Jump to content

Doi elevi din Capitală au câştigat concursul de eseuri în limba engleză şi merg în tabere în Anglia


ALexu
 Share

Recommended Posts

Doi elevi din Capitală au câştigat concursul de eseuri în limba engleză şi merg în tabere în Anglia

 

Doi elevi de la Colegiul "George Coșbuc" şi Colegiul "Mihai Viteazul" din Bucureşti au câştigat marele premiu al concursului de eseuri în limba engleză organizat de Shakespeare School şi vor petrece două săptămâni în campusurile unor colegii și universități de top din Marea Britanie.

 

eseu56_51705900.jpg

 

Peste 3.000 de elevi din toate judeţele ţării au participat la a şasea ediţie a competiției naționale de eseuri în limba engleză Shakespeare School Essay Competition. Dintre aceştia, 24 de elevi talentați și creativi, din 11 orașe ale țării, au reușit să convingă că sunt cei mai buni la limba engleză. Cei 24 de finalişti, din București, Brașov, Caracal, Călărași, Constanța, Dărmănești, Focșani, Galați, Otopeni, Târgu Secuiesc și Turda, au fost premiați joi, în cadrul unei ceremonii la care au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Educației și ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Marile premii au fost câştigate de Maria Buciu, elevă a Colegiului Național "George Coșbuc" din București, la categoria 11-14 ani și Nicoleta Diana Baicu, de la Colegiul Național "Mihai Viteazul", tot din Capitală, la categoria 15-19 ani. Aceştia vor petrece două săptămâni în campusurile unor colegii și universități de top din Marea Britanie, în tabere de limba engleză în valoare de peste 1.600 de lire fiecare. De asemenea, ocupanţii locurilor doi şi trei, precum şi elevii care au câştigat menţiuni au primit ca premii cursuri de vară de limba engleză oferite de Shakespeare School, taxe pentru examene Cambridge oferite de British Council, precum și e-readere, căști audio sau cărți în limba engleză. În cadrul festivității a mai fost decernat Trofeul Excelenței, acordat Inspectoratului Școlar al Municipiului București, pentru cel mai mare număr de elevi înscriși în concurs, dar și distincția Certificate of Excellence acordată Elenei Sticlea, profesor de limba engleză la Colegiul Național "Gheorghe Lazăr" din Capitală, desemnată îndrumătorul cu cei mai mulți elevi înscriși la ediția de anul acesta a Shakespeare School Essay Competition. Concursul cu participare gratuită, inclus în Calendarul Activităților Educative al Ministerului Educației Naționale și al ISMB, este organizat anual de Asociația Shakespeare School pentru Educație și se adresează elevilor între 11 și 19 ani de la școlile și liceele din toată țara.

 

Anul acesta, participanții au fost provocați să scrie un eseu despre cum arată școala ideală, în viziunea lor, pornind de la discursul TEDx al unui adolescent de 13 ani despre sistemul public de educație. Asociația Shakespeare School pentru Educație, fondată în anul 2011, este o organizație nonprofit care sprijină tinerii talentați să își urmeze pasiunile prin perfecționarea limbii engleze și ajută copiii cu oportunități reduse să învețe limba engleză. Printre proiectele asociației se numără burse de studiu pentru aprofundarea limbii engleze, concursuri de creație având ca premii școli de vară în Marea Britanie, campanii în licee privind certificările internaționale, precum și cursuri de engleză predate de peste 200 de voluntari copiilor din cele 26 de centre sociale partenere din București, Oradea, Săpânța, Petrila și Adjud.

 

"Concursul Shakespeare School Essay Competition este unul dintre proiectele prin care Asociația Shakespeare School pentru Educație își propune să stimuleze gândirea creativă și să motiveze tinerii din întreaga țară să își perfectioneze cunoștintele de limba engleză. Motto-ul asociației este «Limba engleză deschide oportunități», pentru că stăpânirea unei limbi de circulație internațională poate face diferența în viitorul tinerilor, facilitându-le accesul spre o educație de calitate și o carieră de succes. Concursul oferă șanse egale tinerilor din întreaga țară de a experimenta viața într-un campus universitar britanic de top și de a studia limba engleză la cele mai înalte standarde", au spus organizatorii competiţiei.

 

Sursa: Click.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.