Jump to content

Cinci evenimente europene de neratat în luna martie


fiendishfish
 Share

Recommended Posts

Primăvara vine cu o mulțime de evenimente, târguri și festivități în aproape toate colțurile lumii. Site-ul de călătorii Planeta LowCost a elaborat o listă de planuri privind cele mai semnificative evenimente din luna martie, ordonate după criteriul costului redus. Huffingtonpost.es a ales cinci astfel de rendez-vous-uri europene ce nu trebuie să fie ratate, prilej pentru iubitorii de călătorii de a-și face geamantanul și a se bucura de încălzirea vremii, potrivit AGERPRES.

 

 

03061227_422820326_16238400.jpg

 

 

 

 

 

Cunoscut drept Grădina Europei, parcul Keukenhof constituie o oprire obligatorie pentru cei care vizitează Olanda. Situat între localitățile Lisse și Hillegom, această enclavă se evidențiază nu numai prin florile sale îngrijite, ci și prin lacurile și morile sale și, în general, prin peisajul său unic, plin de frumusețe și liniște. Deschis timp de numai două luni pe an, între 20 martie și 17 mai, parcul Keukenhof prezintă un motiv în plus pentru a fi vizitat în 2015: un uriaș mozaic de lalele va marca împlinirea în acest an a 125 de ani de la moartea pictorului olandez Vincent Van Gogh (30 martie 1853 — 29 iulie 1890).

 

 

Sărbătoarea Sfântului Patrick, Dublin (Irlanda)

La 17 martie se serbează Sf. Patrick în Irlanda și în tot mai multe colțuri ale lumii. Irlandezii i-au dedicat și un festival, St. Patrick's Festival. Timp de câteva zile — între 14 și 17 martie, în 2015 — străzile întregii Irlande și, în special, cele din Dublin se umplu de bere și muzică. Pentru a trăi cu adevărat această sărbătoare, participanții trebuie să poarte obiecte de îmbrăcăminte de culoare verde și să se alăture multiplelor parade și activități organizate. Un mod unic și distractiv de a cunoaște Dublinul autentic.

 

 

'Fallas', Valencia (Spania)

'Fallas' din Valencia, manifestare de interes turistic internațional din Spania, se desfășoară anual între 15 și 19 martie, dar începe oficial în ultima duminică din februarie. Compoziții satirice, în general de mari dimensiuni, sunt expuse în această perioadă pe stradă. Evenimentul reunește în fiecare an la Valencia și în împrejurimile sale o mulțime de turiști dornici să cunoască muzica și veselia care îl însoțesc.

 

 

Salonul de carte de la Paris (Franța)

Iubitorii de lectură își dau întâlnire în luna martie în capitala Franței, unde are loc unul dintre cele mai însemnate evenimente culturale din Europa: Salonul de carte de la Paris. Între 20 și 23 martie 2015, editori, scriitori, librari și orice iubitor de carte se vor putea bucura de întâlniri, dezbateri, conferințe și de expoziția dedicată celor '50 de ani de creație' ('50 ans de création') ai editurii pentru tineret 'l'école des loisirs'. Cine dorește un bilet de intrare la un preț mai bun trebuie să se informeze în privința ofertelor: pentru grup sau cuplu, biletele sunt mult mai ieftine, cele pentru elevi sunt la jumătate de preț, iar pentru familii există un pachet special.

 

 

Vinitaly, Verona (Italia)

Verona, orașul italian pe care Shakespeare l-a transformat în scena iubirii dintre Romeo și Julieta, este totodată sediul unuia dintre cele mai importante festivaluri ale vinului desfășurate în Italia. Vinitaly, aflat la cea de-a 49-a ediție, va primi, între 22 și 25 martie, specialiști și iubitori ai vinului și ai unor băuturi care și-au făcut loc încetul cu încetul în acest salon. În fiecare an, numeroși turiști merg la Verona, motivați, printre altele, de dorința de a degusta o selecție din cele mai bune vinuri.

 

 

 

 

 

 

Sursa: http://www.realitatea.net/cinci-evenimente-europene-de-neratat-in-luna-martie_1647009.html

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.