică scăzută.

Cu alte cuvinte, mâncăm salamuri care conţin mult şorici, zgârci, fragmente de os, cartilagii, tendoane, piele şi mai puţină carne.

Proteina din carne se înlocuieşte frecvent cu proteină vegetală, de regulă soia, sau prin adaos de ingrediente şi aditivi, apă, amidon, polifosfaţi, sare, azotaţi/azotiţi, aşa cum scrie în cartea sa „Noua ordine alimentară – Şi noi ce mai mâncăm“, semnată de prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

 

 

Făina dă «culoare» lactatelor

Produsele lactate se pot falsifica foarte uşor. Cel mai adesea, se extrage grăsimea din lapte şi se înlocuieşte cu untură de porc, ulei, margarină şi, uneori, cu uleiuri petroliere parafinice şi minerale.

„Laptele poate fi uşor falsificat cu amidon şi făină de grâu, deoarece acestea nu-i modifică însuşirile senzoriale“, afirmă prof. Mencinicopschi.

Bine de ştiut: Dacă laptele se poate dilua în cantităţi mari de apă şi dacă are o culoare albăstruie, este foarte posibil să fie contrafăcut.

 

 

Mierea contrafăcută nu se zahariseşte

Dr. Corina Zugravu, specialist în nutriţie şi igienă alimentară, ne-a dat câteva exemple de metode de falsificare a alimentelor.

* doar mierea de albine naturală se zahariseşte. În rest, se poate „dilua“ cu sirop de porumb sau se poate face din sirop cu aromă de tei.

* laptele de oaie sau de capră e mai scump, dar dacă se adaugă şi lapte de vacă, preţul lui scade. Acelaşi lucru şi la brânza de oaie.

* untul se poate „dilua“ cu ulei de palmier sau cu seu vegetal;

* la cafea se pune mai mult nechezol (surogat de cafea cu îndulcitori) şi mai puţină cafea.

* în făina de cozonac se adaugă făină de orz sau de ovăz, mai ieftine sau parţial, şi cu făină de grâu de calitate slabă. Rezultatul: cozonacul nu creşte.

* uleiurile de măsline pot fi amestecate cu uleiuri de floarea-soarelui; astfel se obţine un produs ieftin care se poate vinde scump.

* vinurile sunt cel mai des contrafăcute. Iei un vin acrit de proastă calitate, îi pui zahăr şi arome şi-l vinzi mai scump. La fel şi pentru băuturile distilate.

 

 

 

 

 

 

Sursa: http://www.clicksanatate.ro/Cum-recunoastem-alimentele-falsificate_0_6809.html

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.