Un ateu, două decese și un somn post-mortem controversat

[NSR Shadow]

Un ateu, două decese și un somn post-mortem controversat

Ce urmează după moarte? Fără să reflectăm prea mult, răspundem instinctual că sufletul se înalță spre Cer. Ritualuri tradiționale vin să susțină această idee, iar poveștile despre moartea clinică alimentează și mai mult o convingere devenită foarte populară. Ar putea fi, de fapt, altfel?

„După ce ești mort, asta e, s-a terminat”, sună declarația ușor cinică a unui tânăr care a experimentat moartea clinică de două ori pe parcursul unui singur an. Reîntors la viață de fiecare dată, a susținut că „totul a fost doar negru” și a insistat asupra ideii că nu există dovezi cu privire la vreo formă de existență care urmează morții.

Cazul său, povestit de Christian Today, contrastează puternic cu relatările mediatizate care suscită interesul public și care sugerează că viața se continuă dincolo de moarte. De regulă, intrarea în moarte clinică este însoțită de indicii care par să confirme imaterialitatea sufletului și detașarea acestuia de corp. Însă povestea lui Sasha Eliasson, un student suedez în vârstă de 22 de ani, nu conține nimic despre celebrele tuneluri umplute de lumină și nici despre vreo călătorie în spațiul ceresc. Nu a întâlnit nicio rudă și nu a vorbit cu niciun înger.

O moarte cât un somn

Povestea lui Sasha este inedită, la fel ca „moartea” lui. A trecut prin deces de două ori. O dată după un accident de motocicletă și a doua oară după o supradoză de calmante, înregistrându-se la un interval de doar câteva luni. Intervievat pe marginea experienței sale, Sasha a spus că a simțit moartea ca și cum ai trage un „un pui de somn scurt”, unul atipic, fiindcă „nu ai niciun vis, te trezești și simți că ai dormit o lungă perioadă de timp, când, în realitate, au trecut doar aproximativ 15 minute”. Experiența l-a convins că nu există niciun motiv să se mai teamă de moarte: „Când mori, doar te oprești din existență, așa că nu există niciun motiv să îți faci griji.”

Aceeași experiență i-a întărit și convingerile ateiste. „Întotdeauna am fost ateu, dar exista o parte din mine care spera că există un Dumnezeu sau Rai, sau ceva deasupra noastră.” Acum este convins că aspirațiile sale sunt pure iluzii, ceea ce îl determină să își trăiască cât mai responsabil viața de pe acest pământ, fiind mai mult decât convins că este singura pe care o are. „Nimic nu se va mai putea schimba odată ce eu sunt mort, singurul lucru care va trăi după moartea mea va fi impactul vieții mele asupra celor care sunt încă în viață. Și sper că acesta va fi pozitiv!”

Varianta suedezului are suport?

Povestea tânărului de 22 de ani naște controverse. Dincolo de opiniile pro și contra, ar merita de reflectat asupra aspectelor pe care le invocă. Poate fi moartea asociată unui somn sau unei stări de inconștiență? Aceasta ar presupune abandonarea ideii de suflet nemuritor, implicit a continuării vieții într-o nouă dimensiune existențială. În mod ironic, în ciuda ateismului său, varianta expusă de Sasha este mai aproape de tradiția iudeo-creștină cu privire la starea omului în moarte decât alternativele populare astăzi.

Astfel o varietate de texte biblice compară moartea cu un somn și cu o stare de inconștiență. O carte plină de înțelepciune, cum este cea a Eclesiastului, chiar insistă asupra unei atitudini corecte în timpul vieții, fiindcă „În locuința morților în care mergi nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știință, nici înțelepciune”. Cu alte cuvinte, nu există nimic care să permită ideea unei supraviețuiri conștiente după deces.

Doctrina vieții de apoi în Israel, în iudaism și în creștinism este o laborioasă cercetare derulată de-a lungul a 12 ani asupra escatologiei iudaice și creștine. Autorul, Robert Charles, surprinde în timp evoluția unei doctrine care s-a sedimentat odată cu infiltrarea elementelor grecești în gândirea ebraică. De aceea nu este deloc surprinzător că, în timpul lui Iisus Christos, existau deja două orientări opuse cu privire la viața de după moarte, una tradiționalistă, reprezentată de farisei, și cealaltă elenistă, promovată de saduchei.

Iisus nu a lăsat deloc impresia în discursurile Sale că ar îmbrățișa vreuna dintre ideile eleniste, deși face apel la termenul de „suflet”. Acesta nu a fost utilizat în sensul unei componente imateriale ce poate fi detașată de corp, deși Iisus S-a folosit de concepții populare vehiculate la acel timp (așa cum transpare ideea de nemurire a sufletului din parabola cu bogatul și săracul Lazăr). Acest demers nu a fost făcut pentru a mediatiza o concepție străină tradiției biblice, ci pentru a facilita receptarea mesajului pe care Iisus dorea să îl transmită. Cu toate acestea, mulți interpretează literal pasaje de acest gen, care au fost intenționat enunțate alegoric pentru a evidenția adevărata realitate din spatele textului, nu pentru a furniza detalii asociate vieții de după moarte.

Unde greșește Sasha?

Prin contestarea interpretării tradiționale a existenței post-mortem, tânărul ateu reușește involuntar performanța de a se apropia mai mult de izvoarele iudeo-creștine decât mulți alții care citesc Biblia.

Cu toate acestea, demersul i-a fost limitat de propria concepție despre aspecte fundamentale ale creștinismului, așa cum sunt cele de Rai și de Dumnezeu. Modul în care Sasha le-a respins legitimează punerea unei întrebări esențiale: Este posibilă acceptarea concepției despre moarte ca stare inconștientă având totuși credință în viața eternă? Sasha răspunde negativ. Scriitorii Bibliei răspund însă pozitiv. Pentru aceștia, moartea este doar un interval care precede învierea, nu intrarea într-o stare de neant fără final. Pentru tânărul suedez, cele două elemente nu pot fi asamblate. Trezit la realitate, a preferat să abandoneze definitiv nu doar ideea imaterialității sufletului, ci și pe Dumnezeu.

 

 

Sursa