Mesaj istoric al Papei Francisc, înregistrat pe mobil

[ALexu]

Mesaj istoric al Papei Francisc, înregistrat pe mobil

 

Liderii carismatici și penticostali care participau la conferința organizată de Kenneth Copeland Ministries, în ianuarie 2014, au trăit un moment inedit și istoric – Papa Francisc le-a trimis un mesaj personal, înregistrat cu telefonul mobil.

 

 

Penticostalii și carismaticii sunt, în prezent, grupul religios creștin cu cea mai mare rată de creștere, în 2011, aceștia însumând deja peste 500 de milioane de membri.

Mesajul ecumenic al papei este surprinzător, dar nu în sensul unicității absolute. Apeluri la unitate din partea Vaticanului au mai existat, însă, acest mesaj personal așează pe ecran ceea ce pare un Francisc vulnerabil, spontan, cald și foarte inclusivist. Iată unde își găsește o primă aplicare importantă, prezența diferită a Papei Francisc față de cea a predecesorilor săi. Ca atare, mesajul scurt și mișcător, precum și inițiativa în sine, aparent spontană, creează un rezultat unic. Cum a fost însă primit mesajul de protestanții participanți la Conferință și ce reacții a trezit ulterior?

Prietenul Papei – separat de Biserica Anglicană, ambasador al unității catolice

„Frați și surori, protestul lui Luther s-a încheiat. Ce se întâmplă cu al vostru?” Aceasta a fost întrebarea fundamentală cu care Anthony Palmer a prefațat mesajul video al Papei. Anthony Palmer este episcop și lider ecumenic din partea Comuniunii Bisericilor Anglicane Episcopale (una dintre multele grupări separate de Biserica Anglicană) și un prieten vechi al Papei Francisc, după cum reiese din înregistrare.

Interesant este că episcopul Palmer sugerase deja auditoriului, chiar înainte de a formula întrebarea, care ar fi și răspunsul potrivit, ilustrat de experiența propriei sale soții: „Când soția mea a înțeles că poate fi catolică și carismatică și evanghelică și penticostală și că lucrul acesta este pe deplin acceptat de Biserica catolică, mi-a spus că i-ar plăcea să-și replanteze rădăcinile în cultura catolică. Și așa a făcut.”

„Să ne dăm unii altora o îmbrățișare creștină”

Papa vorbește mai întâi în engleză, cu dificultate, scuzându-se că va continua în italiană, cu convingerea că, de fapt, va vorbi pe limba inimii. Prin Palmer, papa își transmite salutul cu „bucurie și nostalgie” - cu bucurie, pentru că „știm că Domnul lucrează peste tot în lume”, cu nostalgie, pentru că frații creștini „sunt separați din pricina păcatului, păcatelor noastre.”

Momentul culminant și mișcător este acela în care papa creează o analogie între visul lui pentru unitatea tuturor creștinilor și reunirea patriarhului Iosif cu frații săi, relatată în Geneza. Dragostea aduce înapoi ceea ce a fost dezbinat, spune, într-o notă de încărcătură emoțională, Francisc.

Marea diferență, ușor sesizabilă, între istoria biblică și realitatea prezentă, este maniera în care Francisc propune reclădirea unității. Dacă în cazul lui Iosif și al fraților săi, unitatea s-a refăcut pe baza rezolvării trecutului (Iosif i-a testat pe frații săi să vadă dacă s-au schimbat), Papa Francis face un apel la unitate prin invitația de a transfera vinovăția asupra tuturor: „Cine este vinovat? Toți suntem vinovați. Toți am păcătuit. Este unul singur fără păcat, Domnul.” Nefericită formă de a rezolva o istorie care a lăsat în urmă zeci de mii de martiri și o teologie catolică cu diferențe semnificative față de descoperirile biblice ale teologilor Reformei.

„Acum 47 de ani, așa ceva era imposibil”

Cu toate acestea, liderii protestanți participanți la întânire au primit mesajul fără vreo aparentă reținere, ci dimpotrivă. Vizibil încântat de atenția acordată, Kenneth Copeland, unul dintre cei mai cunoscuți pastori carismatici americani, care conducea întâlnirea, remarca la finalul mesajului papal: „Cerul este entuziasmat cu privire la aceasta... Știți ce este cel mai entuziasmant pentru mine? Când am intrat în pastorație, cu 47 de ani în urmă, așa ceva era imposibil.” La final, Anthony Palmer l-a invitat pe Copeland la Vatican, iar acesta a primit invitația cu promptitudine.

„Eveniment istoric”

Așa este evaluat mesajul video al Papei, pe site-ul catholic.org, de către părintele Randy Sly, fost episcop anglican, ordinat ulterior ca preot catolic: „Ca și alte jurisdicții ale anglicanismului, am bătut la ușa Vaticanului pentru a explora relațiile și canalele deschise pentru comunicare. Știam că o asemenea lucrare se va face foarte încet. Toate acestea au făcut din recentul clip video al Papei Francisc un eveniment istoric. Tehnologia a făcut ca mesajul să poată fi transmis cu ușurință, dar inima unui om care dorește atât de mult unitatea creștină a fost ceea ce a făcut ca aceasta să se întâmple imediat ... Fie ca acesta să reprezinte începutul a ceva puternic pentru Împărăția lui Dumnezeu.”

O carte scrisă cu 100 de ani înainte

Un fragment dintr-o carte emblematică a autoarei adventiste cu educație metodistă, Ellen White, devine foarte instructiv în contextul acestui subiect. Cititorii vor decide singuri în ce măsură mesajul episcopului Anthony Palmer și cel al Papei Francisc evocă următoarele cuvinte, vechi de aproape un secol:

„Romano-catolicismul este privit în prezent de protestanți mult mai favorabil decât în anii precedenți. În țările unde nu este predominant catolicismul și unde supușii papei adoptă o atitudine conciliantă pentru a dobândi influență, se manifestă o indiferență în creștere față de doctrinele care separă bisericile reformate de biserica papală. Câștigă teren ideea că, în fond, nu ne deosebim în punctele principale atât de mult cum s-a presupus și că o concesie mică din partea noastră va duce la o mai bună înțelegere cu Roma. A fost o vreme când protestanții puneau mare preț pe libertatea de conștiință plătită atât de scump. Ei își învățau copiii să aibă oroare de papalitate și considerau că a căuta să fie în armonie cu Roma ar însemna lipsă de loialitate față de Dumnezeu. Dar ce sentimente diametral opuse sunt exprimate în prezent.” Ellen White, Tragedia Veacurilor, cap. 35.

Motivele pentru care autoarea era îngrijorată de o asemenea evoluție a evenimentelor sunt prezentate în capitolul 35 al cărții citate și cititorii ar putea fi uimiți de relevanța pe care acestea o păstrează și astăzi.

La final, merită să ne gândim la o întrebare: Poate exista într-o familie unitate adevărată, în dragoste, fără adevăr? De fapt, mai întâi, poate exista dragoste fără adevăr? Mai degrabă, în lipsa soluționării divergențelor dintre bisericile creștine, în spiritul dragostei dar și al adevărului biblic complet, reunirea bisericilor creștine ar deveni o aparență care ar pecetlui soarta celor cinci secole de la Reforma care a cerut întoarcerea la creștinismul Noului Testament.

Sursa: Click.