Jump to content

Galeria Ţiriac Collection se redeschide pentru public cu o suprafaţă dublă de expunere.


Madalin AM
 Share

Recommended Posts

730419l-610x390-b-5f548b59.jpg

Începând cu 30 aprilie, galeria Ţiriac Collection se redeschide, publicul putând vizita acum versiunea lărgită în care sunt expuse 160 de automobile clasice.
Galeria Ţiriac Collection, sigura colecţie personală din România deschisă publicului, este din nou accesibilă vizitatorilor în varianta extinsă. La începutul acestui an, galeria a fost închisă pentru mărirea suprafeţei de expunere, suprafaţă care are acum 4.300 mp, dublu faţă de spaţiul iniţial. Asta înseamnă că numărul automobilelor şi motocicletelor expuse a crescut la 160. Modelele expuse vor fi schimbate la anumite intervale, colecţia completă deţinută de Ion Ţiriac numărând în acest moment 250 de automobile şi motociclete clasice.

Automobilele expuse au fost reorganizate, iar în centrul expoziţiei se află acum un exemplar Ferrari LaFerrari, una dintre cele mai noi achiziţii ale colecţiei Ţiriac. Alături de LaFerrari, colecţia mai conţine încă şase exemplare ale mărcii din Maranello printre care un F12 Berlinetta şi un Ferrari Dino. Pe lângă modelele Ferrari, vizitatorii mai pot admira o impresionantă colecţie de automobile Rolls-Royce, ce include câte un exemplare din fiecare model Phantom, precum şi o largă galerie de automobile Mercedes-Benz.
În noua variantă de expunere, colecţia a fost îmbogăţită şi cu câteva modele speciale dintre care enumerăm modelele Duesenberg Model J din 1930, Cord 812 Custom Beverly din 1937 sau Dodge Charger R/T din 1968. Un automobil aparte expus este Stutz Blackhawk din 1974 cu o caroserie realizată manual în atelierele Carrozzeria Padane din Modena, Italia. Mai poate fi admirat un exemplar Pierce Arrow Model B din 1930, un automobil sinonim cu luxul şi opulenţa, acest model fiind preferat de preşedinţi şi regi din lumea întreagă. Din colecţia de automobile americane se remarcă un Chrysler Town and Country din 1949. Modelul prezentat este decapotabil, vopsit în culoarea Ocean Blue, cu o tapițerie albastru cu alb. Are jante cromate, anvelope cu flancul alb, ceasuri de bord și radio în dotări, alături de un plafon retractabil din pânză acționat electric.ț

Țiriac Collection găzduiește de asemenea cinci motociclete - Indian Scout 741 (1943), MV Augusta 175CST “Disco Volante” (1953), Harley Davidson FLH 80 Electra Glide (1979), Honda GL 1500C Valkyrie (1998) și Harley Davidson WL (1941), alături de scuterul Piaggio Vespa PX200 Mad Rat By Aristide & Honore (1989).

Galeria este situată pe Calea Bucureștilor nr. 289, vizavi de Aeroportul Internațional Henri Coandă, şi poate fi vizitată de vineri până duminică în intervalul orar 10:00-19:00. Excepție face ziua de joi, 30 aprilie 2015, când galeria va fi deschisă în urma relansării oficiale, în același interval orar. Preţul unui bilet de intrare este de 15 lei.

657341l.jpg?ts=1430310231

937404l.jpg?ts=1430310230țț579262l.jpg?ts=1430310230

538419l.jpg?ts=1430310230

967052l.jpg?ts=1430310231

Sursa: http://www.automarket.ro/stiri/galeria-tiriac-collection-se-redeschide-pentru-public-cu-o-suprafata-dubla-62321.html#/image-id/398899

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.