Dilema Vaticanului: cum pot fi teroriștii scoși în afara jocului?

[South NUTU]

Dilema Vaticanului: cum pot fi teroriștii scoși în afara jocului?

Papa Francisc pare să își fi dat acordul pentru o intervenție militară în Irak. Poziția Suveranului Pontif readuce în discuție mai vechea dispută între războiul just și cel nedrept și maniera în care sub pretextele pacificării conflictele au degenerat.

Intervievat pe tema atacurilor americane asupra Statului Islamic, Papa Francisc a oferit un răspuns care nu este deloc comod Casei Albe. În opinia liderului catolic, „este legitim să oprești agresorul nedrept. Subliniez verbul «să oprești». Nu spun «să bombardezi» sau să «te războiești», ci doar «să oprești». Iar mijloacele folosite pentru această oprire trebuie evaluate”.

Este evidentă dezaprobarea sa cu privire la intervenția americană. „O singură naţiune nu poate hotărî cum să oprească”, eliminând orice îndoială cu privire la ținta remarcei sale.

Soluții incerte pentru un război fără reguli

Parcă pentru a arăta că există și alternative, papa Francisc s-a declarat „dispus” să meargă în Irak pentru a-şi aduce sprijinul refugiaţilor creştini şi de alte confesiuni. Totuși, este convins că „în acest moment, nu este cel mai bun lucru care se poate face”, a adăugat papa.

Nu este foarte clar pe ce gen de soluții mizează papa. Dacă nici chiar o eventuală vizită a sa în Irak nu ar ajuta prea mult la oprirea masacrului, atunci care ar putea fi configurația soluțiilor viabile?

Face parte din ordinea firească a lucrurilor ca papa să își exprime susţinerea pentru „fraţii creştini persecutaţi”. Inițial, liderul Bisericii Catolice nu a optat pentru varianta unei intervenții militare, subliniind că „violența nu este niciodată învinsă prin violență”. Practic, poziția sa nu reprezintă decât continuarea unei politici pacifiste pe care Vaticanul o promovează de mult timp.

De aceea Francisc a trimis un emisar personal, Cardinalul Fernando Filoni, în nordul Irakului, cu o sumă de bani ca formă de exprimare a solidarității față de cei care au fost obligați să își abandoneze locuințele.

Ajutoare materiale au fost parașutate și de americani, dar și de britanici. Totuși, intervenții umanitare de acest gen au efecte pe termen scurt, fără să constituie o rezolvare a problemei. Cu sau fără banii oferiți de către Vatican masacrul continuă în Irak.

Își schimbă Vaticanul opțiunile pacifiste?

Comentariile Pontifului roman nu sunt lipsite de semnificație, deoarece Sfântul Scaun s-a opus cu vehemență oricărei intervenții militară în ultimii ani. Așa a procedat și Ioan Paul al II-lea încercând preîntâmpinarea războiului din Irak. La fel procedează și Francisc, comentează Huffington Post.

Cel mai probabil, escaladarea situației din Irak și multitudinea știrilor care confirmă amploarea tragediilor l-au determinat pe Francisc să își reevalueze poziția și să ia tot mai mult în considerare varianta armată.

Nuanța adusă de către Francisc este importantă. Lasă impresia că o intervenție ONU ar fi recomandabilă. De altfel, și alți oficiali ai Vaticanului par să exprime o poziție intervenționistă, punctată chiar mai concret decât Suveranul Pontif.

Chiar dacă opțiunea militară nu este respinsă, papa s-a exprimat totuși cu o precauție sporită. El a confirmat că are anumite rețineri, iar acestea provin din faptul că în istorie astfel de „scuze” pentru a opri o agresiune nedreaptă au fost folosite de către puteri mondiale pentru a justifica un „război de cucerire”, în urmă cărora realități geo-politice au fost modificate.

