Textele biblice care pot distruge viitorul copiilor

[ALexu]

Textele biblice care pot distruge viitorul copiilor

 

Bătaia disciplinează. Auzim destul de des această axiomă. Uneori o vedem etalată pe stradă sau o aplicăm chiar noi, acasă. Disciplina este de multe ori asociată cu o corecție severă, iar mulți dintre cei care o aplică găsesc justificare chiar în Biblie pentru intensitatea aleasă.

 

 

„Unde dă mama creşte” sau „îl bat ca să fac om din el” sunt expresii care nu au rămas parte a folclorului, ci au fost adoptate ca adevăr absolut în materie de disciplină. Pedepsirea copiilor prin bătaie a devenit o normă socială, puțini fiind cei care mai pun sub semnul întrebării utilitatea ei. Cum este mai bine: să fii indulgent sau să fii sever? Este una dintre întrebările la care părinții dau răspunsuri diferite. Și, implicit, relațiile pe care le stabilesc cu copiii sunt construite pe fundamente care nu coincid. Dincolo de atitudinile variate pe care părinții consideră că trebuie să le adopte în relația cu copiii, există un element comun ambelor tabere. Și unii, și alții găsesc justificare în Sfânta Scriptură pentru stilul de educație. Disputa cu privire la maniera adecvată de disciplinare a copiilor este sensibilă. Complexitatea problemei derivă și din faptul că Biblia pare la prima vedere să le dea dreptate celor care susțin că disciplina nuielei nu ar trebui evitată. În acord cu principiul deja tradițional că „bătaia este ruptă din Rai”, acești părinți disciplinează uneori violent, liniștindu-și conștiința pe baza faptului că Biblia oferă această „dezlegare”.

 

Capcanele bătăii biblice

 

În general, cele mai multe texte care susțin această variantă de disciplinare se află în cartea Proverbele. De exemplu, cea conform căreia părinții nu ar trebui să „cruțe nuiaua”. Poate fi însă aceasta sursa care să modeleze un anumit comportament față de copii? Un editorialist RNS a abordat recent acest subiect, afirmând cu convingere că nu este onestă clădirea unui comportament etic pe o colecție de proverbe al căror rol este mai mult sapiențial decât de afirmare a unor porunci universale. Jonathan Merritt susține că cei care citesc literal textele respective nu o fac nici pe departe în sensul în care sunt ele redate, deși aceștia susțin că încearcă să respecte litera Bibliei. Fiindcă dacă ar face-o, spune Merritt, atunci ar ajunge după gratii.

 

De ce susține editorialistul american acest lucru? În opinia sa, s-au conturat anumite mituri cu privire la implicațiile bătăii și momentul aplicării ei. Unul dintre ele este legat de vârsta adecvată pentru aplicarea bătăii.

 

Nu mai devreme de 18 luni și nu mai târziu de 7 ani ar fi ideal. Aceasta este opinia multor teologi, printre care și cunoscutul James Dobson. Nu este însă și perspectiva lui Merritt. El consideră că această abordare nu se regăsește în Biblie, fiind mai degrabă rezultatul acelorași științe sociale pe care le resping mulți dintre cei care își coordonează viața și educația în acord cu textele biblice. În Biblie, de exemplu, limita superioară de vârstă nu există, Scriptura vorbind inclusiv de pedepse corporale aplicate adulților, „40 de lovituri de bici” fiind una dintre normele superioare specificate.

 

Cine citește să și înțeleagă…

 

O analiză a conceptului de bătaie din Biblie, în cazul unei aplicări literale a pasajelor care fac referire la aceasta, indică o percepție mult mai severă despre disciplină decât comportamentele occidentale moderne. În opinia teologilor, pedepsele corporale (între care putem menționa legea talionului și lapidarea) ar trebui să fie citite în lumina Evangheliei. Altfel, există riscul perpetuării unor obiceiuri care țin de anumite timpuri sau mentalități.

 

Iar exemple în această privință sunt suficiente. Din păcate, unele dintre ele vin chiar din partea unor clerici. Spre exemplu, un pastor le-a cerut membrilor bisericii sale să fie severi cu copiii dacă observă că aceștia dezvoltă comportamente ce nu corespund sexului căruia îi aparțin. Opinia sa, exprimată într-o predică, s-a bazat pe faptul că bătaia copiilor previne homosexualitatea.

 

Poate că nu toți cei preocupați de educația copilului ajung la aceste derapaje de gândire. Indiferent că este motivată sau nu religios, bătaia copilului este o constantă a timpurilor noastre, mai ales în societățile tradiționale. Nu mai surprinde faptul că în România, spre exemplu, bătaia ușoară este recunoscută de 39% dintre părinți, în timp ce 62% dintre copii spun că sunt loviți cu palma.

 

Batem, dar ce obținem?

 

Disciplina severă, autoritară, produce copii disciplinați, dar care nu au posibilitatea să își dezvolte discernământul. Alții sunt cei care stabilesc în dreptul lor ce este bine și rău. Chiar dacă nu se vor manifesta într-o manieră rebelă și vor deprinde lecțiile obedienței, aceasta nu înseamnă că au și un caracter echilibrat. Părinții se pot bucura de liniște acasă, dar pentru cât timp?

 

Despre aceasta scrie și Roger Dudley atunci când identifică una dintre cauzele principale pentru care copiii renunţă la religie la vârsta adolescenței. Educația aspră, spartană, este un factor esențial care alimentează derapajele de ordin moral. În opinia lui Dudley, există riscul ca acești tineri disciplinați abuziv să imite tratamentul pe care l-au primit, chiar dacă rămân totuși în biserică.

 

Cei care se poziționează în tabăra durității acuză că indulgența deformează caracterul celor mici și generează iresponsabilitate. Poate că au dreptate într-o anumită măsură. Însă și ceilalți au suficiente argumente pentru a susține că bătaia nu doar că distruge personalitatea copiilor, dar și facilitează dezvoltarea unui comportament dictatorial la viitorii adulți.

 

Conform unor ultime statistici, România domină podiumul european în ceea ce privește violența în școli. Desigur, cauzele sunt multiple, însă nu cumva acești tineri au învățat violența acasă înainte să o fi deprins din stradă? Bătaia, în forma în care este înțeleasă la nivel popular să fie aplicată, nici nu este ruptă din Rai și nici nu are nimic în comun cu principiile Evangheliei. Este nu doar rezultatul unei citiri incorecte a Bibliei, ci și efectul unor impulsuri necontrolate ale unor părinți care sunt în criză de creativitate atunci când este vorba de disciplină.

 

Nu necesitatea disciplinării ar trebui pusă sub semnul întrebării, ci maniera în care aceasta este exercitată. Poate că se găsesc metode mai bune de construire a caracterului unui copil decât doar apelul la bătaie. Argumentarea cu texte biblice a acesteia nu este suficientă pentru ignorarea posibilelor consecințe negative. Disciplinarea nu presupune neapărat și durere. Iar obediența nu înseamnă în mod implicit și educație.

 

Și atunci, care este rolul disciplinei? Articolul următor va încerca să creioneze un răspuns.

 

Sursa: Click.

[South NUTU]