Jump to content

Motorola Moto X+1 apare într-o nouă imagine şi primeşte un nou nume de cod: Victara


Leventhe
 Share

Recommended Posts

Evleaks e din nou la treabă şi ne aduce detalii noi despre Motorola Moto X+1, care a mai avut parte de scăpări mai mult sau mai puţin veridice în ultimele zile. Terminalul este prezentat într-o nouă imagine mai jos şi îi aflăm şi noul nume de cod.


xplus1.jpg


Se pare că handsetul va purta numele Victara şi va debuta prin toţi cei 4 mari operatori din SUA, ceea ce ne şi aşteptăm de altfel. Observaţi că telefonul e prezentat într-o imagine în care nu îi putem vedea prea clar designul, el fiind închis într-o carcasă protectoare. Imaginea de mai jos oferă detalii despre accesoriu, un DualPro Case de la Incipio, care apără telefonul de şocuri şi alte situaţii neprevăzute.


x1vzw.png



Cu această carcasă protectoare aplicată, handsetul îmi aminteşte de vremurile în care HTC producea telefoane masive, precum HTC HD2. Tot ce avem până acum sunt speculaţii cu privire la dotările acestui model, care ar include un ecran Full HD cu diagonală de 5+ inch, procesor Snapdragon 800 şi camera mai bună decât cea de pe Moto X. Observ şi o mică zonă circulară în partea de jos a carcasei. Să fie un nou senzor? O cameră extra? Sau doar un aspect de design al carcasei?



Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.