Cum L-a recreat omul pe Dumnezeu

[South NUTU]

Cum L-a recreat omul pe Dumnezeu

În general, convingerea despre Dumnezeu este că nu se schimbă și este unic. Însă nu la fel sunt și percepțiile oamenilor despre El. Am creat „un Dumnezeu puternic care servește propriilor agende”, susține un scriitor pe blogul CNN, aducând în discuție imaginea pe care o avem despre Divinitate.

Matthew Paul Turner pleacă în analiza sa de la faptul că majoritatea bisericilor din America susțin că Dumnezeu este același ieri, azi și în veci. Dilema pe care o lansează în spațiul public este dacă nu cumva pe parcursul celor aproape 400 de ani de istorie a țării sale conceptele și percepțiile despre Dumnezeu s-au schimbat. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu de astăzi mai seamănă cu cel de ieri.

Răspunsul pe care scriitorul american îl oferă este tranșant: „Dumnezeu de astăzi,cel mai probabil, nu este la fel ca Dumnezeul de ieri, aici, în Statele Unite. Aici, Dumnezeu se schimbă.”

Pentru a-și argumenta teza, el expune cinci perioade din istoria americană care ilustrează foarte concludent cum percepția despre Dumnezeu s-a schimbat și a fost modelată de ritmul societății.

O Americă în cinci etape

Prima etapă s-a derulat sub amprenta puritanilor. A fost marcată de teologia predestinației și de convingerea că Dumnezeu le-a pregătit nu doar un loc (America), ci și un viitor în Lumea Nouă, marcat de succes pe plan religios, economic și social.

A doua fază le-a aparținut evanghelicilor. A fost perioada lui George Whitefield și a predicilor despre legăturile personale profunde cu Divinitatea. Nu biserica era în centrul atenției, ci individul, iar „nașterea din nou” a devenit emblema unei societăți puternic direcționate spre valorile biblice.

În cea de-a treia etapă, creștinii au reacționat împotriva formalismului religios. Un predicator precum Charles Finey a accentuat rolul lui Iisus care a devenit astfel subiectul principal al predicilor. În schimb, Dumnezeu ca Tată a fost marginalizat.

Apoi a urmat „obsesia apocaliptică a Americii”, așa cum o numește Turner, și geneza dispensaționalismului. Astfel, „America s-a îndrăgostit de ideea răpirii”, spune scriitorul american. Dispensaționalismul a schimbat în mod radical credința Americii, în special modul în care evanghelicii au aplicat convingerile lor la o varietate de domenii ale vieții, precum războiul, imigranții sau politica externă.

A venit și rândul perioadei dominate de Billy Graham și a unei treceri dinspre fundamentalism spre penticostalism. Drept urmare, Duhul Sfânt a ocupat un loc prioritar în structura predicilor. În multe feluri, „Graham a fost primul care a dezlănțuit puterea lui Dumnezeu. Și asta a schimbat totul”, susține Turner într-o exprimare plastică, referindu-se la invocarea puterii Duhului Sfânt, doctrină specifică mediului penticostal.

Rezultatele nu au fost dintre cele mai fericite, susține Turner, fiindcă cei mai mulți creștini nu mai pot distinge între Dumnezeul real și un fel de zeitate atotputernică care poate fi amestecată în aproape orice, de la afaceri la politică, de la campanii de ură la promisiuni de prosperitate. Prin urmare, a fost creat „un Dumnezeu puternic care servește propriilor agende”, susține Turner la finalul articolului.

Dumnezeu care trebuie să ofere fericirea

Referirea la agende personale nu implică doar politica, ci și teologia. Un exemplu concludent al acestei devieri îl constituie un clip de 37 de secunde care a devenit recent viral pe internet și confirmă cât de mult s-au schimbat percepțiile despre Dumnezeu chiar în mediul creștinilor.

Victoria Osteen, soția renumitului pastor Joel Osteen, a declarat în megabiserica pe care o conduc că atunci când oamenii merg la biserică nu o fac neapărat pentru Dumnezeu. „O facem pentru noi înșine, pentru că lui Dumnezeu Îi place atunci când ne vede fericiți. Fă binele pentru că Dumnezeu vrea să fii fericit.”

Așa cum este ușor de intuit, declarația aceasta nu a trecut fără să atragă o sumedenie de critici. De pildă, Steve Camp, pastor al unei biserici din Florida, a replicat susținând că Osteen „crede în mod sincer că Dumnezeu există pentru a ne face fericiți, mai degrabă decât să ne sfințească”.

Doar americanii au această percepție hedonistă? Dar cei care apelează la Dumnezeu doar pentru a le fi rezolvate problemele în ce zonă teologică se încadrează? Aceștia nu populează doar spațiul american. Nici românii nu fac excepție.

Căutările de vindecări miraculoase învăluite în multe superstiții sau gesturi ritualice care amintesc de vremuri precreștine sunt argumente că interesul maxim al credincioșilor este în perimetrul dezideratelor personale și nu al profunzimii spirituale. Nu metanoia este căutată cu insistență, ci minunea personală. Este rezultatul unei anumite concepții contractuale despre Dumnezeu. Omul se supune, iar Divinitatea trebuie să răsplătească.

Dumnezeu este același. Dar omul?

Pare ciudată ideea scrierii unei Istorii a lui Dumnezeu. Și totuși Karen Armstrong, fostă călugăriță și scriitoare britanică, a încercat acest lucru, însă nu din perspectiva unei istorii „a realităţii inefabile a lui Dumnezeu, care se află dincolo de timp şi schimbare, ci o istorie a felului în care bărbaţi şi femei L-au perceput de la Avraam până azi. Ideea omenească de Dumnezeu are o istorie, căci ea a avut întotdeauna semnificaţii uşor diferite de la o comunitate la alta de oameni, în diferite perioade.”

Nu este nimic surprinzător să aflăm că percepția despre Dumnezeu se modifică. Și este bine atâta timp cât aceasta implică un progres și nu un pas în urmă. Iar modificările de percepție pot fi utile atâta timp cât generează mai multă transcedență.

Din nefericire, istoria ne spune altceva. De-a lungul secolelor, imaginea lui Iisus a fost supusă la nenumărate interpretări și reevaluări. Revista Forbes, în articolul „A fost Iisus socialist, capitalist sau altceva?” susține că mult prea des „diletanți moderni Îl reconstruiesc pe Christos în imaginația lor”, folosind „învățăturile Lui ca argument decisiv”. Rezultatul este recrearea lui Dumnezeu după chipul și asemănarea omului.

Acesta este și motivul pentru care Dumnezeu este „obligat” să respecte agenda ființei umane. Nu schimbarea de percepție este problema, ci faptul că în subsidiar se așteaptă ca Dumnezeu să Se schimbe fără ca omul să se deranjeze prea mult în această privință. Iar, în final, constatăm reeditarea unui vechi laitmotiv biblic: nu omul este în căutarea lui Dumnezeu, ci reciproca este mai degrabă valabilă.

Sursa

[South NUTU]