Jump to content

Catolicii germani consideră moralitatea sexuală depășită


AIM Shadow
 Share

Recommended Posts

Catolicii germani consideră moralitatea sexuală depășită

6S2X9mi.jpg

Multe dintre învățăturile Bisericii Catolice cu privire la moralitatea sexuală sunt fie necunoscute de enoriașii germani, fie respinse pentru că sunt nerealiste şi nemiloase. Aceasta este opinia exprimată de preoții germani în cadrul unui sondaj realizat de Vatican în vederea unor reforme.

În urma unui sondaj, s-a constatat că printre credincioşii catolici din Germania normele în ceea ce priveşte sexualitatea nu mai sunt considerate a fi importante, ci, din contră, lipsite de realism şi actualitate. De asemenea, potrivit sondajului, majoritatea enoriașilor germani nu sunt de acord cu interzicerea controlului asupra naşterilor sau interzicerea relaţiilor sexuale premaritale sau între persoane de acelaşi sex şi nici cu norma care prevede ca persoanele divorţate să nu se poată recăsători în biserică, notează nytimes.com.

Opiniile pe care preoții le-au exprimat sunt susținute de obiceiurile enoriaşilor, care resping normele bisericii în anumite privinţe. Majoritatea cuplurilor care doresc să se căsătorească trăiesc în concubinaj înainte de aceasta şi doar 3% dintre cuplurile catolice folosesc metoda contraceptivă permisă de Biserica Catolică, adică metoda calendarului. Cu toate acestea, majoritatea catolicilor nemţi sunt împotriva avortului. În aceeaşi proporţie însă, ei cred că ar trebuie recunoscute căsătoriile homosexuale în biserică, dar nu legalizate. De asemenea, faptul că o persoană divorţată nu se poate recăsători în biserică este considerat de mulți o formă de discriminare.
Nu este pentru prima dată când enoriașii din ţările din vest fac astfel de afirmaţii. Însă de data aceasta se pare că prin această ruptură dintre teorie şi practică vor să-i demonstreze Papei Francisc nevoia unor anumite reforme. Una dintre reformele pe care le cere Biserica Catolică din Germania, una dintre cele mai bogate şi influente, este cea în privinţa divorţului. De la numirea sa, în luna martie, Papa Francisc a vorbit de o posibilă reformă în ceea ce priveşte divorţul.
Papa Francisc, menţionând exemplul Bisericii Ortodoxe, a declarat că și Biserica Catolică ar trebui să fie mai tolerantă faţă de persoanele divorţate, deoarece acestea reprezintă un procent important din numărul total al catolicilor. Posibile reforme vor avea loc după sinodul din luna octombrie. În acest scop, preoţii germani au sugerat ca normele bisericii, care până în prezent sunt prohibitive, să devină în viitor recomandări.
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.