Cum au modelat Iisus si Socrate gândirea europeană

[South NUTU]

Cum au modelat Iisus si Socrate gândirea europeană

În viziunea lui Mircea Cărtărescu, la baza gândirii europene au stat două curente filosofice majore, ai căror inițiatori nu au scris o literă ei înșiși: creștinismul și filosofia socratică.

O discuție despre Europa și valorile ei pare deja desuetă. Poate doar în cercurile academice dezbaterile despre europenism reușesc să mai suscite interes. Publicul larg, lovit din plin de criză, are alte preocupări, fiind prea puțin interesat de viitorul unei Europe răvășite.

De aceea, Festivalul Dilema veche, de la Alba Iulia, care a avut drept temă Europa, a părut să fie în contrasens cu așteptările cotidiene. Pentru români este un subiect arid, suficient să convingă pe oricine să își umple programul cu altceva mai „serios”. Și, totuși, realitatea de la fața locului a sugerat altceva, iar declarațiile lui Cărtărescu au animat asistența.

Cunoscutul scriitor român a început prin a vorbi despre ce înseamnă Europa, la nivel conceptual. Nu s-a limitat doar la afirmații cu titlu general. Concret, Europa datorează tot ce este lui Iisus și lui Socrate. Sau, mai bine spus, creștinismului și elenismului.

„Europa reprezintă întâi de toate o tradiţie culturală. La baza întregii culturi europene stau doi oameni care nu au lăsat nimic scris: Iisus şi Socrate – pe umerii cărora se înalţă toate bibliotecile lumii. Aceasta e tradiţia în care trăim şi care ne-a învăţat să gândim. Gândim pe tiparele Bibliei şi pe cele ale corpusului filosofiei greceşti. Sunt cele două elice ale ADN-ului nostru interior. Prin urmare, prima noastră tradiţie culturală este cea europeană, iar a doua este cea a comunităţii în care trăim, comunitatea românească”, a spus Cărtărescu, citat de către Adevărul.

O Europă datoare grecilor

Faptul că Europa și-a așezat temeliile pe valorile creștine constituie un fapt incontestabil. Nici influența civilizației grecești nu poate fi ignorată. Ceea ce surprinde în declarația lui Cărtărescu este încercarea de armonizare a celor „două elice”. Biblia și filosofia greacă au intrat într-o combinație de succes. Oare chiar așa ar trebui analizată situația?

Privind la suprafață, sprijinul pe care l-a primit creștinismul dinspre Grecia a fost de bun augur. Limba greacă a înlesnit răspândirea mesajului evanghelic. Educația elenistă a conferit cadrul necesar pentru o exprimare mai profundă a tainelor creștine. Fără Grecia, cel mai probabil creștinismul ar fi fost mai sărac în concepte și conexiuni.

Şi nu doar creștinismul a fost beneficiarul contribuției grecești. Educația europeană a fost marcată mult timp de gândirea elenistă. Scolastica a dominat învățământul. Maieutica socratică a eliberat mintea din tiparele uniformizării. Întâlnim și la Iisus același stil.

În plus, filosofia greacă a explorat concepte familiare și creștinismului. Viziunea eleniștilor despre bine, frumos, adevăr a fost transferată în patristică, servind decisiv teologia creștină.

Un creștinism răvășit

Dincolo de aspectele pozitive, Grecia și-a pus amprenta și negativ asupra unor elemente fundamentale ale creștinismului. Pe unele le-a diluat, iar pe altele a reușit să le dezrădăcineze complet. Așa s-a întâmplat, de exemplu, cu perspectiva holistică a Bibliei asupra corpului uman.

Sub influență greacă, apare un nou filtru prin intermediul căruia sunt selectate lucrurile vitale ale vieții. Astfel, materia „rea” a fost detașată de sufletul „bun”, cel din urmă primind o atenție specială. Dualismul trup-suflet a venit cu implicații logice care au îndepărtat de intenția primară a textului biblic.

Cutia Pandorei deschisă cu lejeritate nu a mai putut fi închisă. Universul determinist, tipic elen, a devenit apăsător atunci când a fost transplantat în creștinism. „Destinul este necruțător.” De aici și sentimentul unei fatalități de care nu reușim să ne eliberăm nici astăzi.

Dumnezeu cu greu reușește să Își facă loc într-un amalgam de elemente care par să fie creștine, dar care au transferat la nivelul mentalului colectiv o percepție despre divinitate ce corespunde preponderent panteonului grecesc. Monoteismului iudaic i-a rămas doar forma, nu și esența.

Poate că cea mai subtilă influență elenistă a fost exercitată în privința concepției despre viața de dincolo. Nu doar politeismul a fost convertit. Styxul, vămile, Hadesul au trecut prin același proces.

Infiltrarea acestora în dogma creștină a avut consecințe iremediabile. A rezultat un creștinism elenizat. O religie preocupată mai mult de calmarea mâniei unui Dumnezeu transpus în varianta zeilor de pe Olimp. În consecință, ritualismul abundă, iar relația bazată pe dragoste și încredere reciprocă a fost viciată.

Cât de dăunător poate fi binele?

Ziarul Lumina nu a avut nicio ezitare să proclame că Socrate a fost un gânditor creştin înainte de creştinism. Etica pe care a avut-o îl recomandă pentru această poziție. Oarecum, același lucru îl afirmă și Cărtărescu. Iisus și Socrate par să aibă suficiente lucruri în comun, mai ales dacă sunt evaluați din perspectiva eticii pe care au promovat-o.

Însă, tocmai aici apare o problemă esențială. Este de înțeles de ce Cărtărescu percepe combinația dintre gândirea lui Iisus şi cea elenistică drept una pozitivă. Pentru un postmodernist, creștinismul se reduce la esența eticii. Însă, dacă doar etica e cea care contează, atunci diferențele existente între marile religii nu mai sunt substanțiale. Fiindcă în subsidar toate ar transmite același mesaj, și anume că omul prin eforturi proprii poate să fie mai bun.

Tocmai în această privință apare diferența de fond pe care o aduce creștinismul. Moralitatea umană poate chiar să devină un obstacol pentru Dumnezeu. Este calul troian pe care grecii l-au introdus în creștinism.

De aceea, nu etica este importantă, ci transfigurarea omului în relația lui cu Dumnezeu. Nu binele contează, ci metanoia (transformarea minții).

Elenismul a schimbat această perspectivă esențială, golind creștinismul de componenta sa esențială. Astfel, inevitabil ne întrebăm ce a mai rămas din forma originală a acestuia.

Poate că nu întâmplător Iisus Christos Se întreba cu privire la gradul de credință pe care îl va mai găsi la reîntoarcerea Sa pe Pământ. Să fie o trimitere directă la ceea ce a mai rămas din creștinism?

Sursa

[South NUTU]