Jump to content

Klaus Iohannis, mesaj de ultimă oră pe Facebook


Lowley
 Share

Recommended Posts

klaus26933_02574500.jpg

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, duminică, la împlinirea unui an de la plecarea de la putere a fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici, în urma manifestărilor EuroMaidan, că speră ca negocierile de pace de la Minsk să fie respectate și să se pună capăt confruntării armate din țara vecină.

 

"Astăzi se împlinește un an de la Revoluția Demnității, când cetățenii Ucrainei s-au mobilizat și au ieșit în stradă împotriva unui regim corupt și autoritar, care le amanetase destinul european. Gândul meu se îndreaptă cu respect către toți cei care și-au dat viața pentru libertate, în acele zile tumultuoase. Am văzut cum o națiune renaște și cum aspirațiile ei nu pot fi distruse de șenilele tancurilor. În multe privințe, eroii Euromaidanului au semănat cu eroii de la Timișoara sau București, din 1989. Din păcate, încercările la care este supusă Ucraina sunt departe de a se fi încheiat.

 

În ultimul an, Federația Rusă a ocupat Crimeea, iar în estul Ucrainei se implică în destabilizarea acestei țări. Sper ca negocierile de pace de la Minsk să fie respectate și să pună capăt confruntării armate, care a dus deja la pierderea a mii de vieți omenești și la peste un milion de refugiați", a spus, Iohannis într-o postare pe pagina sa de socializare. El a adăugat că susține, ca președinte al României, soluția diplomatică în rezolvarea acestui conflict, astfel încât Ucraina să fie un stat stabil, democratic, suveran, căruia să i se respecte integritatea teritorială.

 

"La manifestările de azi, de la Kiev, sunt reprezentat de consilierul meu pentru securitate națională, George Scutaru. Pe 17 martie, mă voi reîntâlni cu președintele Petro Poroșenko, cu prilejul vizitei mele oficiale în Ucraina", a mai menționat Klaus Iohannis.

 

 

 

 

Sursa articol - http://www.realitatea.net/klaus-iohannis-mesaj-de-ultima-ora-pe-facebook_1637531.html

Edited by Lowley
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.