Războiul just sub lupa teologilor

Prin contrast, în teologia creștină se utilizează expresia de „război just”. Susținătorii acestei formule pleacă de la premisa că nu toate războaiele pot fi evitate. Uneori pot fi chiar unica soluție pentru rezolvarea unei situații conflictuale.

Însă, pentru ca un război să fie drept trebuie să îndeplinească criteriul legitimei apărări, toate alternativele paşnice să fi fost epuizate, iar catastrofele generate să nu fie mai mari decât cele care trebuiau preîntâmpinate.

Altfel, există riscul ca răul generat de război să fie mai acceptabil decât „binele” pe care îl reprezintă cauza justă. Fiindcă dacă un genocid se soluționează prin alt genocid se disipează de la sine orice formă de justețe a intervenției militare.

Este de înțeles de ce Vaticanul nu pare să fie prea dispus să cedeze în fața unei intervenții militare în numele păcii. Consecințele pot fi imprevizibile.

Însă, pe de altă parte, aceeași istorie pe care o invocă papa este suficient de plină de evenimente care nu pun într-o lumină favorabilă biserica catolică. Pe principiul războiului just au fost generate lanțuri de consecințe care rămân scrise definitive în memoria umanității.

Unii papi nu doar că au binecuvântat cruciade. Au fost și momente când le-au inițiat. Războaiele contra ereticilor se încadrau în aceeași tendință a unui bine care trebuia să fie impus.

Persecuțiile sistematice antisemite nu făceau excepție de la regula războiului just. S-a demonstrat de prea multe ori cum genocide în numele lui Dumnezeu și cu binecuvântarea clerului puteau avea loc sub pretextul unui presupus bine necesar să fie conservat.

Vremuri noi, probleme vechi

Acum situația este diferită. Dacă în Evul Mediu biserica catolică a reușit chiar reglementarea războiului, impunând părților combatante respectarea anumitor pauze cu caracter liturgic, războaiele moderne sunt deja departe de respectarea oricăror reguli. Cu atât mai mult cu cât în peisajul conflictual apar teroriștii. Adică, persoane pentru care viața umană nu are niciun preț.

În aceste împrejurări, care ar fi cea mai bună raportare la suita de tragedii care poartă emblema Statului Islamic? În condiții similare, Moscova a răspuns tranșant: nu negociază cu teroriștii. Rezultatul unei asemenea politici? Peste 150 de copii morți și peste 600 de răniți cu ocazia încercării de eliberare a unei școli din Osetia intrate sub controlul unui comandou cecen. A fost rezultatul unei maniera de a înțelege cum trebuie abordați teroriștii. Catastrofa rezultată în urma ordinului lui Putin a fost justă?

Dar o neintervenție ar fi preferabilă? Răspunsul ar trebui să fie pozitiv, în condițiile în care se poate comunica cu adversarul. Cei din Statul Islamic nu par să aibă nici cea mai mică înclinație pentru așa ceva.

Dilemele Vaticanului sunt valide, și împărtășite și de alții. De aceea, chiar și după ce ONU s-a decis să demareze o amplă misiune umanitară în Irak, presa (vezi RFI) a apreciat ca „timide” măsurile luate de către organizație împotriva jihadiştilor din Irak şi Siria.

Este clar că o intervenție militară implică riscuri. Decapitarea jurnalistului american James Folley constituie cel mai recent exemplu dureros al acestor riscuri. Dar lipsa unei intervenții ar însemna ca multe alte vieți umane să fie irosite. Deocamdată rămân deschise o multitudine de întrebări. Dificultatea găsirii unor răspunsuri adecvate explică și ezitările comunității internaționale.

Există premisele unei reevaluări a războiului just în condițiile în care principalul adversar al liniștii globale îl reprezintă astăzi terorismul. Biserica Catolică pare să își fi enunțat poziția. Este de așteptat ca și celelalte confesiuni creștine să evalueze situația din Irak și să contribuie cu alte posibile soluții care să subtituie o intervenție militară.

Sursa

[South NUTU]