Invitație într-o lume fascinantă de pe Valea Vaserului

[fiendishfish]

Nu este prima dată când vă recomandăm să vă petreceţi finalul de săptămână cu Mocăniţa pe Valea Vaserului dar cu siguranţă nici ultima. De fiecare dată veţi descoperi cu încântare ospitalitatea maramureşeană, peisaje de vis şi veţi pleca încărcaţi cu amintiri de neuitat.

 

 

Alegerea acestei destinaţii nu este una întâmplătoare pentru că acestea sunt ultimele săptămâni din acest sezon în care puteţi să mai străbateţi Valea Vaserului cu trenul forestier tras de locomotivele cu aburi. Peisajul superb de toamnă pe care îl veţi admira vă va lăsa fără cuvinte şi, cu siguranţă, nu veţi regreta alegerea făcută. Nu degeaba a fost aleasă destinaţia turistică a acestui an din România.

 

 

„Ultima strigare” la Mocăniţă

Este „ultima strigare” la călătoriile cu Mocăniţa pentru acest sezon. Pe data de 2 noiembrie trenurile vor face ultimele călătorii pe vale şi apoi vor intra în „vacanţă” până de Crăciun când organizatorii pregătesc adevărate surprize pentru cei care doresc să-şi petreacă sărbătorile de iarnă „altfel”.

 

 

Valea Vaserului, care măsoară 50 km din Vişeu de Sus până la staţia terminală Comanu, nu se poate compara cu nicio altă vale din Carpaţi. Ea cuprinde o zonă împădurită enormă, care până la taberele muncitorilor nu este locuită şi singura cale de acces o reprezintă calea ferată forestieră. Ca şi zonă ce face parte din Parcul Natural „Munţii Maramureşului“, Valea Vaserului se află sub protecţie europeană, utilizarea ei forestieră este însă permisă; obligaţiile ecologice asigură faptul că pădurea va fi conservată la capacitatea ei actuală.

 

 

Pornind din Vişeu de Sus spre pădure, există aprox. 8 km de drum neasfaltat, presărat cu case. În Delta-Novăţ, acolo unde şina formează un triunghi pentru bifurcaţie, calea ferată se ramifică la dreapta pe o distanţă de aproape 7 km spre Valea Novăţ, iar la stânga, de-a lungul râului Vaser, continuă magistrala spre Comanu. Prin Cozia, Botizu, Făina şi până la Comanu, calea ferată trece printr-o zona spectaculoasă din punct de vedere al peisajului: regiuni înguste ale defileului, poleite cu stânci, văi şopotitoare, coloritul vesel al pădurii diversificate, trei tuneluri scurte înainte de Botizu. În Făina, mai sus de gară se poate vizita o capelă construită de coloniştii austrieci, închinată Prinţesei Elisabeta („Sissi“). Aproximativ 5 km după Făina, la Măcârlău, calea ferată străbate rămăşiţele unui dig, altădată solid, care avea în trecut o funcţie importantă în procesul plutăritului.

 

 

Călătoria pe Valea Vaserului, fie o excursie de o zi cu trenul sau o drumeţie mai lungă cu cortul, este până astăzi o aventură. În mijlocul pădurii întunecate, sau pe pajiştile invadate de soare, în gările singuratice sau în tabăra energică şi zgomotoasă a muncitorilor din pădure, se deschide o lume fascinantă, o altfel de lume.

