Jump to content

Descoperire inedită: papirus creştin despre Cina cea de Taină


South NUTU
 Share

Recommended Posts

Descoperire inedită: papirus creştin despre Cina cea de Taină



Papyrus-900x480.jpg



Papirusul conţine referinţe la Cina cea de Taină şi la „mana din cer”. El a fost găsit de către cercetătoarea Roberta Mazza în timp ce lucra la fragmentele unor documente nepublicate păstrate în seifurile Bibliotecii “John Rylands”. Se pare că acesta ar fi fost purtat într-un medalion-amuletă cu 1.500 de ani în urmă, ajungând pe rafturile bibliotecii în jurul anului 1901, potrivit livescience.com.


„Aceasta este o descoperire importantă şi neaşteptată, fiind unul dintre primele documente care au folosit magia în contextul creştin şi primul talisman găsit vreodată, care face referire la Euharistie ca mana din Vechiul Testament”, declara Mazza. Potrivit cercetătoarei, papirusul arată faptul că, pe vremea aceea, creştinii adoptaseră deja practica egiptenilor de a folosi pasaje din scrieri sacre drept amulete.


Se pare că textul a fost scris pe versoul unui bon care provenea de la achitarea unei taxe pe grâu. Acesta se referă la un colector de taxe din satul Tertembuthis, actualul oraş egiptean el-Ashmunein. Papirusul a fost supus tehnicii cu carbon radioactiv, lucru care a relevat faptul că datează din anii 574-660. Se pare că autorul textului era un bun cunoscător al Bibliei, dar, din cauza faptului că a scris textul în grabă, a comis mai multe greşeli gramaticale.


În cadrul conferinţei internaţionale în care a fost prezentat papirusul descoperit, Mazza declara că obiceiurile de atunci se aseamănă foarte mult cu cele de astăzi, în care creştinii poartă la gât crucea sau imagini cu Iisus, în ideea că acestea le oferă protecţie, deși obiceiul este unul preluat de la egipteni și nu are bază creștină. „În zilele noastre, mulţi creştini catolici au fotografii sau icoane cu sfinţi pe spatele cărora este scrisă o rugăciune şi pe care le poartă cu ei oriunde pentru a fi ocrotiţi”, spunea Roberta Mazza.



Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.