 

 

La km 21,6 al căii ferate forestiere, se găseşte staţia Paltin – destinaţia trenurilor cu abur regulate pentru turişti. Pe lângă posibilitatea de a servi un picnic din oferta de mâncare proapăt pregătită, turiştii pot admira defileul de pe o platformă de observare situată în apropiere sau pot să facă o scurtă drumeţie până la galeriile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

 

 

Legenda soldatului Grad

Valea Vaserului, pe lângă peisajele superbe mai are şi numeroase legende, legende care sunt povestite de inginerul Vasile Coman, ca nimeni altul. „Vedeţi voi bradul uscat din vârful acela de stanca? i-a intrebat bătrânul coborât din trenuleţul ajuns in Novicior, pe copiii, nurorile, ginerii şi nepoţii lui… acelui brad uscat… îi datoraţi voi viaţa…”. Aşa începe „legenda Soldatului Grad”, povestită de Vasile Coman. În plină vară a anului 1944 pe valea Vaserului aici la Novicior, armata germană care număra şi foarte mulţi tineri înrolaţi în mod forţat în ultimii ani de război, de fapt mulţi dintre ei chiar copii, construia împreună cu prizonierii de război precum şi civilii din zonă, fortificaţii din beton armat pentru a rezista tăvălugului rusesc, intuind că din punct vedere strategic aceştia ar putea părăsi direcţia obişnuită de înaintare – azi DN-18- şi s-ar putea abate pe această vale a Vaserului. „În timpul acestor construcţii un tânăr soldat a întârziat din permisie.

 

 

Fiind situaţie de război, curtea marţială la condamnat imediat la moarte prin împuşcare. Înainte de a da ordinul de tragere, comandantul plutonului de execuţie, realizând probabil că pune capăt într-un mod absurd vieţii atât de tinere a colegului lui, opreşte execuţia şi-i propune copilului soldat urmatoarele: dacă reuşeşte într-un anumit barem să cureţe de crengi, de jos în sus, un brad uriaş care se înălţa pe o stâncă din apropiere, îi dăruieşte viaţa, scăpându-l astfel de plutonul morţii”, povesteşte inginerul. Mânat, în mod cert, de un instinct de conservare ieşit din comun, acest tânăr soldat reuşeşte în jumătate din baremul dat să cureţe acest brad uriaş de crengi, care peste ani s-a uscat, devenind un biet iescar aşezat în bătaia vântului şi a timpului.

 

 

Borna dintre România şi Polonia, la loc de cinste

 

 

Borna originală care în anul 1927 delimita graniţa dintre România şi Polonia poate fi acum admirată de toţi turiştii care ajung în aceste zile pentru o plimbare cu Mocăniţa pe Vaser. Locaţia iniţială a bornei a fost Vârful Lostun din Munţii Maramureşului, ea fiind descoperită de un muncitor care lucra pe un tractor. „Acea bornă are o poveste scurtă. Unul din acei oameni care lucrau pe un tractor auto forestier, acel TAF pe care îl ştim noi, pe vârful Lostun, în 2013 a dat peste acea bornă. Borna era în picioare pe vârful Lostun şi marca în 1927 graniţa dintre Polonia şi România. A încercat să o scoată şi nu a reuşit.

 

 

A anunţat poliţia de frontieră, care m-a anunţat pe mine, pentru că ei nu au utilaje să o aducă şi, cum ţin foarte mult la aceste semne ale României, am luat decizia de a o aduce. Când am adus-o, are o parte de jos, pentru stabilizare, care s-a rupt şi am reconstituit-o în atelier, dar partea de la suprafaţa pământului este borna originală. Am adus-o în Vişeu de Sus, la Mocăniţă, pentru că sunt mulţi turişti care vin acolo şi am decis să o amplasăm acolo. În 1927 ea a fost montată ca bornă de frontier, de graniţă a frontierei de stat. Mai sunt borne de stat, dar sunt acoperite de vegetaţie. Nu mai au nicio valoare ca bornă de marcaj”, a punctat dr. ing. Vasile Coman, administrator la firma care se ocupă de Mocăniţă. Pe placă apare o mică poveste scrisă în mai multe limbi de circulaţie internaţională, precum şi în limba poloneză. În semn de respect faţă de cei care au făcut-o la acea vreme, literele care apar acum pe respectiva bornă sunt turnate în bronz.

 

 

 

 

 

 

Sursa: http://www.voceatransilvaniei.ro/destinatii-de-weekend-cu-mocanita-pe-valea-vaserului-cautarea-legendelor/